Un soare palid stă agăţat de cer, luminând slab, ca un felinar aburit, satul sărac de câmpie. Politicienii se ceartă non-stop, făcând un spectacol prost la televizor, uitând de adevăratele probleme ale cetăţenilor. Se aud, iarăşi, ca în fiecare an, ştiri negre, vorbind despre preţurile care vor creşte, secetă sau inundaţii și alte împrumuturi externe. Locuitorii, înspăimântaţi de vremurile tot mai tulburi, se gândesc cu teamă la ziua de mâine. Şi mai nou, de parcă n-ar fi fost destule necazuri, un virus blestemat bântuie locul pierdut din sudul ţării.

Bătrânele se închină speriate în curtea bisericii, pentru că în biserică nu e voie, rugându-se să fie apărate: „E prea rea lumea, mamă, nu ne mai rabdă nici Dumnezeu”, şoptesc cu tristeţe. Dar omul sărac şi leneş se gândeşte că nu are de ce să fie speriat. Oricum, el va fi la fel de sărac ca şi anul trecut, aşa că, ce rost mai are să-şi facă griji? Sănătate să fie... Puţină odihnă şi relaxare nu strică nimănui. 

Azi, locul fierbe, e o zi importantă. S-au primit ajutoarele sociale şi alocaţiile de stat pentru copii, motiv de mare bucurie. Ca la un semn, cu măştile de protecţie fixate sub bărbie, pentru că aşa se poartă, bărbaţii veseli şi mulţumiţi, atraşi ca de un magnet, se grăbesc spre cârciuma din centrul comunei, iar femeile, spre magazinul sătesc ce dă marfă pe datorie. Bodega miroase a transpiraţie acră şi urină amestecată cu alcool, iar fumul gros de tutun ieftin dă impresia unei saune înecăcioase. 

Mesele şi scaunele jerpelite completează decorul insalubru de care se sprijină clienţii, turnându-şi pe gât elixirul de viaţă fericită şi fără griji. Pe o tejghea stă agăţat un televizor vechi, acoperit cu o mâzgă maronie. Pe ecranul aproape fumuriu se văd imagini cu preşedintele vorbind.

Din pahare ciobite şi slinoase, clienţii sorb satisfăcuţi otrava incoloră, ascultând şi privind cu ochii întredeschişi, către imaginea înceţoşată.

– Pune-i mască şi închide-l!, strigă răguşit un moş cu barba îngălbenită de tutun.
– Tataie, ţi s-a făcut de scărmăneală, nu ţi-e ruşine, aşa vorbeşti despre ”mutulică”?, spuse un om scheletic, aruncând şugubăţ un zâmbet ştirb, către toţi cei prezenţi. Aceasta fu scânteia care aprinse spiritele din bodegă, iar tăcerea se sparse, ca un pahar trântit pe jos.

Un bărbat cu părul roşcat, cu faţa brăzdată de riduri adânci, lovind cu pumnul în masă, şuieră printre gingiile ştirbe:

– Ce ştii tu bă prostule, cât se luptă şi câte îndură sărmanul om pentru noi toţi? Marinaru’ ce-a făcut? Ţi-a promis c-o să trăieşti bine, şi-a scufundat vaporu’! Ăsta de-acum e cel mai deştept, cel mai frumos, cel mai înalt şi cel mai puternic! E şi scriitor... Ai scris tu vreo carte, ştii tu vreo limbă străină, ai dat tu meditaţii vreodată? Tu nici măcar nu ştii să citeşti, decât cărţi de joc... E neamţul nostru, nu veghează el pentru noi, pas cu pas, să trăim mai bine?
– Du-te bă, că te şi înjur, trăieşti tu mai bine? Acum bei votcă, te macheşti, şi după ce te trezeşti, nu-ţi mai aminteşti de traiul mai bun. Bine că încă mai trăieşti! Slăbănogul sorbi cu sete din pahar, apoi se strâmbă, ca şi cum ar fi fost electrocutat. Ştergându-se cu masca jegoasă la gură, continuă: Nevastă-ta nu are chiloţi pe ea, iar copiii tăi nu se duc la şcoală, că nu au cu ce. Hai, că trăieşti mai bine! Un hăhăit general se amestecă cu fumul de tutun ieftin.
– De unde stii tu, bă, că muierea mea n-are chiloţi?, spuse omul nostru, ridicându-se în picioare, privind fioros către celălalt, cu pumnii strânşi, gata de bătaie.
– Ea a zis, prostule, la magazin, când s-a dus să-şi plătească datoriile, şi a spus mai multe! Aşa-i femeia, dacă tu nu-i astupi gura... Acum, dacă tot te-ai băgat în seamă, mai bine taci, că-ţi mai spun una, de te fac de tot râsul! Roşcatul se aşeză resemnat pe scaunul ce sta să se prăbuşească, învârtind nervos paharul între degetele crăpate. Se aşternu iarăşi liniştea, prevestind un nou conflict.

În discuţie se băgă un tânăr, ce nu avea mai mult de douăzeci de ani, cu blugii rupţi în genunchi şi părul dat cu gel:

– Eu cred că voi nu mai puteţi de bine şi nu prea aveţi ce face. Dacă nu vă convine în ţară, de ce nu plecaţi? Primiţi bani, de la stat, fără să faceţi nimic, şi vreţi să trăiţi mai bine!
– Bă, dacă nu-l împuşcau pe nea’ Nicu, acu’ treizeci de ani, aveam unde muncii! Acum unde să mai mergem, că toate fabricile au ajuns la fier vechi, şi pământurile le-am dat la străini. Bă, nici de furat nu mai avem de unde! Au furat ăştia în costume negre, tot! Dacă tot furi, fură şi tu mai puţin, să mai rămână şi la alţii! Pe vremuri, cărai de la colectiv, acum de unde, spune tu, de unde?... Da’ cu cine stau eu de vorbă, cu un mucos care trăieşte din banii de pensie a ălor bătrâni? Spune mă, ce cauţi aici, dacă-ţi place munca? Marş la cules sparanghel, în Germania, că la iarnă, iar faci foamea!

Slăbănogul trase adânc aer în piept, cu un şuierat prelung, după care spuse cu voce îngroşată:
– Am să vă anunţ pe toţi, că m-am hotărât să candidez pentru primărie. Dacă am susţinere, e bine... Sunt interesat de bunăstarea voastră şi a familiilor voastre.
– Ce ne dai, bă? strigară în cor beţivanii treziţi din amorţeală.
– O să vă dau gratis, câte o sticlă de băutură şi un pachet de ţigări pe săptămână, din banii primăriei, normal! Şi apoi, voi asfalta drumul care duce la cârciumă. Răsunară urale de bucurie şi aplauze înfocate, iar cei prezenţi, deja începuseră să-şi întocmească pe o bucată de hârtie, un tabel pentru băutura promisă. Aburii alcoolului lucrau temeinic în minţile euforice, construind noi şi noi idei de conducere comunală, în favoarea lor.
– Şi, pentru că ţin la alegătorii mei, m-am gândit să vă fac adăposturi, să vă ascundeţi de viruşi, de cutremure şi de alte belele. O să fac câte unul, la fiecare în curte, cu rezerve de vin şi ţuică, pentru un an. Dar numai când o fi nevoie, o să intraţi în beci!

– Bă, mie nu mi-e frică de cutremur, urlă din senin, un ins, dintr-un colţ. Păi, cu mine se mişcă în fiecare zi pământul, şi uite că trăiesc. Râsete răguşite se auziră de pretutindeni.
– Şi nici nouă de viruşi, că am băgat în noi la spirt medicinal, de am omorât toţi viruşii, se auziră alte voci.
– Bă, ne laşi acolo-n beci, cu băutură pentru un an? Dar dacă bem tot în două zile, ce faci, veni din public o întrebare încuietoare.
– Tot nesătui sunteţi, mă! Nu v-ajunge, aşa-i românul, dacă-i dai, de ce-i dai, dacă nu, de ce nu! Am să vin să vă aprovizionez cu cisterna primăriei.
– Ce ne mai dai, mă, după ce o să fii primar? Spune acum, aici, în faţa noastră, să-ţi aducem aminte, în caz că nu te ţii de cuvânt, aşa cum face ăsta de l-am ales, şi care acum nu ne vede, nu ne aude şi nu ne vorbeşte.
– În fiecare lună, o să aveţi spectacole cu artişti renumiţi din ţară, iar la căminul cultural, veţi vedea filme, gratuit. Vom face o campanie de strângere a sticlelor goale, pentru a demonstra că suntem şi ecologişti.

– Ce-i aia ecologişti, întrebă un gras chelios, cu faţa unsuroasă. Să nu fie vreo boală contagioasă, ferească Sfântul! Mie nu-mi plac decât sticlele pline, zise, scărpinându-se în ureche.
– Mă gândesc să nu-i uit nici pe copiii voştri, pentru care voi construi: parcuri, ştranduri şi terenuri de fotbal. Ce ziceţi oameni buni?, îşi încheie discursul ”viitorul primar”, privind atent către electoratul anesteziat, ridicând spre tavan, paharul golit.
– Dar femeilor ce le dai, răsună o întrebare, dintr-un colţ întunecat al cârciumei. Într-o tăcere deplină, cu ţigara în colţul gurii, clătinându-se şi căutându-şi cu greu echilibrul, strigă cât putu de tare:
– Le dau la toateee, câte ooo... , încercă să se gândească, privind încruntat în jur. Simţind că oratorul este încurcat, adunarea de beţivani electorali strigă în cor:
– Câte o pereche de chiloooţi!

Marius Concita

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro