La conferința SuperTeach de luna trecută, s-au discutat o serie de propuneri, aduse ]n aten'ia Ministerului Educației, cu scopul de a îmbunătăți sistemul de învățământ românesc:

„Consider că cel puțin la ciclul primar, ar trebui eliminate calificativele. De asemenea, ar fi important ca noi, profesorii și părinții, să nu mai punem atâta presiune pe copii în ceea ce privește notele”, a spus învățătoarea Diana Brătucu, în cadrul ultimei conferințe SuperTeach, în care s-a discutat despre revenirea elevilor la școală după o lună de vacanță, despre cât de pregătiți vor fi ei pentru evaluări, cum vor fi testați și, mai ales, modul în care ar trebui să fie motivați în învățare prin testare, evaluare și feedback constructiv.

”Elevii nu sunt pregătiți nici să vină la școală, nici de evaluări, nu au cum să fie după un an cum a fost acesta și o vacanță surpriză de patru săptămâni. Evaluările sunt necesare însă cred că trebuie să fie regânduite. Iar după evaluări ar trebui să putem face un plan remedial, un plan de măsuri”, a precizat Floriana Sica Șerban, profesor de religie în mediul rural, în cadrul conferinței online SuperTeach, ”Revoluția Mentalității în Educație – Principii și Metode de Evaluare”.

Ana Maria și Diana, două eleve de clasa a VIII -a, respectiv clasa a XI-a, au vorbit despre ultimul an de școală ca fiind ”complicat”. ”Sunt speriată de sistemul românesc. Îmi vine să fug”, a spus Ana-Maria, iar Diana a povestit că se simte ”înfricoșată de ce va urma”. Ce notă ar da elevele sistemului de educație din România? “2 și 5”, au răspuns acestea, precizând că nu este în regulă faptul că unii profesori se axează doar pe ceea ce învață elevul pe de rost: ”Ar trebui să se concentreze pe ceea ce înțelegem dintr-o lecție, să facem ascultarea ca o dezbatere, să fie o comunicare deschisă.”

Diana Brătucu, profesor învățământ primar la Școala Gimnazială „Traian” din Craiova și facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație, a reamintit, în cadrul conferinței, de rezultatele testelor PISA 2018 care arată că 44% dintre elevii din România nu înțeleg ce citesc și 47% dintre aceștia nu pot rezolva probleme matematice de bază.

”Carnetul de note nu reprezintă potențialul uman, ci este doar o măsură a performanței obținute la un moment dat, așa cum citim în cartea Manifestul Educației”, a mai spus doamna Brătucu.

La rândul său, Dragoș Anastasiu, cofondator SuperTeach, a militat pentru o mai mare atenție pe care dascălii ar trebui să o acorde modului în care copiii sunt învățați să colaboreze între ei decât pe evidențierea greșelii:O lucrare de nota 7 sau 8 este de obicei plină de pix roșu, evidențiindu-se greșelile, nu faptul că în proporție de 80% aceea este o lucrare bună”.
  • Sfaturi pentru profesori

Carmina Vakulovski și Simona Rusu, facilitatori Mentalitate Deschisă în Educație, au avut pe final câteva sfaturi pentru profesorii participanți. ”Fiți empatici, gândiți-vă la elevi ca la cei mai dragi membri ai familiei voastre și apreciați orice progres realizat de elevi!”, i-a îndrumat pe dascăli Carmina Vakulovski, învățătoare în Brașov, în timp ce Simona Rusu a precizat că ”este foarte important să ne conectăm cu copiii, chiar dacă suntem online. În momentul în care ajungem la inimile lor, vom avea impactul dorit”.

Citește și:

MINISTRUL MUNCII Raluca Turcan, un NOU mesaj pentru profesorii care doresc să facă ,,punte" la 1 iunie
MINISTRUL EDUCAȚIEI a umilit azi învățătoarele, insinuând că sunt depășite: ,,Din păcate, nu reușesc să înțeleagă că lumea se schimbă."
ANUNȚ MINISTERUL EDUCAȚIEI: Cum va decurge NOUL an școlar! Lista schimbărilor
MINISTRUL EDUCAȚIEI: Orele remediale, în tabere de vară!
Fostul Ministru al Educației, îndemn obraznic pentru Profesori: ,,Să facă o recuperare psihopupu."

OFICIAL: Raluca Turcan despre ,,puntea" dintre week-end și 1 iunie, zi liberă pentru elevi și profesori

OFICIAL: Cum se va proceda în privința banchetelor de final de an și care este sugestia de organizare primită din partea autorităților!
Profesorii au câştigat în instanţă majorarea salariilor, cu sume de până la câteva mii de lei!

 


Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro