În contextul discuțiilor despre testarea profesorilor dacă rata de infectare depășește 6 la mie, Ministrul Educației apără verbal interesele acestora, afirmând că nu este de acord ca testarea să se facă pe banii cadrelor didactice.

,,Din punctul meu de vedere, cred că profesorii nu pot fi obligați să se testeze din bani proprii atâta vreme cât testarea are ca scop prezența lor în școală în interesul elevilor. Chiar dacă este mai greu de înțeles, în multe cazuri, de ce, având la dispoziție vaccinarea gratuită, este nevoie să discutăm despre plata testării. 

Vom vedea care vor fi limitele legislative. Va fi anunțat acest lucru”, a spus ministrul, joi, ca răspuns la o întrebare privind cine va suporta plata testării în situațiile de incidență peste 6 la mia de locuitori.

📚 reduceri de până la -80% la toate cărțile pentru copii, manuale și auxiliare școlare, cu prețuri începând de la 1.98 lei 🎒 CADOU* ghiozdan complet echipat cu peste 18 produse în valoare de 199 de lei, la alegere din 8 modele disponibile, pentru vârsta copilului (grădiniță, clasele 0-1, clasele 2-4 și gimnaziu). Pentru fiecare categorie de vârstă, avem două variante de ghiozdane, pentru fete și băieți. Modelul ghiozdanului cadou va putea fi selectat în pasul de check-out. 🚚 livrare rapidă 24-48h, prin curier oriunde în România. *Ghiozdanul complet echipat se oferă cadou la comenzile peste 199 de lei, care beneficiază și de transport gratuit.

noriel.ro%20

,,Un profesor care afirmă că a avut simptome specifice de orice natură are tot dreptul să fie testat pe cheltuiala DSP, ca orice alt cetățean al României”, a precizat Cîmpeanu.

Având în vedere că în situația similară, cadrele medicale sunt nevoite să se testeze pe banii lor, rămâne de văzut dacă se va face o excepție pentru profesori sau declarația Ministrului Educației va rămâne una politică.

litera.ro%20

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro