Meteorologii de la ANM au emis un avertisment. Specialiștii anunță că un ciclon mediteranean va lovi România peste câteva zile. Fenomenul meteo va aduce temperaturi scăzute, dar și precipitații abundente.

Marți, 12 octombrie, temperaturile încep să scadă considerabil.

Se vor intensifica ploile în centru, în sud şi în sud-est. În zona de munte, la altitudini mici, va cădea lapoviță, iar la altitudini mari va ninge.

Cerul va fi înnorat în special în sudul, centrul și estul țării.Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în est şi în sud-est şi doar izolat în rest.

Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 18 grade celsius, în timp ce cele minime vor fi între 3 și 13 grade.

În București, vremea se menține rece. Maxima va fi de 13-14 grade celsius, iar minima de 8-9 grade.

Potrivit Antena 3, ANM a emis un Cod portocaliu de ploi pe litoral, valabil de marzi, 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 10:00.

În intervalul menționat, în zona litoralului va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 50-70 l/mp.

Meteorologii au emis și un Cod galben de ploi și intensificări ale vântului, care intră în vigoare marți, 12 octombrie, ora 14:00 – 13 octombrie, ora 10:00.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro