Enciclopedist, printre cei mai culți oameni ai vremii sale, efemerul domnitor moldovean Dimitrie Cantemir a fost predestinat traiului în exil, s-a adaptat la oameni şi la vremuri, a ajuns în cele mai înalte straturi ale societăților în rândul cărora a pribegit. A fost un Domn altfel, care a vrut să schimbe regulile jocului geopolitic, dar istoria i s-a împotrivit. Nu s-a ales decât cu un mare prieten: Petru cel Mare. A fost un cărturar şi un vizionar, „cu o nesfârşită tinereţă de suflet“, cum spunea Iorga. Dar un om cu un destin, totuși, tragic. Mereu dezrădăcinat, cu câteva momente de glorie și nesfârșiți ani de umilințe, Principele Cantemir și-a văzut fiica, frumoasa Domniță  Maria la fel de nefericită, deși aceasta a fost ani la rând iubită de unul dintre cei mai puternici lideri dinastici ai Europei. Inclusiv despre fructul acestei iubiri,un copilaș nevinovat, se crede că a fost avortat într-o lună târzie sau chiar ucis când încă se afla în scutece, pentru a nu provoca probleme în linia de succesiune a Rusiei. (Iar, după unele surse, această atrocitate s-ar fi petrecut cu știrea și încuviințarea tacită a mamei sale, pusă să aleagă între copil și relația cu Țarul Rusiei, Petru cel Mare, protectorul eruditului ei tată!) 

Născut  în 1673, până în 1685, se scurseseră 12 ani din viaţa micului Dimitrie fără să-i fi tulburat copilăria ceva însemnat, cu excepţia morţii mamei sale. Dar el avea atunci abia 3 sau 4 ani, nu înţelegea prea bine dramele acestea. Ca orice copil de boier de rang inferior, se învârtea pe lângă tată, să deprindă de mic treburile boiereşti, şi-şi petrecea timpul liber cu sora Ruxandra şi cu fratele mai mare, Antioh. Dar în 1685, viaţa lui Dimitrie s-a schimbat complet: a descoperit avantajele traiului într-un palat princiar, ca unic fiu al Domnului.

Se întâmplase aşa: Constantin Cantemir a fost înscăunat voievod al Moldovei, iar fiul Antioh a fost luat de turci la Constantinopol drept gaj al loialităţii tatălui faţă de Sublima Poartă – cum era obiceiul –, iar Ruxandra se căsătorise şi-şi făcuse altă casă. Şi-aşa, Dimitrie a început să profite de toate splendorile pe care i le conferea noul statut – nu, nu porţelanurile, ornamentele interioare şi mătăsurile, ci posibilitatea de a învăţa, de a avea un tutore personal, de a se ridica deasupra celorlalţi copii de boieri moldoveni. Căci, trebuie menţionat, în acea vreme nu exista vreun sistem de învăţământ public de nivel înalt, iar educaţia era strict în grija familiei, fiecare se instruia după cum îl ducea capul şi buzunarul. Dimitrie a primit un dascăl grec, pe Ieremia Cacavela, care l-a învăţat latina, greaca şi slavona, dar şi retorica, logica şi fizica.

Viaţa tihnită a tânărului Dimitrie s-a încheiat, brusc, dar pentru o scurtă perioadă: a fost trimis la Constantinopole pentru trei ani, pentru a-l înlocui pe Antioh, care se întorcea la Iaşi. Toate acestea, în perioada în care îl frământau şi marile probleme ale adolescenţei, după cum mărturisea mai târziu: „Nevoi contrare, amarnice, neînfrânate şi neîmblânzite năvălesc şi din afară, şi dinăuntru, asupra colibei nimicniciei mele“, îl citează Ştefan Lemny, în volumul Cantemireştii: Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. S-a întors în Moldova chiar la timp pentru a asista la o desfăşurare deplină a puterii domneşti: decapitarea câtorva boieri acuzaţi de „hiclenie”, printre care s-a aflat şi cărturarul Miron Costin.

Dar Constantin a murit la scurt timp, iar Dimitrie i-a urmat la tron pentru numai trei săptămâni. Nu l-a acceptat Poarta. Mai mult, în 1693, a fost luat la Constantinopol cu rolul de capuchehaie – un fel ambasador al voievozilor la Înalta Poartă. Următorii 17 ani şi-i va petrece pe malurile Bosforului, unde va publica şi primele sale opere. În această perioadă a dezvoltat un interes deosebit pentru istoria imperiului, dar şi o antipatie faţă de otomani, o convingere că decadenţa imperiului era de neînlăturat.

În ce priveşte viaţa personală, Dimitrie Cantemir s-a ocupat singur şi de acest aspect. Căsătoria sa nu a fost una aranjată, deşi existaseră câteva tentative în perioada când trăia tatăl său. În 1700, când avea 27 de ani, a reîntâlnit-o pe tânăra Casandra Cantacuzino, fiica domnitorului valah Şerban Cantacuzino, cu  zece ani mai tânără decât el. Logodna s-a făcut imediat. Căsătoria s-a petrecut la Iaşi, cu mare fast, însă cu multe peripeţii, căci Constantin Brâncoveanu dorea să o împiedice cu orice preţ. Chestiuni de politică şi putere regională. S-a înfăptuit, totuşi, şi tinerii au fost fericiţi până la adânci bătrâneţi. Au avut împreună opt copii: pe Maria, Smaranda, Matei, Constantin, Şerban, Antioh şi pe Petru şi Ivan, aceştia doi murind la vârsta de 1 an.

Şederea la Constantinopol n-a fost o plăcere, dar Dimitrie a reuşit să-şi facă acolo un bun nume, să câştige simpatia otomanilor, să treacă peste tot felul de uneltiri, competiţii şi mici antipatii personale. A trăit, însă, cu această convingere: că el este moştenitorul de drept la tronul Moldovei. Iar visul i s-a împlinit în 1710. Sublima Poartă l-a numit în mare grabă domn,  în contextul turbulenţelor internaţionale, generate de tătari şi de ruşi. Nici măcar nu i s-a mai cerut tributul de învestire. A fost numit domn, dar cu o misiune: să fie cu ochii pe domnul valah, Constantin Brâncoveanu, suspectat că s-ar fi aliat cu ruşii. Numai că planurile sale erau cu totul altele.

Vântul schimbării a venit în februarie 1711, când ţarul Petru cel Mare a declarat că intră în cruciada împotriva „duşmanilor lui Iisus“ şi a trimis soli în toată Europa pentru a agita spiritele. Dimitrie Cantemir a răspuns prompt la apelul ţarului: în aprilie, la Luţk, a semnat un tratat secret, prin care era recunoscută domnia pe viaţă şi ereditară a lui Cantemir, cu condiţia ca Moldova să intre sub protecţia Rusiei.  Ceasul războiului a sosit rapid, dar sorţii nu i-au surâs. Armata lui Mehmed Paşa a înfrânt armatele ruso-moldoveneşti la Stănileşti, pe Prut, în 1711. Dimitrie Cantemir şi-a luat familia şi s-a refugiat în Rusia. Încheia o a doua domnie, ce durase numai opt luni. Schimbase briza Bosforului cu liniştea şi frigul înţepător ale stepei ruse. S-a adaptat şi aici, chiar mai bine decât s-ar fi putut bănui.

Ajuns în Rusia, a vrut să lase deoparte politica, să se ocupe numai de ştiinţe, să cunoască Europa. Numai că nu prea s-a putut. În tratatul semnat cu Petru cel Mare scria, iniţial, că li se va permite Cantemirilor să ajungă în cele mai mari oraşe creştine, însă nu s-a respectat prevederea în ceea ce l-a privit pe el. N-a mai ieşit din Rusia niciodată. Au urmat 12 ani de prizonierat, unul relaxat, în care a devenit un apropiat al Țarului, de la care spera să reia politica antiotomană, pentru ca el să revină pe tronul Moldovei. N-a fost să fie. Iar apropierea de Petru cel Mare nu l-a lăsat chiar pe drumuri. A primit o moşie la Harkov, a fost numit consilier secret al Țarului în problema Orientului şi a fost numit „Principe Serenissim“. În 1714, a  fost acceptat membru al Academiei din Berlin, la comanda căreia a realizat opera Descriptio Moldaviae.

În perioada în care a stat în Rusia, s-a schimbat şi viaţa sa personală. Soţia sa, Casandra, a murit în 1713. Au urmat şase ani de văduvie, în care singurul său obiectiv a fost să-şi integreze fiii în societatea rusă, să le ofere o educaţie aleasă. Au fost atât de apropiaţi de Curtea Imperială, încât Maria, fiica cea mare a lui Cantemir, a reuşit să lege o idilă cu Petru cel Mare, cu care a avut un copil, a cărui soartă a rămas incertă – unii istorici susţin că a fost ucis la naştere. Abia în 1720 s-a recăsătorit Dimitrie, cu prinţesa Anastasia Ivanovna Trubeţkoi, iar naşi de cununie au fost chiar Țarul şi Țarina.

În 1722, Cantemir l-a însoţit pe Petru cel Mare în Persia şi Astrahan, din calitatea sa de consilier în problemele orientale. În urma acestei călătorii, Dimitrie Cantemir s-a îmbolnăvit puternic, iar investigaţiile au arătat că suferea de diabet. Înainte de a muri, pe 21 august 1723, l-a numit pe Țar tutore pentru copiii săi şi a ridicat o biserică închinată Sfântului Dumitru.(www.historia.ro)

Maria Cantemir, fiica domnitorului Dimitrie Cantemir, a fost una dintre cele mai frumoase şi erudite femei din epoca sa. A fost amanta ţarului Petru cel Mare, iar relaţia amoroasă extraconjugală dintre cei doi a fost încurajată chiar de fostul domn al Moldovei. Dintre toţi cei şase copii ajunși la maturitate ai domnitorului Dimitrie Cantemir, Prinţesa Maria a fost cea mai controversată figură. Istoricul rus Leonid Nikolaevici Maikov, care s-a ocupat de biografia familiei lui Dimitrie Cantemir, spunea despre prinţesa Maria că a fost „cea mai cultivată femeie din Rusia” şi că a fost amanta Țarului rus Petru cel Mare.  

După ce a fost înfrânt de turci în bătălia de la Stănileşi, în iulie 1711, Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, a fost silit să plece în Rusia, la protectorul său ţarul Petru cel Mare. Şi-a luat cu el familia şi aproape 4.000 de oşteni şi oameni de la curte. În Rusia, domnitorul moldovean a devenit consilier intim al lui Petru Cel Mare. Cantemir a primit moşii în apropiere de Moscova unde a întemeiat un sat numit după numele său: Dimitrievka. A fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. Fostul domn al Moldovei mergea des la curtea lui Petru cel Mare. Frumoasa prinţesă Maria s-a remarcat la curtea Țarului prin frumuseţe şi inteligenţă şi a devenit una dintre cele mai dorite şi admirate femei din Rusia. Istoricul Leonid Nikolaevici Maikov susţine că relaţia amoroasă dintre prinţesa Maria şi Petru cel Mare a început în iarna 1721-1722. Cei doi s-au îndrăgostit cu prilejul  festivităţilor din  iarna aceslui an, dedicate încheierii păcii de la Nystadt. Relaţia dintre prinţesa Maria Cantemir şi țarul Petru cel Mare a deveni în scurt timp de notorietate. A ajuns şi la urechile Țarinei Ecaterina, care îşi ura rivala şi se temea de ea pentru că era preferata supuşilor. Potrivit aceluiaşi istoric, ruşii considerau că prinţesa erudită din Moldova ar fi fost o consoartă mai potrivită pentru Țar decât Ecaterina. Dimitrie Cantemir nu s-a opus relaţiei şi a sperat într-o posibilă căsătorie între cei doi. Se spune că domnitorul spera să obţină în urma căsătoriei sprijin de la Țar pentru a scoate Moldova de sub stăpânire otomană.   Cercetările efectuate de istoricul Leonid Nikolaevici Maikov au scos la iveală faptul că prinţesa Maria i-a dăruit un fiu Țarului Petru cel Mare. În ceea ce priveşte soarta copilului, există mai multe versiuni. Se spune că  Prinţesa Maria, însărcinată, l-ar fi urmat pe Petru în Astrahan, în 1722, şi a fost forţată de acesta să avorteze. O altă ipotează susţine că fiul celor doi s-ar fi născut, dar ar fi fost otrăvit, câteva luni mai târziu de oamenii Ecaterinei. Relaţia dintre Prinţesa Maria şi Țarul Petru Cel Mare a continuat şi după moartea copilului. Deşi Dimitrie Cantemir a sperat că relaţia se va concretiza într-o căsătorie şi Țarul va renunţa la Ecaterina, în favoarea fiicei sale acest lucru nu s-a întâmplat.

Dimitrie Cantemir s-a implicat în campania militară derulată de Țarul rus în sud, a devenit senator şi unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Petru în probleme de politică orientală. În timpul campaniei militare persane din anii 1722-1723, Dimitrie Cantemir a fost şeful cancelariei imperiale de campanie, fiind considerat unul dintre cei mai de încredere sfetnici ai ţarului. Bolnav de diabet zaharat, Cantemir a fost afectat de lungile deplasări făcute cu campaniile militare ale ţarului rus. Starea sa de sănătate s-a agravat şi a murit pe 21 august 1723, fiind înmormântat în curtea mănăstirii greceşti din Moscova, în biserica zidită chiar de el, unde era înmormântată şi prima sa soţie, Casandra, moartă la începutul pribegiei.

Prinţesa Maria nu s-a căsătorit niciodată. A rămas la curtea lui Petru până la moartea acestuia. S-a stabilit apoi la Sankt Petersburg, unde a găzduit un salon literar. A fost doamna de onoare a Marii Ducese Natalia, între anii 1727 şi 1728, şi a Împărătesei Ana a Rusiei. Frumoasa prinţesă Maria şi-a găsit sfârşitul la 54 de ani, în 1754, în urma unui accident stupid. La o plimbare a căzut din şaretă, după ce caii s-au speriat şi au luat-o la fugă. Accidentul i-a fost fatal...

....Mai multe asemenea istorii tulburătoare în volumul „Româncele pe care le-au iubit regii din lumea întreagă” din colecția Iubiri și intrigi la Palat, apărută la Editura Integral.

Dan-Silviu Boerescu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro