Un incident grav a avut loc în trafic. Un şofer din Craiova a provocat un adevărat haos, după ce doi poliţişti au încercat să-l oprească.

Incidentul a avut loc în cartierul craiovean Popoveni. Bărbatul care nu a oprit la semnalele Poliției, a fost urmărit și când a ajuns în dreptul caselor prietenilor săi, a ieşit din autoturism şi a încercat să sară gardul.

Polițiștii l-au prins, dar în momentul în care cei doi poliţişti încercau să-l imobilizeze, şoferul a început să-i bată. Pe unul dintre polițiști l-a lovit puternic cu capul în gură.

La faţa locului au apărut de nicăieri zeci de persoane, prieteni ai șoferului, care au încercat să-l scape pe agresor din mâinile polițiștilor.

Au ajuns şi alte echipaje de Poliţie, chemate de urgenţă la intervenție. Poliţistul lovit a ajuns la spital, iar medicii au stabilit că are nevoie de 16 zile de îngrijiri medicale.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro