Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a declarat că profesorii nevaccinați sunt la mai mare risc de boală, 20-50% ajung să se infecteze cu tulpina Delta.

Din acest motiv, noul an școlar va începe tot cu măsuri sanitare: Masca rămâne obligatorie atât pentru pentru elevi cât și profesori!

De asemenea Ioana Mihăilă le-a transmis un mesaj profesorilor:

„Cadrele didactice nevaccinate sunt la mai mare risc de a contracta ele însele infecţia. Trebuie să conştientizăm însă, că 20-50% din aceste persoane ajung să se infecteze cu tulpina Delta.

Mesajul de transmis în acest moment cadrelor didactice este să vaccineze pentru protecţia, în special a lor”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății pentru Antena 3. Astfel, Ioana Mihăilă recomandă profesorilor să se vaccineze pentru a micșora riscul de infectare cu tulpina Delta.

De asemenea, acesta a mai precizat că a solicitat un punct de vedere al Institutului Național de Sănătate Publică în legătură cu regulile care ar trebui respectate în școli: „În acest sens, am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică un punct de vedere care va fi transmis Ministerului Educaţiei, referitor la ce măsuri ar trebui a fi luate din toamnă pentru a diminua cât mai mult riscul acesta de propagare a infecţiei în şcoli”.

Ministrul Sănătății a recunoscut că există discuții pentru ca profesorii nevaccinați să fie obligați să-și plătească din banii lor testări periodice pentru Coronavirus, așa cum se întâmplă deja cu cadrele medicale:

Cu privire la testarea din banii proprii în cazul cadrelor didactice, aceasta a adăugat: „În acest moment, am purtat discuții preliminare cu Ministerul Educației, dar nu avem agreat, sau o formă finală prin care să instituim anumite măsuri pentru cadrele didactice”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro