„Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul. Iubirea este o comoară fără preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răcumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.” F.M. Dostoievski- Fraţii Karamazov

E dimineaţă... O dimineată cenuşie, ca şi peisajul din jur, cu cerul greu, prăbuşit pe pământ, sub povara de nori. Din depărtare, pare un munte pitic, îmbrăcat în cartoane, resturi alimentare şi cutii goale, aruncate pretutindeni, într-o dezordine infinită. Pe măsură ce te apropii, simţi că decorul capătă şi miros, un miros înţepător, aspru, de gunoi în descompunere. Deşi pare un tărâm apocaliptic, al sfârşitului de lume, eşti surprins să vezi cum viaţa creşte, totuşi, chiar şi aici. Din loc în loc, înfipte în mormanul de resturi, zăreşti colibe ciudate, construite din cartoane şi tablă. Câţiva maidanezi scheletici, cu boturile lungi şi ascuţite, adulmecând necontenit, sapă neobosiţi în munte, ca nişte căutători de comori.

Ţigănuşul semidezbrăcat, îmi spune că-l cheamă Senator. Are zece ani, e inteligent, receptiv şi vioi. Cu siguranţă că nu e o ruşine pentru numele său. Nu ştie cum arată lumea de dincolo, pentru că aici trăieşte de când s-a născut. Zâmbeşte parşiv şi-mi arată şi casa sa, ceva mai încolo. "Interesant decor pentru o campanie electorală", gândesc amuzat. Vila senatorului pare neîncăpătoare pentru cei cinci fraţi ai săi. Mi-i prezintă mândru pe toţi: Deputat, Napoleon,- asta da, surpriză- Stalin, romantica Marimar, şi pentru că fără poezie viaţa e pustie, poeticul Eminescu. Marimar şi Eminescu, nu am nicio îndoială că se înţeleg de minune; ea un personaj de telenovelă, şi el un poet vestit, însă mi-e teamă să mă gândesc, care este relaţia dintre Napoleon şi tiranul Stalin. Energicul Senator mă informează că se împacă cel mai bine cu Stalin. Bizară prietenie, dar poate că şi Stalin, ca orice om, are şi el slăbiciunile lui. Mama lor, o femeie încă neofilită, îi priveşte mândră, conştientă că a dat naştere unor personaje de seamă ale istoriei, literaturii şi cinematografiei. Îmi spune că bărbat-su e plecat la scormonit. Văzând nedumerirea mea, râde şi îmi spune că a scormoni, înseamnă a căuta prin gunoi: plastic, fier, carton, pe care apoi le vând la centrele de reciclare. Observ că au chiar şi televizor, cu antenă parabolică, pe jos un covor persan, iar pe pereţi carpete.

Ies în „curte” şi merg mai departe, însoţit de agerul Senator. Pretutindeni, zăresc alţi oameni care caută şi culeg mereu, precum recolta bogată, de pe un câmp fertil. Din depărtare, apare o maşină de gunoi. Deodată, atmosfera calmă, de lucru, încetează şi toţi aleargă în direcţia ei, năvălind, pur şi simplu, pe gunoiul proaspăt descărcat.

Ceva mai încolo, lucrează de zor, un bărbat negricios, musculos, tatuat cu creionul chimic. Senator îl strigă pe nume, şi văd cum spre noi se îndreaptă, nimeni altul, decât celebrul Van Damme, ce cară în spate un sac imens, plin cu sticle de plastic. Lasă sacul jos, mă studiază un timp, apoi încordându-şi muşchii, îmi arată cu mândrie, numele său, scris pe braţ. După o asemenea întâlnire, mă aştept să apară, poate, Arnold Schwarzenegger, însoţit de Sylvester Stallone, dar probabil că acum, sunt plecaţi la vreo filmare. Îmi spune cu mândrie că „el e cel mai puternic dintre toţi, de p-aici”.

Îl întreb dacă o cunoaşte pe fata din Elveţia, care de ceva timp, a ales să trăiască aici, la groapa de gunoi a Clujului. Zâmbeşte, şi observ cu dezamăgire, că celebrul Van Damme e ştirb. Îmi zice că e prieten bun cu elveţianca, şi-mi arată unde stă. De fapt, pentru ea venisem aici. Îi aflasem, din presă, povestea şi voiam să o cunosc personal. Mă îndrept, entuziasmat şi nerăbdător, în direcţia indicată. O găsesc destul de repede, chiar în faţa casei sale improvizate, întinzându-şi pe o sârmă, nişte haine proaspăt spălate. Mă apropii de ea, şi sunt mai mult decât bucuros, când acceptă să discutăm despre povestea ei.

O cheamă Salome Blaser şi provine dintr-o familie înstărită. Părinţii ei sunt proprietarii unui restaurant, în oraşul elveţian, Basel. Îmi explică cum a ajuns în România, traversând Europa cu trenul, ajungând la Sibiu, locuind apoi o vreme în Cluj, într-un centru de rugăciune, şi alegând în final, să se stabilească aici, la groapa de gunoi a Clujului, Pata-Rât. Sunt absolut fascinat de povestea ei, şi o întreb cum de o fată bogată, care, acasă avea tot ce şi-ar putea dori cineva în această viaţă, alege totuşi să trăiască, într-o colibă improvizată, la o groapă de gunoi.

Mă priveşte timid şi zâmbeşte liniştită. Răspunsul ei mi se pare uluitor de matur şi profund. Dacă ar fi rămas acasă, trăind o existenţă luxoasă şi fără griji, n-ar fi reuşit niciodată să înţeleagă viaţa, în esenţa ei. Ar fi rămas un om superficial, egoist, nepăsător şi incapabil să priceapă adevăratele probleme şi suferinţe ale celor de lângă noi, pentru că nu e suficient doar să priveşti necazurile celorlalţi, pentru a-i ajuta cu adevărat. Doar trăind printre ei, fiind ca ei, îi poţi înţelege, şi astfel, te poţi apropia de Dumnezeu, de adevărata credinţă.

Şi nu-ţi poţi iubi niciodată cu adevărat aproapele, fară să-i simţi viaţa şi greutăţile îndurate. Pe această fată deosebită şi cu un suflet atât de bun şi curat, mulţi, prea mulţi, s-au grăbit să o denigreze şi să o batjocorească, numind-o nebună, să o urască pentru că ar denigra imaginea oraşului Cluj şi a ţării, prin publicarea, în presa internaţională, a poveştii ei. La plecare, am simţit nevoia s-o îmbrăţişez cu emoţie, pentru că am avut privilegiul şi bucuria să o întâlnesc.

Mi-a zâmbit blând şi mi-a mulţumit pentru vizită. De câte ori, trecând pe lângă ei, pe lângă cei sărmani şi loviţi de soartă, mulţi dintre noi, i-am condamnat încă o dată, cu scârbă şi dispreţ. Însă faptul că viaţa a fost atât de nedreaptă cu ei, nu-i face, în niciun caz, mai puţin buni decât noi.

Marius Concita

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro