Ieri dimineață Timișoara a ieșit din carantină cu o rată de infectare de 8,19, după ce intrase în carantină acum 14 zile cu o rată de infectare de 7,36 la mia de locuitori. Până la finalul zilei, orașul a intrat din nou în carantină.

Chiar dacă existau restricțiile valabile pe perioada carantinării, iar sălile de sport, restaurantele, terasele, teatrele, școlile, nunțile, botezurile au fost închise sau interzise ca activitate, în lock-down, anumite locauri au primit un ordin semnat de Arafat, prin care li se comunica că pot rămâne deschise.

Interzisă este și activitatea operatorilor economici, care sunt licențiați în activitatea jocurilor de noroc, ”cu excepția celor care comercializează bilete de tip loto, pariuri și lozuri”. Așa scrie în ordinul 6578 din data de 6 martie 2021, semnat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat dr. Raed Arafat.

Micile localuri au comunicat bucuroase în social media și pe grupurile de whatsapp că sunt deschise și își așteaptă clienții:

Bună dragilor. Într-adevăr, este incredibil că, în această perioadă, facem acest pas, însă domnul Arafat a dat o ordonanță pentru județul Timiș prin care ne comunică că avem voie să deschidem agențiile de pariuri sportive dar fără activitatea de slot-uri. Așadar, V.I și K.I vă vor atașa planificările sau vă vor comunica, pe grup, cine trebuie să se prezinte mâine la muncă. Programul agențiilor este 09.00-21.00. Rugămintea este să vă prezentați mâine la agenții, în jur de 08.00 pentru a aduce agențiile, pe cât posibil, la normal. Abia aștept să ne revedem, Și sper să nu se mai închidă niciodată! Pentru mine a fost o Super Veste. Îmi doresc la fel să fie și pentru voi”. (conform voceatimisului.ro)

Decizia secretarului de stat Raed Arafat, menționează voceatimisului.ro, are o singură conotație: una economică! Și asta pentru că este cunoscut faptul că agențiile de pariuri sportive, adică agenții economici licențiați în jocuri de noroc, sunt ”accizați” la sânge de către Ministerul de Finanțe.

În Anina pare că virusul nu există, o femeie este bătută cu scaunul și doi polițiști agresați!

Agenția ”Winer” (Anina, Caraș-Severin)
Erou principal: un localnic. Victima nr.1: soția, care a venit să-l recupereze. Victima nr. 2: agent al MAI. În roluri secundare: alți localnici.

După cum se poate observa din ”trailer”, valabil chiar și pentru ”domnul Arafat”, minuni se mai întâmplă: Anina este liberă de Covid! E singura explicație pentru care nimeni, dar absolut nimeni, nici măcar angajatul MAI, nu poartă măști de protecție în spații publice închise.

Și protagoniștii o fac la modul cel mai natural, dovadă că sunt obișnuiți cu figurile acoperite! Mai mult decât orice, semn că virusul n-are nicio treabă cu pariurile sportive și că dr. Raed Arafat a făcut bine când a lăsat deschisă portița pentru ”operatorii licențiați”. Asta însemnă să ai gusturi!


Sursa: Voceatimisului.ro

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro