O poveste demnă de Cenușăreasa: destinul lui Jenny Paulson, cea mai bogată româncă din lume. Dintr-o studentă care a fugit din țară în anii 80 și care, efectiv, a făcut foamea o vreme, Ioana (Jeni) Zaharia a ajuns Jenny Paulson, care are acces la o avere estimată la peste 15 miliarde de dolari. (foto: Yahoo Finance)

Tânăra româncă a decis să plece din țară în SUA, unde o astepta fratele ei, George, sportiv de performanță, care la rândul lui se refugiase în New York, fugind de la o competiție europeană. După ce a schimbat mai multe slujbe, ea l-a cunoscut pe viitorul miliardar John Paulson în 1995, la un an după ce acesta își deschisese firma care avea să fie afacerea vieții lui. Avea nevoie de o secretară-asistentă, iar românca parea să poata face față cerințelor postului.

La acea vreme, americanul avea 45 de ani, vârstă la care își construise o reputație de playboy in cercurile exclusiviste newyorkeze. Primii ani in serviciul magnatului nu au fost ușori pentru Jenny, acesta vărsându-și nervii în repetate rânduri pe asistenta sa, atunci când o afacere nu-i ieșea cum voia. Totuși, trei ani mai târziu, relația cu bossul ei avea să se schimbe decisiv. În 1998, John Paulson a decis să se așeze la casa lui. El a invitat-o pe Jenny în oraș. Femeia l-a refuzat, pe motiv că nu ar fi fost profesionist să iasă cu șeful ei. Paulson nu s-a dat bătut și, timp de mai bine de un an, a invitat-o pe româncă la masă. În cele din urmă, ea a acceptat să ia pranzul cu el. Așa a început o serie de mai bine de 200 de întâlniri în secret. Șase luni mai târziu, John Paulson a cerut-o de nevastă, iar femeia nu a mai avut puterea să-l respingă…

Peste ani, românca și soțul ei aveau să insiste pe lângă Donald Trump (cel care la începutul anilor 90 a vrut să cumpere Casa Poporului, pentru a o transforma în cel mai mare cazinou din lume, dar oferta sa a fost refuzată) pentru ca acesta să devină candidat la președinție. Iar rezultatul se cunoaște!

Acum, Jenny Paulson divorțează și va deveni miliardară pe cont propriu, Va lua până la 50% din averea soțului ei, care nu a avut precauția să încheie un acord prenupțial înainte de căsătorie.

Cartea despre Jenny Paulson, exclusivitate Editura Integral, este disponibilă pe eintegral.ro

Jenny Coperta I 500x500

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro