Martha și Bela Karolyi, ciocolata, bătăile și bijuteriile. Cu două luni înainte deCampionatele Europene de la Skien, Nadia a participat, la Londra, la „Turneul Campioanelor”, pe care l-a câştigat fără probleme. Însă abia după succesul de la Europenele din Norvegia conducerea comunistă a luat decizia de a dezvolta acest sport, de a investi în gimnastica românească. Atunci au fost trimişi la lotul de la Oneşti un coregraf, în persoana lui Geza Poszar, şi un metodist, Hidi, care să lucreze împreună cu Bela Karolyi pentru Olimpiada din 1976.

Echipa soților Karolyi și coregraful Poszar a constituit cheia marilor succese ale Nadiei Comăneci și ale gimnasticii feminine românești vreme de aproximativ un deceniu. Dar în spatele performanțelor s-au ascuns un regim draconic de viață al micuțelor sportive, privațiuni, alte abuzuri, pedepse, adesea inclusiv pedepse corporale, după cum au povestit ulterior înseși gimnastele. Însă această poveste, cu momente de triumf amestecate cu episoade de umilință, s-a sfârșit, după retragerea din activitate a Nadiei și după rămânerea în străinătate a marilor antrenori.

Anul 1981 a intrat în istoria gimnasticii româneşti; nu pentru că ar fi fost un an cu performanţe deosebite, ci pentru că soţii Martha şi Béla Károly, antrenorii lotului naţional de gimnastică artistică feminin, au decis să nu mai revină în ţară la finele turneului întreprins în Venezuela şi SUA. Rapoartele Securităţii oferă informaţii despre viaţa soţilor Károly la Oneşti şi la Deva, despre deplasările în străinătate ale tehnicienilor, dar şi despre relaţia plină de asperităţi cu sportivele: cuplului de antrenori i se reproşa severitatea excesivă, dar şi nerespectarea medicaţiei şi a regimului alimentar recomandat de specialişti. Punct culminant al acestui „îngheţ”: după Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu au fost mutate pentru o vreme la Bucureşti.

Securitatea municipiului Gheorghe Gheorghiu-Dej (Onești) a primit aprobarea de a-l folosi pe Béla Károly pentru rezolvarea unor sarcini ale „muncii de informaţii” la 14 mai 1975. Tânărul antrenor a purtat mai multe discuţii cu ofiţeri ai Securităţii şi chiar şi-a dat acordul formal pentru furnizarea unor date de interes operativ. Totuşi, preocupările nu erau comune, aşa că Béla a deconspirat imediat legătura cu structurile informative; în plus, conform sursei „Nelu”, antrenorul era bănuit de intenţii de „evaziune” (fugă din ţară) şi de unele comentarii tendenţioase la adresa regimului politic. De altfel, despre legăturile cu Securitatea, antrenorul a declarat în presa postcomunistă: „Au încercat, dar le-am dat înscrisuri de circumstanţă de prin străinătate şi s-au convins repede că nu se pot baza pe mine”.

Pe fondul inexistenţei colaborării cu antrenorul s-a trecut la verificarea informativă, iar la 12 noiembrie 1976 s-a obţinut acordul organelor de partid locale – procedura standard pentru monitorizarea membrilor Partidului Comunist Român – în vederea deschiderii unui dosar de urmărire informativă individuală. Sub numele conspirativ „Katona”, a început supravegherea antrenorului şi s-a dispus punerea în practică a planului de măsuri conceput în acest caz. Din setul de decizii şi acţiuni informative, reţinem: recrutarea de surse din rândul antrenorilor, tehnicienilor şi personalului care îşi desfăşurau activitatea în gimnastică, din rândul factorilor de conducere din domeniul sportului şi învăţământului, precum şi a legăturilor create de antrenor în afara sferei sale profesionale; introducerea unor mijloace speciale de tehnică operativă la domiciliul soţilor Károly şi la locurile de cantonament din ţară; dirijarea surselor pe lângă obiectiv şi propunerea de însoţire a tehnicianului de către un ofiţer de securitate, sub acoperirea de instructor sportiv, cu sarcini prioritare de prevenire. Vedem în continuare ce acţiuni au fost puse în practică, dintre cele plănuite, şi cu rezultate.

Ascensiunea soţilor Károly a culminat cu declanşarea unor controverse în relaţiile cu gimnastele – antrenorilor li se reproşa severitatea excesivă; cu personalul medical – Béla şi Martha erau acuzaţi de nerespectarea frecventă a medicaţiei şi a regimului alimentar recomandat de specialişti; cu Federaţia Română de Gimnastică şi cu organele P.C.R. ale municipiului Oneşti. Legăturile tensionate cu oficialităţile locale nu au rămas fără efecte.

Sursa „Elena”, prin nota informativă din 19 februarie 1977, relata despre „şicane zilnice, care le fac şederea în oraş (Gheorghe Gheorghiu-Dej) de nesuportat, ca de exemplu: li s-a tăiat lumina, telefonul le-a fost închis, magazinul alimentar Mercur a refuzat să le primească comenzile; pe fetiţa lor nu au mai primit-o la cămin ; cât timp au fost plecaţi la Felix şi Borşa Securitatea le-a făcut percheziţie în casă; au deranjat totul, de nu au mai găsit chilot lângă chilot, iar în unele camere au fost desprinse porţiuni din parchet şi apoi relipite cu prenadez”.

Cantonamentele desfăşurate în afara localităţii nu echivalau cu dispariţia actului de supraveghere; dimpotrivă, la cazarea în diverse unităţi hoteliere, staff-ul tehnic era primit de oficialităţile locale, în rândurile cărora se afla şi un ofiţer conspirat. A doua zi după plecarea la antrenamente, se implantau mijloacele TO, adică de „tehnică operativă” (microfoane) cu ajutorul unui colaborator recrutat din rândurile personalului unităţii de găzduire; de asemenea, erau puse la dispoziţie dubluri ale cheilor de la camere în vederea unor pătrunderi ulterioare pentru schimbarea emiţătorului şi a bateriilor.

Neînţelegerile cu factorii politici s-au suprapus cu acţiunile de monitorizare întreprinse de organele Securităţii menite a-i tempera sau timora pe cei doi antrenori. Răspunsul nu a întârziat. Béla Károly a mers la sediul Securităţii din localitate şi a intenţionat să le predea cheile locuinţei pentru percheziţii ori instalarea de tehnică operativă, iar liderilor politici din urbe le-a transmis cuvinte injurioase şi le-a reamintit că menţinerea lor în funcţii i se datorează, în virtutea relaţiei avute cu Ilie Verdeţ, prim-ministru al guvernului, 1979-1982 etc.

Potrivit documentelor Securităţii, în intervalul 1976-1980 au avut loc conflicte repetate ale antrenorului cu Nadia Comăneci. Rapoartele de urmărire menţionează că deteriorarea relaţiilor dintre antrenor şi noua stea a gimnasticii mondiale s-a produs după Jocurile Olimpice de la Montreal, întrucât tehnicianul nu şi-a adaptat metodele psihopedagogice la noua etapă de dezvoltare şi vârstă a sportivei. Divergenţele au fost aplanate de Nicolae Vieru, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, de Consiliul Naţional pentru Educaţie fizică şi Sport şi, mai ales, de implicarea directă a lui Nicu Ceauşescu.

Cu un talent nativ şi o putere de mobilizare extraordinară, Nadia Comăneci a strălucit la numeroase competiţii internaţionale până la momentul retragerii din activitate, în 1981. Perioada de răceală instaurată între cei doi antrenori şi „Domnișoara Perfecţiune” a reprezentat arhetipul relaţiilor dintre conducerea tehnică şi gimnastele aflate sub conducerea lor. Cuvintele injurioase, corecţiile fizice, privaţiunile alimentare şi medicaţia inadecvată au fost invocate periodic în rapoartele Securităţii, dar şi în declaraţiile publice ale unor sportive.

Emilia Eberle, dublă medaliată cu argint la Olimpiada de la Moscova, în 1980, a făcut – într-un interviu acordat ziarului Cotidianul – mai multe dezvăluiri referitoare la cariera sportivă, inclusiv natura relaţiilor cu cei doi antrenori: „Oamenii trebuie să ştie ce se ascunde în spatele zâmbetului afişat de Béla Károly. Nu voi uita niciodată bătăile pe care le-am încasat ca gimnastă… Noi am făcut gimnastică de frică, nu de plăcere. Sigur, nu contest valoarea lui Béla Károly ca antrenor. Totuşi, eu cred că şi fără bătăile pe care a trebuit să le îndurăm am fi ajuns la acele rezultate”.

Regimul sever de antrenamente şi relaţiile tensionate cu majoritatea factorilor decizionali ai vremii nu afectat însă rezultatele pe plan internaţional. Dacă ne raportăm numai la ediţiile Jocurilor Olimpice de la Montreal, 1976, şi Moscova, 1980, palmaresul acestei discipline sportive a fost impresionant: cinci titluri dintr-un total de douăsprezece, plus cinci medalii de argint şi cinci de bronz.

Erodarea credibilităţii, şicanele provocate de anumiţi oficiali din lumea sportului, implicarea lui Nicu Ceauşescu în disputa cu Nadia, prezenţa agasantă a lucrătorilor Securităţii, diminuarea protecţiei oferită de Ilie Verdeţ, precum şi ofertele financiare tentante de peste Ocean i-au determinat pe soţii Károly să nu excludă posibilitatea plecării definitive în străinătate.

În perioada 5-30 martie 1981, echipa naţională feminină de gimnastică a efectuat un turneu în Venezuela şi Statele Unite ale Americii.

Filmul părăsirii hotelului new-yorkez, în ultima zi a turneului, s-a reconstituit pe baza declaraţiilor obţinute de la membrii delegaţiei. Astfel, la orele 09.30 s-a plecat in corpore la magazinul Alexander’s, aflat la 500 m de hotel. Antrenorul s-a oprit la raionul de bijuterii, apoi a coborât la subsol cu soţia şi s-au făcut nevăzuţi. Géza Poszar, pe de altă parte, a plecat la un alt magazin să-şi cumpere un geamantan. Ofiţerul a rămas cu Nadia Comăneci la parterul clădirii. La ora 12.00, delegaţia s-a reunit în faţa magazinului fără cele trei persoane. Ofiţerul a constatat lipsa bagajelor lui Poszar şi s-a trecut la verificarea camerei unde erau găzduiţi soţii Károly. Desigur, nu mai exista nicio urmă a prezenţei lor. În aceste condiţii au fost înştiinţaţi reprezentanţii diplomatici români în SUA şi s-a hotărât plecarea delegaţiei la Aeroportul Kennedy, la ora 15.00.

La 7 aprilie 1981, Ambasada României a fost înştiinţată că soţii Károly, ambii în vârstă de 38 ani, părinţii unei fete de 7 ani aflată în România, şi coregraful Poszar, de 31 ani, căsătorit şi tatăl unui copil, au cerut azil politic în Statele Unite. Bill Archer, reprezentantul republicanilor din Texas, a înaintat o scrisoare ambasadei române, prin care solicita guvernului de la Bucureşti să grăbească vizele de ieşire pentru familiile fugiţilor. Scrisoarea a fost semnată de 13 membri ai subcomitetului pentru comerţ din cadrul Comitetului pentru căi şi mijloace al Camerei Reprezentanţilor, care revizuia anual statutul României de ţara cea mai favorizată în comerţul cu S.U.A.

După două luni de peregrinări, cei doi antrenori s-au stabilit în Oklahoma; Béla a primit un post didactic în cadrul universităţii din localitate, unde preda cursuri de gimnastică şi handbal. Din luna noiembrie 1981, soţii Károly şi-au deschis o şcoală privată de gimnastică pentru copii în vârstă de 7-9 ani, cu peste 100 de cursanţi.

În România, denigrarea cuplului Karolyi a continuat multă vreme, Securitatea lăsând „să scape” tot felul de informații compromițătoare prin intermediul răspândacilor ei. De pildă, în subconștientul colectiv s-au sedimentat tot felul de povești „urâte”: antrenorii i-au confiscat Nadiei bijuteriile primite în America, gimnasta lua bătaie ori de câte ori era surprinsă mâncând ciocolată ș.a.m.d….

1.00 sau 10? 14 ani sau doar 13? Relațiile tensionate dintre familia Karolyi și Nadia, cu ricoșee dure la adresa Federației Române de Gimnastică și a Comitetului Olimpic Român au continuat, sub diferite forme, peste timp. Fostul antrenor al lotului feminin de gimnastică al României, Bela Karolyi, susține că Nadia nu împlinise vârsta regulamentară când a participat la Olimpiada de la Montreal, în 1976. Potrivit lui Bela Karolyi, Nadia, avea atunci doar 13 ani și jumătate.
Totodată, devenit președinte al Federației Americane de Gimnastică, Bela Karolyi a starnit vâlvă la Beijing după ce a acuzat că gimnastele chinezoaice au 14 și nu 16 ani, cât prevede regulamentul de participare la Jocurile Olimpice. „Lăsați-le să zâmbească încă o dată și poți să vezi ce dințișori de lapte au! Ceea ce au făcut chinezii contravine spiritului olimpic", a declarat Karolyi presei americane.
Pe Karolyi l-a deranjat nu vârsta de participare stabilită de regulamentul olimpic, ci faptul că delegația Chinei a încălcat prevederile acestuia. El nu are nimic împotrivă ca gimnastele să concureze de la 14 ani, dacă asta nu încalcă regulamentul, iar argumentul său a fost performanța României la JO de la Montreal din 1976:
„-Păi, Nadia mai lua 10 /la Olimpiada de la Montreal din 1976/ dacă nu avea 13 ani și jumătate?". Prin această declarație, Karolyi pune sub semnul întrebării data cunoscută a nașterii Nadiei Comăneci - 12 noiembrie 1961.

Regulamentul olimpic din acea vreme preciza că, pentru ca o gimnastă să poată participa la Jocurile Olimpice de seniori, trebuia să fi împlinit 14 ani înaintea începerii competiției. Olimpiada de la Montreal s-a desfășurat în iulie și, prin urmare, Nadia Comăneci avea - oficial - 14 ani și 8 luni.
Dacă președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), Octavian Belu, s-a abținut de la comentarii cu privire la spusele lui Bela Karolyi, nu același lucru se poate spune și de fosta colegă de lot a Nadiei, Anca Grigoraș.
„Eu sunt mai mare ca ea cu 4 ani și 4 zile", spune apăsat Grigoraș, „și o știu de la Onești, dinainte să lucreze cu Karolyi. La Montreal, avea 14 ani împliniți!". „Pun mâna în foc că nu a fost modificată vârsta Nadiei pentru participarea la Olimpiadă", jura și Nicolae Vieru, fost antrenor al lotului românesc de gimnastică feminină.
Pe de altă parte, Vieru spune că la asemenea competiții de anvergură, țările participante „fac orice ca să câștige" și a recunoscut că gimnastele chinezoaice de la Beijing „la prima vedere, par mai mici".
Deși susține că nu se pot modifica actele gimnastelor – „Actele vorbește!", a spus el în glumă - Nicolae Vieru recunoștea problema în 2002: „Schimbarea vârstei gimnastelor era o practică la nivel internațional. Ne-am luat și noi după alții".
Același lucru îl susține și Bela Karolyi: „Vârsta este un lucru ușor de schimbat într-o țară autoritară, pentru că aici guvernul are sub control actele oficiale".

Avocatul canadian Richard „Dick" Pound, sportiv mediocru (cea mai bună performanță a sa a fost un loc IV la JO de la Roma, la natație, cu ștafeta de 4x100 m mixt a Canadei), fost secretar general al Comitetului Olimpic Canadian în timpul Jocurilor Olimpice de la Montreal, din 1976 și, ulterior, vicepreședinte al Comitetului International Olimpic (1996-2000), declanșează - cu o deosebit de suspectă întârziere - un atac la adresa celei mai mari gimnaste a tuturor timpurilor, românca Nadia Comăneci, afirmând că „pentru a nu scoate în evidență calificativele prea mari acordate sovieticelor, arbitrii au decis s-o noteze cu 10 pe Nadia". Preluând această afirmație, presa nord-americană a trecut la titluri-șoc: „Zecele Nadiei, aranjat!" sau „Arbitrii necinstiți au făcut-o pe Nadia perfectă!". 
Canadianul afirmă că „execuția româncei a fost excelentă, iar, cum arbitrii acordaseră deja note prea mari până atunci, nu au avut încotro și i-au dat 10".
Este adevărat că, sub presiunea arbitrelor sovietice și est-germane și, mai ales, cu influența președintelui de atunci al Federației Internaționale de Gimnastică, sovieticul Iuri Titov, în concursul feminin s-au acordat la Montreal, în general, note mai mari decât se obișnuia într-un concurs olimpic, pentru a facilita drumul gimnastelor sovietice spre prima treaptă a podiumului de premiere în concursul pe echipe, dar, în acest context, afirmația corectă a canadianului ar fi fost următoarea: „Arbitrele au notat surprinzător de generos evoluția șovăielnică a gimnastei Nelli Kim, la paralele, fiind apoi obligate să-i acorde cel puțin 0,5 puncte în plus Nadiei Comăneci, pentru o evoluție perfectă, ceea ce a condus, strict aritmetic, la nota 10 00, pentru care computerul nici nu fusese
pregătit, iar revoluția care s-a produs în randul delegației sovietice după afișarea primei note maxime dovedește cu prisosință că nota acordată Nadiei i-a pus pe jar".

12 iulie 1976. La Montreal plouă intermitent. Cei aflați, însă, în Sala Forum, la marea demonstrație oferită de cele mai bune gimnaste din lume au uitat repede de vremea de afară, încălziți de evoluția gimnastelor românce, în frunte cu Nadia Comăneci.
Seara târziu, unsprezece arbitre se întâlnesc la o „consfătuire de taină", prezidată pe rând de Iuri Titov - membru al Comitetului International Olimpic, Ellen Berger – președinta Comisiei Tehnice Feminine a Federației Internaționale de Gimnastică și de arbitra internațională și fosta mare gimnastă Larissa Latinina. A fost definitivată atunci strategia de demolare a gimnastelor romance!
18 iulie 1976. Toate cele 18.000 de locuri din Sala Forum au fost ocupate cu patru ore înaintea începerii concursului. Fiecare echipă urma să concureze la un aparat, prin rotație, conform tragerii la sorți. Reprezentativa României a rămas ultima în concurs, la paralele, considerat aparatul cel mai dificil. Teodora Ungureanu e notată cu 9.90. Urmeaza Nadia: evoluție de kinogramă, desfășurată într-un ritm amețitor, cu o precizie și o siguranță de domeniul incredibilului, în pofida unui grad de dificultate sinucigaș, o ieșire fenomenală și o aterizare „înfiptă", fără nici cea mai mica dezechilibrare!

În fapt, Nadia învinsese și computerul, care nu fusese programat pentru nota maximă și a trebuit să afișeze nota „1.00”!
Larissa Latinina sare foarte nervoasă: „Perfecțiunea nu există! Comăneci a fost, într-adevar, senzațională, dar n-a fost perfectă, nu există perfecțiune în gimnastică, nota 10 e pentru Dumnezeu!". Nadia și-a continuat apoi seria notelor maxime, reușind să obțină 7 note de 10, dintre care patru la paralele, aparat la care a stabilit și un record imbatabil în finalele pe aparate: 20.00 puncte, maximum posibil! 
Complotul pus la cale de sovietici și est-germani în gimnastica feminină a avut ca principal efect, la Montreal, cucerirea titlului de campioană olimpică pe echipe de către reprezentiva Uniunii Sovietice. Dar aceasta nu atât prin notele foarte mari acordate gimnastelor, cât, mai ales, prin furtul pe față.

Iata doar câteva argumente în favoarea acestei afirmații. Cu o cădere la paralele (care a determinat sărirea peste doua elemente de risc), Nelli Kim a fost notată cu 9.40, deși numai pentru cădere trebuia depunctată cu 0.50 p, conform codului internațional de punctaj, plus câte 0.25 p pentru fiecare dintre cele două elemente peste care ...sărise! Olga Korbut a fost notată cu 9,85 la paralele, după o serioasa dezechilibrare și eforturi disperate de a rămâne pe aparat, urmate de doi pași laterali la aterizare, iar Ludmila Turișceva a primit 9.80 la același aparat, cu un exercițiu surprinzător de lent, cu două opriri și un pas înainte la aterizare! Teodora Ungureanu, calificată drept „perfectă" la sol, este notată doar cu 9,80 (notă huiduită minute în șir), în timp ce, la același aparat, Nelli Kim este recompensată cu 9.90, deși a avut o evoluție mult inferioară ș.a.m.d., ș.a.m.d. ...

Demersurile sovieticilor au avut ca efect faimosul adagiu „păsărarul a căzut în propriul său laț", iar faptul că, urcând iresponsabil, până la 9.95, nota unei gimnaste sovietice care făcuse patru greșeli, au adus-o pe Nadia (fără nicio ezitare) la 10.00 nu poate conduce în niciun caz la concluzia că „zecele" Nadiei a fost cumva „aranjat".
Înaintea competiţiei de la Montreal, compania elveţiană Omega, cea care era responsabilă pentru afişarea scorurilor sau a punctajelor la Jocurile Olimpice încă din 1932, i-a contactat pe membrii CIO. Celebra firmă se întreba dacă nu era mai bine ca tabelele din concursul de gimnastică să fie înlocuite cu unele noi, capabile să arate patru cifre, în loc de trei, cum se întâmpla până atunci. Răspunsul a fost că un 10 este imposibil, astfel că s-a renunţat la idee...
Moscova, Praga și comploturile sovietice. Dar cabala arbitrelor sovietice și a acolitelor lor a continuat să funcționeze la competițiile următoare. Participantă la trei ediţii ale competiţiei (1975, 1977, 1979), legendara Nadia Comăneci a câştigat nouă medalii de aur, două de argint şi una de bronz la Campionatele Europene. Există multe momente memorabile legate de numele Nadiei, dar şi un imens scandal, petrecut în urmă cu patru decenii, la Campionatele Europene de la Praga, din 13-14 mai 1977. Toată lumea era curioasă cum va arăta Nadia după Jocurile Olimpice de la Montréal, dacă va putea să fie din nou cea mai bună.  Aproape deloc schimbată, cu evoluţii frumoase, dar fără note de 10, Comăneci a reuşit să-şi păstreze titlul european la individual-compus, cucerit în 1975, înaintea sovieticelor Elena Muhina şi Nelli Kim. A făcut-o însă sub privirile exigente ale arbitrelor, care-i pregătiseră o „surpriză“ pentru finalele pe aparate. Episodul a fost descris cu lux de amănunte de Nicolae Vieru, conducătorul delegaţiei române şi viitorul preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, în cartea sa, Călătorie în lumea gimnasticii. „Scandalul de la Praga a pornit de la faptul că acasă, la televizor, transmisia era urmarită cu interes şi de Nicolae Ceauşescu. Totul decurgea pe fondul unor ostilităţi faţă de delegaţia noastră. Organizatorii şi presa cehă nu aveau tocmai cuvinte de laudă la adresa României. Dupa ce câştigase individualul-compus, Nadia a evoluat la sărituri. A condus până la ultima concurentă, care era Nelli Kim, campioana olimpică, din URSS, la acest aparat. Nadia sărise bine, în timp ce Kim făcuse un pas la aterizare. Ea însă avusese un exerciţiu cu grad de dificultate mai mare. Arbitrele i-au dat o notă mai mare ca a Nadiei şi Kim a luat aurul. La televizor, comentatorul Cristian Ţopescu şi antrenoarea Atanasia Albu au început să vocifereze că suntem furaţi de arbitri. A urmat concursul la paralele, pe care, de altfel, Nadia l-a câştigat. În timpul evoluţiei la acest aparat, eu - care eram în juriul de apel al concursului împreună cu doamna Maria Simionescu - am fost bătut de cineva pe umăr: «Sunt de la ambasadă şi am primit dispoziţii să vă comunic să vă retrageţi din concurs. La ora 20.30 vă aşteaptă un avion la aeroport»“, povestea Nicolae Vieru. La început, acesta nu s-a lăsat impresionat de vorbele diplomatului, dar l-a trimis totuşi pe metodistul lotului, Ilie Istrate, la ambasadă, ca să vadă exact cine dăduse dispoziţia. „La un moment dat, am fost chemat la telefon de Ilie: «Nicule, ia repede fetele, arbitrii şi antrenorii că-i de rău. Ordinul e de sus de tot». În clipa aceea am îngheţat. Am înţeles că dispoziţia era de la Ceauşescu. Mi s-a făcut frică, a fost prima dată în viaţa mea când am înţeles ce înseamnă stresul. De când dăduse dispoziţia Ceauşescu, trecuse ceva timp. Mi-era teamă ca nu cumva să spună că nu îi ascultam ordinele. În timp ce am cerut să plecăm, se derula concursul la bârnă. Am asteptat să-şi termine Nadia exerciţiul - care, de altfel, a fost magnific, ea primind în unanimitate 10 - şi am plecat. Teodora Ungureanu plângea şi mă ruga să o las să concureze şi pe ea. Toata lumea era agitată şi stresată. Am plecat la ambasadă şi am stat acolo până a venit avionul trimis de la Bucureşti. În avion, ne montam ce să spunem: «Nenorociţii de arbitri ne-au furat». Când am ajuns la Bucureşti, peste 11.000 de oameni, în frunte cu primarul Capitalei, Ion Dincă, cu adjunctul ministrului de Interne, Dănescu, şi cu preşedintele CNEFS, generalul Dragnea, ne aşteptau la aeroport. Ţin minte că tinerii aveau lozinci: «Nadia 10, arbitrii 3». Ne-au primit ca pe nişte eroi, la aerogara prezidenţială de la Otopeni. Fetele plângeau, Nadia era supărată că nu a rămas să-şi ia medalia. De la Otopeni am fost duşi la hotelul Sport de la 23 August, unde ne aştepta Ilie Verdeţ împreună cu o masă îmbelşugată. Bela însă a trimis fetele la culcare“, a mai scris Vieru.

Emblematic rămâne și episodul de la Jocurile din 1980, de la Moscova, când, pentru evoluţia la bârnă din finala de la individual compus, Nadia a aşteptat 28 de minute afişarea notei, într-o tensiune de nedescris, cu nuanțe politice. Fusese un exerciţiu perfect notat doar cu 9.850, ceea ce a făcut-o pe Maria Simionescu, membră în juriu, să oprească concursul. „A încercat să determine schimbarea notei, s-a zbătut ca Nadia să primească nota pe care o merita, însă nu s-a mai putut face nimic, pentru că ordinul preşedintelui forului internaţional, rusul Iuri Titov, era clar, nota rămâne aceeaşi”, afirma Nicolae Vieru.

Gazde ale singurei ediţii comuniste din istoria Jocurilor Olimpice, cea din 1980, sovieticii au făcut tot posibilul ca Nadia să nu câştige din nou titlul la individual compus. Gimnastica era unul dintre sporturile în care URSS-ul dorea să câştige cât mai mult aur. Rusoaicele aveau o singură problemă: Nadia şi colegele ei. O păţiseră la Fort Worth, cu un an în urmă, când pierduseră pentru prima oară titlul mondial pe echipe.

Ziua de 24 iulie 1980 a rămas în istoria Jocurilor ca una în care s-a petrecut o mare nedreptate. Un furt pe faţă, cum nu s-au sfiit să spună neutrii care au asistat la concursul de la individual compus. Situaţia părea a fi fără ieşire, iar temerile tuturor se confirmaseră. Sovieticii îşi luaseră toate măsurile să nu rateze aurul. Aflată pe locul 4 la mijlocul concursului de individual compus, Nadia nu s-a împăcat cu situaţia. Urma un aparat la care ea era imbatabilă: paralelele. Şi spre deosebire de ce se întâmplase în seara precedentă, când ratase, de data aceasta a făcut un exerciţiu de nota 10. Notă pe care, de altfel, a şi primit-o! Şi datorită ei, înaintea ultimei rotaţii urcase pe locul 2, cu 69,230 puncte, după Maxi Gnauck (69,730p), dar înaintea Elenei Davâdova (69,200 puncte). Nedorind să rişte prea mult, est-germana Gnauck a făcut două sărituri ceva mai uşoare, însă nu tocmai exacte, astfel că notele pe care le-a primit (9, 90, respectiv 9, 70) au scos-o şi pe ea din lupta pentru titlu.

Duelul final s-a dat, aşadar, între Nadia şi Davâdova. Iar el a avut o prea mică legătură cu sportul. Mai întâi, intrarea Nadiei în concurs, la bârnă, a fost întârziată pentru ca astfel Davâdova să poată executa exerciţiul la paralele înaintea româncei - în acest fel rusoaica nu concura sub presiunea notei obţinute de Nadia. „M-am dus la masa juriului ca să întreb ce se întâmplă. Nimeni nu a catadicsit să-mi răspundă. După cea de-a cincea concurentă, Davâdova îşi începuse şi ea exerciţiul. M-am întors să-i urmăresc evoluţia. Îşi redusese şansele de a greşi, eliminând elementele dificile. În acelaşi timp în care picioarele ei atingeau solul, pe tabelă a apărut nota 9, 95. Puteau foarte bine s-o afişeze înainte de a concura", şi-a reamintit Bela Karolyi.

A urmat Nadia. La bârnă. Exerciţiul a fost perfect, iar nota nu putea fi mai mică de 9,95. Suficient pentru ca ea să devină din nou campioană olimpică absolută. Afişarea rezultatului s-a tot amânat. Iar întârzierea s-a tot prelungit. Juriul format din arbitre reprezentând Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria şi URSS a decis, incredibil, ca nota Nadiei să fie 9,85! „Şefa Comisiei Tehnice feminine din cadrul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, vechea noastră cunoştinţă Ellen Berger, s-a deranjat din jilţul de la masa juriului pentru a duce personal nota Nadiei. I-a arătat-o arbitrei principale de la bârnă, compatrioata noastră Maria Simionescu, care a refuzat să apese pe butoanele ce puneau în funcţiune ecranul de afişaj", a descris situaţia ziaristul Horia Alexandrescu.

Nadia avea să se revanşeze în concursul pe aparate, unde a obţinut medalia de aur la bârnă şi sol. Iar nedreptatea ce i-a fost făcută la individual compus a fost evidenţiată şi de faptul că Elena Davâdova, cea favorizată de arbitraj, n-a reuşit atunci să obţină decât un „argint"…

(VA URMA: Nicu Ceaușescu, o relație imposibilă; Teoria conspirației – avortul; Gura lumii: Benone Sinulescu, Ion Dolănescu, Ștefan Bănică Jr., Gheorghiță Geolgău, Gigi Nețoiu; Fuga din România. Un plan al Securității?; Cine era Constantin Panait?; America, America!; Bart Conner, în sfârșit… liniștea!; Concediată de Donald Trump! Refuzul Comitetului Internațional Olimpic, paralela cu Ion Țiriac; Eșecul Playboy; Printre stele)

Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro