Ordinul de ministru este deja pregătiot pentru publicarea în Monitorul Oficial, a anunțat Ministrul Educației.

"Elevilor li se dă șansa să reflecteze în mod regulat asupra modului în care școală îi ajuta să se dezvolte, să crească.", a transmis Ministerul Educației, pe Facebook.

Ministerul Educației:

"Încrederea este o valoare esențială, care definește respectul reciproc și interdependența între toți actorii implicați în educație, în special între elev și profesor. Între părți trebuie să existe relații constructive îndreptate spre atingerea misiunii școlii, aceea de a-i pregăti pe copii și tineri pentru o viață independentă, de modelare a lor în adulți responsabili.
 

Ministerul Educatiei a definitivat Metodologia prin care profesorilor li se dă posibilitatea de a consulta, în mod sistematic și constructiv, elevii, cu privire la modul în care aceștia percep beneficiile educației.

Elevilor li se dă șansa să reflecteze în mod regulat asupra modului în care școală îi ajuta să se dezvolte, să crească.

Este foarte important ca elevii să fie parte a tuturor aspectelor învățării, iar oferirea de feedback constructiv este o abilitate care sprijină adultul independent în organizarea relațiilor de familie, de muncă sau sociale.", a fost mesajul publicat de instituție.

Ce conține Formularul de evaluare care va fi completat de elevi

„Sunteți invitați oferiți feedback cu privire la activitatea la clasă. E recomandat ca feedback-ul să fie obiectiv, limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate. Această fișă este anonimă și poate fi completată electronic sau în format tipărit”.

Trebuie scris numele disciplinei și al profesorului care o predă.

„Cadrul didactic căruia îi acorzi feedback predă disciplina:…….”

„Numele cadrului didactic care predă disciplina selectată:……..”

Urmează o listă cu 16 afirmații, pe care elevii trebuie să le noteze, să le încadreze pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă în foarte mică măsură, iar 5 înseamnă în foarte mare măsură.

„În ce măsură ești de acord cu următoarele afirmații despre activitate la clasă?”

  • Profesorul explică clar materia
  • Profesorul îmi explică modul în care să învăț mai eficient
  • Sarcinile de lucru la clasă sunt interesante
  • Profesorul încurajează participarea tuturor elevilor în cadrul orelor
  • Profesorul încurajează cooperarea între elevi
  • Mă simt motivați să particip la această disciplină
  • Profesorul folosește tehnologia digitală
  • Profesorul explică modul în care este evaluat și criteriile de evaluare
  • Profesorul încurajează competitivitatea între elevi
  • Elevii sunt încurajați să-și exprime ideile și opiniile
  • Atmosfera este plăcută în cadrul orelor
  • Mă simt în siguranță și confortabil la această oră
  • Profesorul ia în considerare și respectă statutul elevului
  • Ritmul de parcurgerea materiei este potrivit pentru mine
  • Profesorul este interesat de starea mea de bine
  • Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină

Două câmpuri din formular sunt lăsate pentru răspunsuri deschise, locuri în care elevii se pot exprima liber și pot scrie ce nu merge. Primul este despre cum ar vrea ei să fie la această discuplină atmosfera sau profesorul: „Mi-aș dori ca la această disciplină să…”, după care al doilea câmp este un mesaj transmis profesorului:

„Dacă ar fi să spui profesorului un gând după acest semestru, care ar fi acesta?”

La final, elevul trece procentajul de ore la care a fost prezent în semestrul în care acordă feedback.

„În acest semestru, am fost prezent:

la 25% dintre ore
50% din ore
75% din ore
peste 90% din ore”

formular evaluare profesori

Citește și:

MINISTRUL EDUCAȚIEI a umilit azi învățătoarele, insinuând că sunt depășite: ,,Din păcate, nu reușesc să înțeleagă că lumea se schimbă."
MINISTRUL EDUCAȚIEI: Orele remediale, în tabere de vară!
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro