Solicitarea celor de la USR plus a fost făcută public. Iată cum sună exact apelul făcut către autorități, având în vedere situația epidemiologică din țara noastră:

,,Situația pandemică este într-adevăr foarte gravă, iar presiunea este extrem de mare și planează în primul rând asupra părinților și copiilor care caută să își continue totuși viața cât mai echilibrat.

Și noi suntem convinși că pentru a trece de această criză sanitară este necesară #suspendarea temporară a prezenței fizice la cursuri, cu prelungirea anului școlar în vară, pentru a afecta cât mai puțin educația.

Suntem conștienți și că multe școli nu sunt pregătite pentru cursuri online, afectând astfel irecuperabil pregătirea copiilor. Așa cum nu sunt pregătite nici pentru prezență fizică zilnică în condiții de siguranță.

Însă tragem un semnal de alarmă și insistăm pe o idee de bază: sănătatea copiilor și a apropiaților acestora trebuie pusă pe primul loc, în locul calculelor și disputelor politice sterile și neconstructive ale ultimelor zile." (USR PLUS pentru Educație facebook)

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro