Incident ieșit din comun astăzi la o școală din București. Un elev de clasa a VI-a s-a aruncat pe fereastră de la etajul 1 al unei școli din capitală, în timpul pauzei. Incidentul s-a întâmplat la Școala George Bacovia, din Sectorul 4.
Potrivit Observator News, colegii copilului povestesc că, înainte să se arunce, băiatul le-ar fi spus că vrea să moară din cauza umilinţelor pe care le suportă.
Colegii au sunat la 112 și copilul a fost dus imediat cu ambulanţa la Spitalul Marie Curie pentru investigaţii. Din fericire, a scăpat cu viață și cu leziuni minore, respectiv coaste rupte. Putea fi însă o tragedie.
Iată însă că cei pe care educaţia și siguranța copiilor ar trebui să îi intereseze cel mai mult, tratează incidentul cu multă lejeritate.
Ionel Pușcaș, Inspector General la ISMB, în capitală, a declarat despre incident:
,,O joacă obişnuită… Ce să vă zic…a avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev, a evocat că a băut o … Cola. Pur şi simplu a fugit şi a sărit pe geam.”, potrivit educațieprivată.ro
Însă martorii povestesc cu totul altceva, detalii care confirmă gravitatea bullying-ului din școli și a lipsei consilierii psihopedagogice.
„Când el a vrut să se arunce, colegii îl încurajau să sară, în loc să îl tragă sau ceva. Ziceau că nu ai curaj, SARI, SARI! L-au bătut colegii, îl jigneau, îl umileau”, spun unii dintre copiii care au asistat la scenă.
„Tot felul de comportamente autovătămătoare. Uneori sunt făcute impulsiv, copilul are un necaz ameninţător pentru el sau sunt altele bine plănuite şi documentate”, a declarat Florina Rad, medic psihiatric la „Obregia”.
Citește și: