Studentul la Medicină în vârstă de 24 de ani se vaccinase cu serul AstraZeneca împotriva Coronavirusului, pe data de 8 martie. Bărbatul a fost găsit decedat în propria locuință, după ce familia și apropiații au alertat autoritățile, deoarece tânărul nu răspundea la apeluri și era de negăsit.

Student în anul 6 la Medicină, Anthony R. nu era cunoscut cu probleme medicale. Pompierii au fost cei care au spart ușa locuinței și l-au găsit pe tânăr. Tot ei au găsit și actul care atesta vaccinarea.

Potrivit ziarului La Turballe , raportul autopsiei efectuate de urgență, ar arăta „sângerări interne cauzate de tromboză”.

”Fratele meu, dincolo de a fi genial, avea grijă de el. Era atent la ce mânca, făcea sport. Mai presus de toate, nu avea antecedente medicale, nicio boală, nimic. Avea o sănătate perfectă. Deci acest vaccin este singura cauză de care ne putem agăţa pentru a înţelege ce s-a întâmplat”, a spus fratele tânărului decedat.

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM), responsabilă cu monitorizarea vaccinurilor împotriva Covid-19, a declarat că acest caz este „în curs de investigaţie clinică”, dar nu există nimic până în acest moment care să facă legătura între deces şi vaccinare.

„Am fost informaţi despre un caz de deces al unei persoane în vârstă de 24 de ani, la câteva zile după vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca. În acest stadiu, nu există dovezi care să indice rolul vaccinului. Acest caz de deces face obiectul unei investigaţii clinice aprofundate de către centrele regionale de farmacovigilenţă (CRPV)”, a precizat ANSM pe site-ul său.

Incidentul a avut loc la Nantes si este anchetat de procuratura locală.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro