Se discută tot mai des despre tulpina românească a Coronavirusului, care este posibil să apară din cauza numărului ridicat de infectări. Medicii de la Iași au semnalat apariția unor noi simptome care ar indica mutații. Momentan se face o analiză științifică, pentru a clarifica situația. Profesor doctor Carmen Dorobăț, medic primar de boli infecțioase, a vorbit la Antena 3, pentru News Hour with CNN, despre varianta ”Delta Plus”, o mutație a COVID-19 apărută deja în Marea Britanie, care îngrijorează specialiștii la nivel mondial, dar și despre posibilitatea apariției unei tulpini românești.

Mereu am trimis spre secvențiere tulpini de la pacienții de la Iași pentru că la laboratorul de la Institutul Matei Balș se adună din toată țara astfel de recolte și se poate ajunge la o eventuală concluzie. Ceea ce știm sigur este că tulpina Delta are un răsunet clinic mult mai zgomotos decât tulpina mamă. 

Această tulpină Delta Plus, care este tulpina la care apare o mutație, este acum în vizorul cercetătorilor din Regatul Unit pentru că vor să vadă dacă are un răsunet în special în ceea ce privește acoperirea vaccinală. În același stadiu se află acea tulpină Mu despre care am mai vorbit, în Statele Unite, unde cercetătorii o țin sub lupă pentru că este un punct esențial în a pune din timp în evidență o tulpină care a dovedit rezistență la vaccinurile care acum se utilizează la nivel mondial.”, a spus Carmen Dorobăț.

Întrebată despre posibilitatea existenței unei tulpini românești a COVID-19, Carmen Dorobăț a răspuns:

„Variantele pot apare în orice moment. Atunci când contagiozitatea este mare, astfel de mutații apar. Deja am învățat din istoria virusurilor că există mutați care rezistă în timp și care vor deveni dominante și mutații care nu rezistă în timp. Este foarte important să cercetăm ce se întâmplă în arealul nostru geografic. Institutul Matei Balș se ocupă cu această secvențiere, adică punerea în evidență a modificărilor de structură la nivelul unei anumite tulpini.”

Foto: captură Antena 3

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro