Aproape de miezul nopții, am prins, de la gara Saint-Lazare, ultimul metrou către cartierul meu. Ce noroc! Nici dacă-l pierdeam n-ar fi fost rău. A străbate cu pasul una dintre cele mai populate străzi pariziene, plină de viaţă la orice oră, este o bucurie, nu un blestem. Am coborât la staţia cea mai apropiată de clădirea în care locuiesc. Îmbrăcată prea subţire pentru temperatura scăzută ce se abătuse deasupra oraşului meu, mă îndreptam grăbită către casă. De-a lungul Avenue de Clichy, zăresc un text scris pe zid, cu litere de-o şchioapă: „Decolonisons la Police”.

Repetând în gând muzicalitatea celor două cuvinte, mi-am văzut de drum, zâmbind. Deodată, înțelegându-le semnficația, m-am întors pentru a le fotografia. Nici nu mă îndepărtasem prea mult, doar câțiva metri. „Decolonisons la Police”. Aluzia la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o săptămână pe Avenue de Clichy, în acelaşi loc - îmbălsămarea cu gaze lacrimogene a demonstranților tineri şi foarte tineri - era evidentă. Fiind acolo, printre dânşii, am înţeles sensul istoric şi greu de semnficații al textului... Ce mână inspirată l-o fi scris? A surprinde în doar două cuvinte un adevăr al zilelor noastre, a spune povestea ultimelor cinci veacuri din istoria omenirii, este nu doar inspirație, ci inteligență politico-socială.

*

Aici, în țara mea de-a doua, lucrurile pot fi confundate uşor. Mulțimea aceea tânără de marţea trecută era, în mare parte, de culoare. Manifestanții erau copiii şi nepoții foştilor emigranți veniți dinspre coloniile ce- şi declarau independența, prin anii '60, către patria mamă. Tineri născuți francezi. Impresionantă relație! Dacă ar fi să observăm şi să studiem în profunzime acest fenomen, plecând numai de la spontaneitatea, frumusețea şi cumințenia acestui protest, raportul de cercetare ar trece de mia de pagini...

*

„Decolonisons la Police” nu sugerează componența poliției/ jandarmeriei franceze pe criteriul albului pielii. Nu, nicidecum. Aici, nu doar populația, ci şi instituțiile statului, cel puțin în regiunea Île-de-France, sunt alcătuite din angajaţi recrutați din toate grupurile etnice. Nu cred, de altfel, că există stat al lumii care să nu aibe cel puţin o familie instalată în regiunea pariziană. Expresia „Decolonisons la Police” trimite mai degrabă la cutuma Franței de a „împrăştia” mulțimea în mod suficient de sălbatic, invită la schimbarea mentalității puterii unui stat.

*

Observăm că acest obicei de a ataca protestanții cu gaze lacrimogene şi alte metode (arme) nu este specific doar Franței. În toate statele contemporane, puterea are aceeaşi reacție polițienească. Nu contează dacă protestanții au sau nu dreptate. Ordinul este acelaşi: „Împrăştiați-i”!

În capitala nu mai ştiu cărui stat, în urmă cu ani, vestea că demonstranții studenți au fost zdrobiți cu tancurile până la amestecarea celulelor umane cu granulele caldarâmului, a tulburat omenirea întreagă. Nu de mult, în urmă cu doar doi ani, Piața Victoriei din Bucureşti a cunoscut o reprimare dureroasă a manifestanților, ceea ce a nemulţumit toți românii de bună credință, oriunde i-a dus soarta. „Cum e posibil, într-un stat european?” era întrebarea ce ne stătea pe buzele nedumerite. România, Franța, Spania... Este îngrijorător, fireşte, că statele Uniunii Europene dezvoltă aceleaşi metode de reducere la tăcere a mulțimii.

*

„Să decolonizăm Poliția” are semnificații mult mai profunde ce transgresează Istoria şi Hotarele statelor Europei, Istoria şi Hotarele lumii. Metodele poliţieneşti de reprimare a protestelor cetăţeneşti stânjenesc memoria omenirii, rănesc demnitatea cetăţenilor, a generaţiilor, a tuturor grupurilor etnico-religioase ce alcătuiesc o societate, a legilor vieţii înseşi. S-a întâmplat că o mână nocturnă, probabil destul de tânără, a sintetizat, în doar două cuvinte, pe un zid de pe avenue de Clichy, în porţiunea inclusă tradiţional şi administrativ în cartierul „Les Épinettes”, oază populară, multietnică, plurireligioasă, care seduce îndeobşte imigranţii, drama cetăţeanului societăţilor contemporane: libertatea cuvântului său, libertatea de a protesta sunt vorbe-n vânt, îngrădite de toate guvernele lumii, în toate capitalele lumii.

Drepturile cetăţeneşti sunt un fel de poveste ce se destramă de îndată ce el, omul ce alcătuieşte societatea, devine mulţime. Zidul acesta poartă povara unuia dintre adevărurile lumii: puterea ce lezează cetăţeanul este apărată constituţional de însuşi votul cetăţenilor... Gândirea organizată a puterii rămâne însă neputincioasă, la scară istorică, în faţa gândirii afective a mulţimii. În ciuda aparenţelor, în această confruntare, puterea este aceea care va îmbrăca sacul zdrenţuit al dezonoarei, lepădându-se de tot fastul amurii învingătoare a cruciaţilor ori templierilor de altă dată.


Paris, 9 Cireşar 2020

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro