Trupul lui Nelu Ploieșteanu a fost ridicat acum puțin timp de la IML. Familia nu a primit aprobarea pentru o înmormântare cu ceremonie normală, ci este obligată să respecte protocolul Covid.

Cortegiul a plecat de la IML spre cimitirul Străulești, dar a fost oprit acasă, chiar în aceste momente.

Un sobor de preoți a ajuns acasă la Nelu Ploieșteanu. O mică slujbă are loc în fața casei, acolo unde sicriul se află în mașina mortuară.

Sicriul lui Nelu Ploieșteanu la ora 11.20 a plecat spre cimitirul Străulești, acolo unde va fi înmormântat după protocolul Covid 19.

Deși protocolul Covid19 a fost declarat oficial ca exagerat și s-a propus schimbarea lui, întocmindu-se un document în acest sens, de 3 săptămâni decizia oficială de punere în practică este amânată de Ministrul Vlad Voiculescu.

Sicriul lui Nelu Ploieșteanu a fost depus sigilat, în aer liber, la cimitirul Străulești. Sicriul este atins și sărutat de familie. La ceremonie pot fi prezente maxim 16 persoane, iar familia respectă normele Covid pentru înmormântare, încă în vigoare. 

sicriul nelu ploiesteanu

sicriu Nelu

nelu ploiesteanu inmormantare covid semnatura



Ultimul interviu al lui Nelu Ploieșteanu:


Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro