Frumoasă, inteligentă, educată, cu o franceză ireproşabilă, Principesa Cleopatra Trubeţkoi, născută Ghica, a fost ultima mare boieroaică care a trăit pe meleaguri prahovene, în conacul de la Băicoi. A avut o scurtă căsătorie cu Prinţul Serghei Trubeţkoi, nepotul Țarului Nicolae I, iar societatea vremii i-a atribuit o relaţie pasională, ascunsă, cu viitorul domnitor Alexandru Ghica.

Cleopatra Trubeţkoi (1801-1880) a fost o româncă neaoşă, fiica marelui ban Costache D. Ghica şi a Ruxandrei Cantacuzino. Deşi a petrecut perioade lungi de timp la Bucureşti sau peste hotare, cea mai mare parte a vieţii ei s-a desfăşurat la Băicoi, în Prahova, acolo unde s-a considerat, mai mult decât oriunde, acasă. În al doilea rând, „Cleopatra Trubeţkoi s-a implicat în viaţa socială şi mondenă a epocii, depăşind cu seninătate şi aplomb multe din prejudecăţile vremii şi ale clasei din care făcea parte, cu privire la locul şi rolul femeii în societate“, consemnează regretatul istoric prahovean Paul D. Popescu, care i-a dedicat boieroaicei cu nume de regină un amplu studiu.  A introdus în vestimentaţia şi în viaţa ei cotidiană elemente moderne, occidentale pe care mulţi (şi nu numai femei) au căutat să le imite. S-a implicat indirect şi în viaţa politică a ţării, a avut relaţii cu scriitori şi artişti, pe unii dintre ei ajutându-i direct, jucând un rol important în promovarea culturii naţionale. Pretenţioasă şi greu de impresionat de către bărbaţi, frumoasa Cleopatra era inteligentă, cultivată, spirituală, imposibil de intimidat. În felul ei, şi-a iubit foarte mult ţara, dar a iubit şi mai mult viaţa, pe care a dorit să o trăiască din plin.

Încă de când a debutat în societate, prin 1817-1818, a avut un mare succes, desfăşurând o vie viaţă mondenă, în saloanele vremii din Bucureşti sau, vara, la petrecerile pe care le organiza pentru ea banul, la Băicoi, sau ca invitaţi la conacele din apropiere. A fost de la început curtată şi disputată, dar ea era foarte pretenţioasă şi nu a voit să se angajeze faţă de nici un bărbat. Dintre „prietenii“ cu care se vedea mai des, atât la Bucureşti cât şi la Băicoi, era, mai ales, Alexandru Ghica, unchiul ei, cu numai şase ani mai în vârstă decât ea. Înrudirea lor îi punea la adăpost de „gura lumii“, iar banul era încântat de vizitele dese pe care fratele său vitreg i le făcea. În 1822, rămasă orfană şi de tată, şi-a găsit un tutore în persoana unchiului ei Grigore Ghica, ridicat pe tron peste câteva luni, ceea ce i-a sporit şi nepoatei prestigiul. Cleopatra avea deja 20 de ani, vârstă la care, pe vremea aceea, o tânără necăsătorită era considerată „fată bătrână“. Dar, spre uimirea tuturor, ea continua să refuze partidele ce i se ofereau.

După un an în care străluceşte la petreceri şi la balurile de la curte alături de fratele domnitorului, tânărul ei unchi Alexandru, acum comandant al forţelor armate ale Principatului, Cleopatra a dispărut brusc şi pentru mai multe luni din lumea aristocratică, retrasă la palatul din Băicoi. Înainte ca ea să se întoarcă la viaţa mondenă, mai frumoasă şi mai elegantă, la sfârşitul iernii anului 1824, în cercurile Ghiculeştilor a apărut o fetiţă, Zinca, dată spre creştere şi înfiere unei boieroaice sărăcite, Elena Urziceanu. Din ascendenţa copilului, s-a făcut un adevărat mister care a favorizat nenumărate bârfe. Cleopatra a devenit naşa fetiţei, dar a ţinut-o departe de Bucureşti şi de Băicoi, vizitând-o foarte rar şi discret. La nivelul unor cercuri foarte intime, se vorbea despre faptul că Zinca era fiica Cleopatrei şi a lui Alexandru Ghica, motiv pentru care Biserica nu a dat „dezlegare“ căsătoriei. Chiar dacă nu strict prohibită – tatăl Cleopatrei şi Alexandru erau fraţi vitregi  – relaţia nu era acceptată de Biserica Ortodoxă, puţin tolerantă în astfel de probleme.

Prinţul Serghei Trubeţkoi i-a cerut mâna în câteva zile după ce a cunoscut-o, vrăjit de frumusețea și cultura ei. În mai 1828, armatele ruseşti au ocupat Principatele, într-un nou război ruso-turc. Cleopatra îşi petrecea acum cea mai mare parte a timpului în Capitală, unde întâlnirile mondene se ţineau lanţ. O demoazelă de 26 de ani, s-a întâlnit deodată faţă în faţă cu Prinţul Serghei Trubeţkoi. Era membrul unei vechi familii aristocratice, înrudită cu cea imperială, foarte bogată, stăpânind zeci de mii de desatine de pământ şi de „suflete“. Serghei Trubeţkoi, mai mare cu zece ani decât Cleopatra, colonel în armata rusă, pe cale de a deveni general, era chipeş şi elegant, plin de bani şi culant. În câteva zile s-au logodit, iar Prinţul i-a cerut mâna tutorelui ei, Grigore Ghica. A urmat o căsătorie magnifică şi luna de miere petrecută în splendoarea Băicoiului. Căsnicia a fost scurtă, de numai câteva luni şi trăită pe apucate, deşi cu intensitate, din cauza operaţiunilor militare. La asediul Brăilei, Prinţul Trubeţkoi a căzut vitejeşte, iar Cleopatra a rămas văduvă, după mai puţin de jumătate de an de când îl cunoscuse. Cleopatra a fost îndurerată, iar doliul, atât de scurt cât au permis uzanţele, a fost sincer. Descendenţii familiei Ghica au susţinut că din această căsătorie a rezultat totuşi o fată, Agafokleya, căsătorită cu Pavel Nicoleavitch Klushin, şi moartă în 1905, fără a lăsa urmaşi. După căsătorie, Cleopatra a rămas cu o adevărată avere din cadourile primite de la Serghei şi avea să poarte cu mândrie, până la sfârşitul vieţii, titlul de Prinţesă.

Capricioasă, în 1834 se expatriază, dar nu din teama invocată că ar putea fi persecuată ca văduvă a unui colonel rus, ci pentru că Alexandru Ghica, abia urcat pe tron, s-a îndrăgostit nebuneşte de o tânără rusoaică, Contesa Van Suchteln, dragoste care s-a transformat într-o legatură notorie. Prinţesa, trecută pe planul al doilea, oferindu-i-se doar o prietenie banală, a hotărât să se expatrieze. Cleopatra nu mai era steaua cea mai strălucitoare a curţii de la Bucuresti. O vreme a stat la Sankt Petersburg, la rudele fostului soţ, unde a fascinat cu frumuseţea, simţul muzical şi al dansului, cu franceza ei ireproşabilă. A urmat Europa, un drum lung, făcut în bună parte cu trenul, fiind, probabil, prima româncă ce a utilizat un asemenea mijloc de transport , a poposit la Varşovia, la Viena şi în câteva oraşe germane. În Franţa a stat aproape un an şi jumătate, mai ales la Paris. A frecventat saloanele unde se producea Alphonse de Lamartine, poet deja celebru. Cleopatra s-a lăsat sedusă de poezia romantică şi de farmecul acestuia. Nu se cunosc foarte multe despre această perioadă, dar este cert că Lamartine i-a oferit Cleopatrei, cu o dedicaţie măgulitoare, un exemplar din Meditations poetiques şi i-a făcut cunoştinţă cu alţi poeţi, scriitori şi artisti. Brusc, i se face dor de casă şi se întoarce, nu fără un lung ocol prin alte ţări.

Seratele muzical-literare date la Băicoi au avut un deosebit răsunet în epocă, reunind întreaga lume artistică şi societatea cultivată a vremii. În 1846-1847, a fost găzduit în casa Cleopatrei de pe Calea Victoriei, compozitorul Franz Liszt. În salonul Cleopatrei Trubeţkoi, au mai concertat tânărul compozitor român Dumitru C. Florescu şi vestitul pianist Leopold Mayer, care a dat câteva concerte în Bucureşti în 1843. La conacul prinţesei din Băicoi a luat dejunul şi Domnitorul Carol I în prima sa vizită la Sinaia.         

Deşi încă tânără, nu s-a mai recăsătorit. Unele surse spun, însă, că a avut o relaţie cu administratorul moşiei Băicoi, Costache Călinescu, despre care alţii susţin că acesta ar fi fost chiar al doilea soţ al prinţesei, lucru susţinut în parte şi de înmormântarea acestuia chiar în curtea capelei construită de Prinţesă. Din moşia de la Băicoi a Cleopatrei, acum centru al oraşului, au rămas două pavilioane ale fostului conac boieresc, o capelă în ruină, unde a fost înmormânată prinţesa, şi o biserică, pictată de Nicolae Grigorescu.  
Fostul ei amant, Alexandru Ghica, domnitorul Ţării Româneşti, a trăit o iubire ca în poveşti alături de o contesă din Rusia. Pentru aceasta a renunţat chiar la tron şi au trăit fericiţi până la sfârşitul vieţii. Alexandru Ghica a ajuns domnitorul Ţării Româneşti în primăvara anului 1834. În perioada respectivă, Ţara Românescă şi Moldova se aflau sub ocupaţia Rusiei. Numirea a fost făcută de guvernatorul rus Pavel Kiseleff, în cadrul unei petreceri. Alexandru Ghica era celibatar, iar sora lui, Alexandrina Ghica, era o prezenţă obişnuită la palat şi la ceremonii, iar această situaţie nu era privită cu ochi buni. Existau tot felul de zvonuri cu privire la iubirile lui Alexandru Ghica.   

Domnitorul s-a îndrăgostit de o contesă rusoaică, Elisabeta Lanskoi von Suchteln, care a dansat cu Alexandru Ghica toată noaptea, după care a urmat o aventură pasională în apartamentul domnitorului. Drept amintire, rusoaica i-a lăsat un pantof ... în stilul consacrat de povestea Cenușăresei. „Lunile treceau şi contesa rămânea în preajma domnitorului care se decisese să facă gestul mult aşteptat: o cerere în căsătorie şi, prin intermediul consulului rus la Bucureşti, solicită şi aprobarea Țarului Nicolae I. În acel moment, contesa îi adusese la cunoştinţă un mic amănunt: era deja căsătorită în Rusia. Alexandru Ghica nu se lasă impresionat de descoperire şi continuă să insiste în planul său. Mariajul cu contesa Suchteln nu avea decât avantaje pentru el şi ţară: contesa era rudă cu Țarul Nicolae I şi ar fi adus simpatia şi sprijinul rusesc pentru Ţara Românească. Ţarul Nicolae I a aprobat ideea căsătoriei care îl transforma pe Alexandru Ghica într-un prieten şi un aliat al Rusiei“, arată istoricul Anton Caragea, în lucrarea Pagini de istorie ascunsă.   

Când toate lucrurile era aranjate, mama contesei, Prinţesa Naruşkin a intervenit în relaţia Domnitorului Ghica. Credincioasă, Prinţesa credea ca divorţul înseamnă un păcat foarte mare şi îi va afecta reputaţia. Mama contesei l-a implorat pe Țar să interzică divorţul, iar acesta i-a făcut pe plac. Contesa a plecat din Rusia şi s-a refugiat la Bucureşti, unde era privită doar ca o amantă. Până la urmă, frumoasa rusoaiscă a ajuns la Milano. „Din acel moment, Alexandru Ghica nu mai avea linişte, se îmbolnăveşte şi, în sfârşit, sub pretextul că pleacă la tratament, îşi părăsi tronul pentru trei luni şi, sub numele de domnul Alexander Sanders, fugi la Milano, unde se întâlni cu iubirea sa. Când se întoarse, Alexandru nu mai era bun de nimic: îndrăgostit şi trist, renunţă la proiectele sale de reformă, la lupta care, altădată,îi provoca atâta plăcere“, menţionează Anton Caragea.   

Îngrijoraţi de situaţia ţării şi de lipsa de reacţie a Domnitorului, oamenii politici au trimis rapoarte către Rusia şi Turcia, care aveau dreptul de a-l destitui. O comisie formată din reprezentanţi ai celor două puteri a venit în ţară în toamna anului 1842 şi hotărăşte să-l demită pe Ghica. Potrivit istoricului Anton Caragea, adversarii politici au corupt comisia cu 75.000 de galbeni.  Populaţia Bucureştiului şi Ploieştiului îşi manifestă susţinerea faţă de Alexandru Ghica, dar acesta decide să-şi urmeze iubirea şi părăseşte România şi ajunge în  Italia, la contesa lui, alături de care va trăi fericit până la moarte, în anul 1862.

Dan-Silviu Boerescu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro