Nu toți oamenii interesanți sunt celebri și invers. Sorin Gîscă a văzut și a montat multe dintre cele petrecute în lumina reflectoarelor, "de la butoanele" din spatele cortinei. A plecat de jos și a ajuns să lucreze pe merit la toate televiziunile din România, fiind unul dintre cei mai buni profesioniști în arta montajului. Dar personalitatea sa rebelă și viu colorată, ca un caleidoscop, l-a purtat pe drumuri fascinante, vizitând peste 40 de țări. Este călătorul, pictorul, nonconformistul care trăiește muzica și se ridică să danseze frenetic, chiar și atunci când pe ring nu mai este nimeni. Liber în gândire, are capacitatea de a vedea realitatea românească în profunzimea sa. În 2013 a ales să se mute în Germania și a putut, doi ani mai târziu când a revenit în țară, să facă o evaluare cu ochi limpezi în privința direcției în care s-au îndreptat lucrurile. Despre experiențele sale vă invităm să citiți mai jos.

Interviu realizat de Roxana Andreea Rusu.

RAR: Iți mulțumesc ca ai acceptat provocarea acestui interviu. Cine este omul Sorin Gîscă?

SG: Nu știu dacă aș putea să mă descriu. Sorin este un tip simplu în esență, dar uneori complicat. Este un om care a vazut lumina acum 48 de ani, în 1972, într-o zi de Miercuri, 8 Martie. Nu știu cum a fost vremea în ziua când m-am născut, dacă ploua sau era soare, cert este că Luna se afla în faza trei. Dacă aș lua în calcul Astrologia, Planetele și Anul, aș putea spune că m-am născut cu noroc. Dacă mă uit pe firul vieții până în 1972, pot spune că am avut și noroc, dar și eșecuri. Nu le pot denumi ghinioane. ,,Eșecuri”, simt că e un cuvânt mai potrivit pentru mine, pentru că le raportez la acțiunile mele. Eu le-am transformat în eșecuri, pentru că nu am știut să iau decizii.

Dar fiecare nereușită m-a făcut să realizez și să învăț cum să o transform, în timp, în ceva pozitiv, benefic mie. Născut și crescut la țară, am avut o copilărie fantastică. Am făcut toate ,,drăciile” și,,poznele” pe care le făceau copiii din perioada aceea. Sunt multe amintiri frumoase, greu să le scriu în câteva cuvinte. Am amintiri și sunt fericit că mi-au rămas vii în memorie. De la colibele făcute din ,,sălcii”, pe Vale, așa cum le spuneam noi la locurile respective, ascunse de ochii lumii, până la plimbatul pe blocurile de gheață de pe râul care traversa comuna.

De la plimbările prin pădurea de lângă sat, unde ne dădeam pe liane și strigam precum Tarzan, până la culesul roadelor toamna și depănușatul grămezilor de porumb și apoi tăvăleala prin frunze, frunze care ajungeau apoi la vacile pe care le creșteau bunicii mei. De la dusul vacilor la 7 dimineața la,,Văcar”, în vale,,,La Pod”, într-o cursă nebună, pentru că uram asta și mă răzbunam, ca un copil prost ce eram, pe bietele animale, până la cei 5 km din drumul la școala din satul învecinat. De la tăiatul perdelelor, de nervi, de la geamurile din pridvor, până la spartul geamurilor de la casă, tot de nervi. Și alte zeci de amintiri.

Amintiri care au dat farmec copilăriei și care m-au ajutat să devin omul de astăzi, crescut fără tehnologie, ci doar cu un televizor alb-negru ,,Opera” și un pick-up cu ,,doză” cum i se spunea popular la noi, de fapt acel ac care reda sunetul. A urmat liceul, la oraș, Roșiorii de Vede, la circa 20 km de comună, unde plecam în fiecare seară de Duminică, cu trenul și reveneam acasă, de la gazda unde locuiam, în oraș, Miculici și Ticulici, așa cum ajunsesem să le zic după o vreme, Vineri seara, cu trenul de la ora 16 și 10 minute.

Patru ani de liceu, Liceul Economic, de unde urma să ies viitor ,,om al muncii comuniste”. Patru ani unde mi-am trăit adolescența, alături de colegii mei, la cotă maximă. Fugeam la cinema, să vedem lansarea filmului ,,Liceenii” sau la gogoșăria din parc. Fugeam apoi acasă să învăț pentru a doua zi. Mă certam cu profesorii care nu îmi înțelegeau,,personalitatea în formare”. Eram răzvrătit. Nu știam că viața avea alte suprize pregătite pentru mine. Nu știam că o sa vină Decembrie 1989. Ce știam? Știam că mă pregătesc să plec la București la facultate. Ce mai știam? Știam că imi place televiziunea.

RAR: Ai lucrat foarte mulți ani în televiziune. Cum a început drumul tău spre acest domeniu?

SG: Eram fun declarat al televizorului. În anii `80 am descoperit asta, pe când alergam să prind filmele de Sâmbăta de la ora 10, gen ,,Omul din Atlantis” sau emisiunile de divertisment și evident fun Televiziunea Bulgară. La ei am descoperit în 1987 Eurovision, anul când Celine Dion câștiga.

La ei am descoperit primul serial de sau cu ,,karate”, unguresc , Linda. Așa am descoperit că orele petrecute în fața televizorului nu erau, de fapt, decât dorința mea de a ajunge în acest domeniu. Am conștientizat asta în 1990, când după ce am eșuat la examenul de la ASE, primul eșec mare, am realizat că trebuia să mă întorc la țară și că așa nu o să mai pot ajunge la TVR. Pentru că pe atunci nu existau alte televiziuni. Am plâns o noapte, mi-am facut tot felul de reproșuri, mă consideram un ratat. Credeam că viața se termină acolo și ca o sa fiu un simplu angajat, undeva prin oraș. Dar, după acea noapte, a doua zi mi-am jurat că o să ajung acolo. Nimeni nu știa ce am în gând.

Familia, mama, tata, bunicul, pentru că pe bunica o pierdusem în primăvara lui `90 nu mi-au reproșat nimic. Erau fericiți că rămân acasă, lângă ei. Eu am lăsat să treacă vara și în toamnă m-am angajat profesor suplinitor la școala unde învățasem clasele I-VIII. Dar nu a durat decât o lună. Undeva, la radio sau nu mai stiu unde, am auzit de o facultate privată. Doamna Cati, profesoara de română și rudă de familie, după o discuție cu mine, mă împinge să plec pe acest drum. După o altă discuție a ei cu tata, acceptă să plec.

Ajuns în București, am fost fericit și bucuros o perioadă, până când am început să mă întâlnesc pe stradă cu foști colegi de liceu, care mai de care studenți la facultăți de stat. Mă simțeam înjosit, îmi era rușine să le spun că fac facultate la privat. Atunci am decis să mă lupt să termin facultatea la stat. Am reușit și asta, dar e o altă poveste.

Revenim la televiziune. Student fiind, cu multe lipsuri financiare, aud că în toamna lui 1990 se faceau înregistrări pentru programul de Revelion și că se fac selecții de figuranți. Fug la poarta din Pangratti a Televiziunii. Mă resping. Asta m-a făcut să mă gândesc că acolo se intră numai pe ,,PILE”. Am acceptat înfrângerea, dar nu am abandonat. M-am concentrat pe facultate. În 1993 vad la tv un anunț. Secția Economică caută reporteri. În cei doi ani, de câte ori treceam cu autobuzul 330 prin dreptul TVR-ului îmi spuneam: ,,Aici am să lucrez”.

Colegii de apartament, unde stăteam cu chirie, când mă auzeau, râdeau de mine. Dar nu m-au descurajat glumele lor pe seama mea. Tăceam, încasam și îmi urmam visul. S-a întâmplat în 1993. Primul reportaj, ”Criza uleiul” pentru Secția Economică. Florica Rădulescu, care era pe atunci, redactorul șef al secției, mi-a dat o șansă. Un prim pas era făcut. S-a oprit brusc. Nu m-au angajat, iar eu eram obosit după câteva luni de a demonstra, gratis, că pot.

Am lăsat undeva totul în urmă și a venit 1995. Alt anunț. Televiziunea Sigma căuta redactori prezentatori. Apăruse și Soti Tv, dar nu m-am dus la nici un anunț făcut la ei. Tv Sigma a fost prima mea reușită. Angajat cu acte în regulă, am prezentat diverse emisuni alături de buna mea prietenă Miruna Berescu. Au trecut anii și în 1997 TVR căuta oameni pentru Deparamentul Divertisment.

Norocul a fost alaturi de mine și iată că eram angajat TVR. Aveam să lucrez cu cei mai mari PROFESIONIȘTI, Dumitru Moroșanu, Ioana Bogdan, Horia Moculescu, Silvia Ciurăscu, Mariana Șoitu, Ileana Popovici, Eugen Dumitru, Dan Manoliu și mulți alții.

Eram fericit, dupa 7 ani reușisem să-mi demonstrez, că dacă îți urmezi visul, reușești. Toți cei care până atunci au râs de mine, acum realizau cât sunt de convins de drumul meu. Fire rebelă, asta o spun pentru că așa sunt și acum, nu am putut să accept regula jocului, angajat-șef. Simțeam că după 6 ani, după ce ajunsesem să fiu Producător Promo la Tvr Cultural, Televiziunea Română se schimbă. Oamenii și ei. A început lupta de supraviețuire, pentru că veneau valuri de concedieri, care nu țineau cont de calitățile tale profesionale, ci de relația șef-subaltern.

Erai genul care faci plecăciuni, rămăi. Eu rebel. Nu accept regula și plec. Părăsesc corabia TVR și merg la televiziunile private. Am fost angajat la toate televiziunile care au existat în București sau am colaborat cu ele, până în 2013 când am părăsit România. Despărțirea s-a produs atunci când, eu om cu spirit foarte creativ am fost îngrădit să îmi pun în practică ideile, fiind obligat să urmez un drum care nu mi se potrivea. Să lucrez la Știri. Nu acceptam să vad cât de mult se manipulează și se exagerează, de la titlu, până la conținut. Totul era numai negativ și se căuta numai senzaționalul. Uram.

RAR: Cum crezi ca a evoluat televiziunea în România?

SG: Aici nu voi avea un răspuns lung. Plecat de la sfârșitul lui 2013 în Germania, am avut o perioadă când m-am detașat total de tot ce se întâmpla în România. Aveam alte priorități. Eram concentrat să mă integrez în noua țară de adopție și să-mi găsesc un loc de muncă tot în domeniul meu. După ce am revenit acasă, prima dată după doi ani, am realizat ca totul era mai rău. Toate televiziunile prezentau și mai prezintă și acum tot ce ține de partea negativă a societății.

Cred ca 80% din ce este prezentat la televizor este negativ, exagerat și manipulator. Jurnalele sunt pline de exagerări și titluri , care mai de care mai pompoase. DEX-ul s-a redus considerabil. Vocabularul folosit este la nivel suburban. Așa ca ce am semănat de ceva ani, acum culegem. Societatea este amorțită, pentru că televiziunile au ajutat la așa ceva. Rar mai prinzi o emisiune de cultură sau de alt gen, bine făcută. Rar mă uit la ceva. În Germania nu am canale tv românești. Așa că mă uit cele câteva ore pe an când vin acasă. Și atunci foarte puțin, pentru că aleg să mă bucur de natura de acasă, de familie, de prieteni și să-mi încarc bateriile. Prefer să călătoresc decăt să mă pierd în lumea televiziunii din România.

RAR: Îmi poți povesti despre trei personalități care ți-au marcat cariera de-a lungul timpului și în ce mod?

SG: Cariera. Cuvântul e exagerat. Nu am lăsat nimic memorabil, care să te ducă direct cu gândul la mine. Dar da am, nu trei am, am mult mai multe. Dar pentru ca sunt limitat la trei le voi enumera.

ECHIPA DUMITRU MOROȘANU - IOANA BOGDAN. Spun asta pentru că nu-i pot separa. Este ECHIPA care mi-a deschis ușa în Televiziunea Națională. Este ECHIPA cu care am lucrat și mi-a dat șansa să realizez că DA, ăsta este drumul meu, așa cum am știut încă de la 14 ani. Au avut încredere și mult fler. Sper că nu i-am dezamăgit.

FELICIA IORDACHE. Dacă în 1995, la Tv Sigma, Felicia nu spunea, DA, eu nu cred că ajungeam să fiu cunoscut la acea vreme peste tot. Faptul că ne-a lăsat mână liberă ca să ne facem emisiunile așa cum am simțit noi, eu alături de prietena mea Miruna Berescu, astăzi un nume la nivel International, ,,Când spui Miruna Berescu, spui DaKino”, a făcut ca în anii aceia să simt că trebuie să lupt și să merg pe drumul început în 1993, cu acel reportaj.

SIMONA PATRAULEA - ILEANA MĂRGĂRIT. Tot o ECHIPĂ. Fiind bune prietene, m-au ajutat exact cu prima mea emisune de FOLCLOR. Atât doamana Simona cât și doamna Ileana mi-au explicat pas cu pas cum se realizează o emisiune de folclor și așa am reușit să fac timp de doi ani cea mai reușită emisiune la acea vreme, când numai la TVR exista ”Tezaur Folcloric” și încă câteva și să cunosc numele mari din domeniul folclorului.

Dacă îmi este permis, o să mai amintesc și de ,,Chainsaw Europe”, toată firma, dar cu excepție Doinița Morar și Mircea Lăcătuș. După ce luasem la picior toate televiziunile, eram obosit, la Chainsaw am învățat să redevin EU. Atât Doinița, ,,Șefa" cum îi spun eu, deși știu că urăște acest termen, cât și Mircea mi-au deschis ușa spre Publicitate.

La toți le rămân dator că au crezut în mine. LE MULȚUMESC!

algeria

RAR: Îți place foarte mult să călătorești. Povestește-mi despre câteva locuri care te-au impresionat cu adevărat și de ce.

SG: Întrebare complicată. Asta mă face să am din nou un răspuns lung și poate că voi plictisi și poate că oamenii nu mai au răbdare să citescă povești de viață.

Da, îmi place să călătoresc. Este pasiunea numarul doi pe lângă televiziune. Totul a început în 1998 cu Campionatul Mondial de Fotbal din Franța. Atunci am ieșit pentru prima dată și am luat contactul cu lumea din Vest, asta după ce în 1990 fusesem la Istanbul pentru 4 zile. De atunci am vizitat peste 40 de țări.

Unele le-am vizitat pe bicicletă, iar pe altele ca un turist cuminte, dar nu organizat. Urăsc să apelez la Agențiile de Turism. Cum am spus, nu-s genul să fiu ghidat. Prefer aventura și riscul. Așa că pe riscul meu am mers în locuri precum: deșertul Sahara, deșertul Iordanian sau drumul pe bicicletă prin Bulgaria, Turcia, Georgia sau Azerbaidjan. Multe locuri mi-au rămas la suflet.

Japonia. E greu să descriu ce înseamnă să prinzi Sărbătoarea Cireșilor Înfloriți în Japonia. Cum este să calci pe pietrele din Palatele și Templele lor. Cum este să vezi pădurea de bambus sau cum este să calci timid prin istoria recentă de la Hiroshima. Cum este să vizitezi Palatul Împaratului, care este de o modestie greu de crezut, dar care are o gradină cum numai asiaticii pot reuși să construiască la un așa nivel de complexitate. Japonia va avea un loc aparte în toată viața mea.

japonia

Iordania. Petra. Am reușit după mulți ani să ajung acolo. Mi-am serbat cei 48 de ani exact printre ruinile din Petra și am simțit cum mă întorc în sec. al VI-lea î.Hr. printre Nabateeni. Nu am crezut niciodată că ce am văzut în documentarele de la Tv poate fi așa de magnific. Realitatea locului m-a făcut să stau de la 6 dimineața până seara la închidere printre ruine și să simt vibrația fiecărui loc. Am simțit energia pietrelor și am visat stând de vorbă cu beduinii la un ceai și o shisha. Doar eu un european curios și ei. Nu pot să descriu cum e să stai în deșert noaptea la cort și să mănânci cu ei pe nisip.

Hong Kong și Macao. Ce pot să spun despre ele în cuvinte. E greu de descris. Dacă nu ar fi existat distanța asta atât de mare, probabil că aș fi mers mai des. Nu te plictisești să iei fiecare stradă la picior. Îmi place să stau și să descopăr oameni și locuri. Să le ascult poveștile și să le înțeleg cultura. Mereu caut să mă identific cu ei. Nu stiu cum aș putea să descriu cel mai lung pod pe care am mers, la Macao sau cum să spun în cuvinte despre cel mai mare Cazinou din Asia. Nu am să o fac. Doar vă îndemn să mergeți și să trăiți experiența. E tot ce pot să spun. Trăiți și investiți în a vă îmbogăți spiritual și sufletește, nu material.

RAR: De câțiva ani locuiești în Germania. De ce ai ales să pleci din România și ce simti că îți oferă în plus Germania?

SG: 2013 a fost anul în care, după câteva experiențe neplăcute, am decis să plec și să las toată munca mea în urmă. Nu mai aveam ce descoperii profesional și România, prin clasa ei politică, dar mai ales oamenii care nu mai aveau principii morale și etice m-au făcut să iau decizia radicală.

Mi-am vândut mașina, mi-am mințit familia că plec să-mi cumpăr altă mașină din Germania, fără să le spun ce am de gând și dus am fost. Nu știam ce urmează. Era o nouă etapă. Nu m-am gândit o secundă. O vedeam ca pe o aventură, dar știam că nu mă voi întoarce. Nu știam limba și nu știam cât va dura până mă voi integra și voi lucra din nou în domeniul meu. Dar aveam clar un scop, o țintă, să reușesc. Anii și experiențele vieții mi-au dat curaj. Exact cum am spus la început, din deciziile greșite luate cândva am învățat să nu mai fac la fel.

Singurul lucru la care mă mai înșel este acela că încă mai dau crezare oamenilor. Prefer să nu-i judec la primul impuls și greșesc. Timpul îmi demonstreză că ce am simțit prima dată a fost corect. Dar sunt genul care dă șansă oricui. La a doua greșeală, ignor și șterg de pe listă persoana. E simplu.

Germania din 2013 mi-a oferit o siguranță. Nu pot exprima asta în cuvinte. Am mers la un risc calculat. Știam că Germania poate să pună o cărămidă solidă la temelia mea. Așa a fost. Mai știam și faptul că încă de când eram în România și am început să văd lumea, am simțit-o ca pe o chemare, că voi părăsi țara. Știam că nu voi trăi toată viața mea în România, dar nu știam exact unde va fi asta. Da, mă identific cu modul asta al oamenilor de a trăi de aici, cu felul meu de a fi liber, de a fi un răzvrătit calculat. Germania îmi oferă o siguranță financiară, dar cu respectarea regulilor, îmi oferă libertatea de a mă exprima profesional, fără să fiu judecat că nu îmi ”PERII ȘEFUL”, ca să-mi fie bine. Pentru moment e bine.

alnegru pomisor rosu

RAR: Cum se împacă munca ta, care pare destul de tehnică cu o altă pasiune - pictura?

SG: Munca mea nu este tehnică. Este o muncă de creație, realizată cu ajutorul tehnicii. Montajul video are partea lui de creativitate, altfel nu am putea vedea filme, emisiuni , videoclipuri sau mai știu eu ce alte formate video. Nu am putea să promovăm produsele noi care apar sau nu am putea vedea personajele noastre preferate. Așadar muncesc technico-creativ. Probabil așa am ajuns și la pictură.

Cum am mai spus, fiind o persoană care caută mereu să se autodepășească, într-o zi am văzut în magazin o trusă de pensule și brusc mi-am pus întrebarea dacă aș putea sa mâzgălesc pe o pânză. Am încercat, fără a avea studii sau ceva de genul acesta și am pus pe pânză o combinație de culori. Am pus o poză pe o rețea de socializare și am văzut reacțiile prietenilor. De atunci, când am timp liber încerc să-mi transpun imaginația pe pânze de diverse dimensiuni. Nu sunt pictor, nu ma consider pictor, iar ideile mele nu sunt mereu cele mai originale. Ma joc doar cu imaginația, pensula și culorile acrilice.

tablou Sorein

tablou flori

RAR: Unde erai când a început pandemia în Europa?

SG: Pentru că aveam concediul deja organizat încă din Ianuarie, am decis totuși să zbor spre Iordania și Israel. Peste tot apareau știri despre acest nou val în Europa. Eu am decis și am plecat, deși toate cunoștintele mele și colegii de birou îmi spuneau să renunț. În Israel nu am mai ajuns. În ziua când trebuia să trec granița dinspre Iordania am citit că Israelul se închisese.

Apoi discutând cu gazdele mele, unde ar fi trebuit să dorm, mi-au spus că nu am cum să mai intru și că sunt norocos că nu am ajuns cu o zi înainte, altfel probabil că și acuma aș fi fost tot acolo. Așa că am rămas în Iordania și m-am zbătut să revin acasă în Germania, pentru că eu aveam bilet de întors din Tel Aviv. Am prins exact ultimul zbor dinspre Amman. Germania anunțase că închide granițele și evident, cum am eu noroc, am prins ultimul bilet, dupa ce 3 zile mi se anulaseră zborurile.

RAR: Cum te-ai simțit ca român într-o țară străină în timpul pandemiei?

SG: Acum nu știu despre ce țară să vorbesc. Daca vorbim despre Iordania, nu am fost panicat. Dacă era să mă infectez acolo probabil că aș fi fost tratat ca orice om sau poate că mă duceau în carantină. Am avut noroc. Nu s-a întâmplat nimic. Dacă ar fi fost Israel, sigur aș fi fost calm sută la sută. Nivelul la care sistemul sanitar din Israel este la ora actuală m-ar fi făcut să nu mă agit.

Ajuns acasă, în Germania, după ce am trecut prin patru aeroporturi nu mi-am pus deloc problema asta. Am stat 14 zile în autoizolare și am așteptat. Eram pregătit moral pentru orice situație. Dar acum o să fiu sincer, și am să spun cum m-aș fi simțit dacă eram în România. Da, în România aș fi fost puțin panicat, nu din cauza oamenilor care lucrează în spitale, ci din cauza sistemului prost organizat și fără protocoale clare. Atât. Nu o să răspund mai mult.

tablou pomisor rosu

RAR: În viața fiecărui om au loc și întâmplări neobișnuite, departe de explicațiile logice. Ți s-a întâmplat așa ceva?

SG: Întâmplări neobișnuite?! Of, Doamne ce întrebări! Neobișnuite? Am, dar dacă le-aș spune, oamenii nu sunt pregătiți să creadă. Nu prea vorbesc despre ele pentru că aș fi considerat ori nebun, ori că să mă dau interesant, cred că așa se spune. Dacă nu, să mă corectezi tu. O să-ți spun doar una, petrecută aici în Germania. Eram pe bicicletă, pentru că eu aici circul doar cu bicicleta. Rar cu mașina. Ma îndreptam spre casă. Rucsacul, care se afla într-un coș de bicicletă avea buzunarul unde țineam portofelul deschis.

În buzunarul de la portofel aveam 7 euro în monezi diverse. Am auzit când au căzut pe astfalt, chiar în dreptul unei căi ferate, dar nu am realizat ce a căzut și am mai mers circa 50 sau 100 de metri. Apoi am realizat și m-am întors. Ajuns la locul respectiv, un neamț culegea de zor banii. Atunci i-am zis că să recunoască și să-mi dea banii. Nu a vrut. Deși nu înjur decât foarte rar, doar atunci când mi se face o nedreptate, am început cu tot ce mi-a venit spontan pe limbă ”de duh” să-i zic. A plecat. Cum de repede m-am aprins, așa m-am și stins.

Mi-am văzut de drum și ajung la magazinul de unde cumpăr des mâncare. După ce cumpăr și plătesc , lângă casa de bani este un loc unde poți să-ți pui cumpărăturile din cărucior în sacoșă. Exact acolo cineva uitase o sumă în Euro. Întreb stânga-dreapta dacă și-a uitat banii cineva. Nimeni nu zice nimic. Mai fac o strigare. Liniște. Atunci am luat banii și mi-am zis:,,Sorine, ai pierdut 7, dar ai găsit 70 ”. Cred că mă opresc aici cu asta. Dacă aș povesti pe cele fără explicație logică din viața mea, aș deveni ciudat. Urmatoarea întrebare... Sper că nu mai sunt multe.

RAR: Să privim spre viitor. Cum îl vezi, având în vedere ce trăim în această perioadă și ce sfat ai pentru români?

SG: Viitorul! Sfaturi! Nu știu ce să spun despre,,Viitor”. Clar pentru următorul an incert, greu de administrat și nesigur. Pentru viitor, în general, cred că singurul sfat pe care l-aș da ar fi acela, ca oamenii să invețe din greșeli și să nu le repete atunci cănd situația reapare.

Dacă repetă greșeala atunci e clar ca nu au învățat nimic anterior, și își vor pierde energia prin a o îndrepta. Timpul trece repede. Dacă tu persiști în greșeală, atunci stagnezi.

Un al doilea sfat. Trăiește și urmează-ți instincul. Exemplu. Dacă eu renunțam să plec în Martie în Iordania, aș fi regretat enorm. Mi-am urmat instinctul și totul s-a terminat cu bine. Așa mi se întâmplă și când merg mii de km cu bicicleta. Îmi urmez instinctul și ajung mereu cu bine acasă, deși destinațiile facute au o doză de risc.

Ma opresc aici. Mulțumesc Roxana. Vă mulțumesc celor care veți citi și vă doresc un viitor bun și să trăiți clipa!

Iunie, 2020
Germania

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro