Monica Anisie: ,,Știm că de-a lungul timpului au apărut periodic în spațiul public date privind comportamentul abuziv al anumitor cadre didactice față de elevi. Mai mult, absența de sancțiuni pentru faptele acestor profesori sporea drama acelor tineri, făcându-i și mai vulnerabili și lipsiți de apărare. Din păcate, legislația în vigoare nu prevedea suspendarea raporturilor de muncă a cadrelor didactice în astfel de cazuri." a declarat Monica Anisie Presedintele Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport din Senat.

Inițiativa legislativă prin care profesorii trimiși în judecată pentru fapte împotriva libertății și integrității sexuale să fie suspendați de la catedră a fost votată astăzi în plen! Astfel, profesorii vor putea fi mai ușor dați afară, pentru diverse fapte.

,,Astfel, dacă profesorul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor fapte împotriva libertății și integrității sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcția deținută, urmarea firească va fi ca raportul de muncă să se suspende de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.", a spus Monica Anisie.

,,Prin inițiativa legislativă votată astăzi s-a făcut dreptate!", a continuat Monica Anisie.

Anisie subliniază că sistemul de învățământ din România e fundamentat pe o serie de valori și principii, iar atunci când un profesor încetează a mai fi un model, prin încălcarea valorilor ocrotite de lege, implicit mesajul pe care acesta îl transmite elevului nu mai are nimic în comun cu acest comportament moral și cu dezideratele sistemului de învățământ.

De aceea, un profesor trebuie să se mențină el însuși la standardele impuse elevilor săi, numai prin respectarea aceluiași set de valori creându-se acea legătură empatică și sinceră cu copiii.

Monica Anisie spune că, dincolo de principii, dincolo de imaginea școlii românești, cel mai important pentru ea este că această inițiativă legislativă vine să protejeze beneficiarul principal al actului educațional: elevul.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro