Nu sunt un tip intolerant, cu prejudecăţi, care a trăit într-un trecut foarte îndepartat, dar, Dumnezeule, totuşi, cât de mult s-a schimbat lumea! Cât de diferit mă simt de noile generatii din prezent. M-am bucurat de o copilărie frumoasă şi autentică, cu jocuri, dar nu pe calculator, cu taine şi descoperiri inocente. Apoi, o adolescenţă trăită într-un timp şi o lume încă normală. Am trăit în apusul unei lumi, încă nevirusată atât de rău, de o evoluţie galopantă, fără calculatoare, fără telefoane mobile, fără internet, fără cluburi, fără hipermarket-uri, fără mall-uri.
Mi-am petrecut adolescenţa, mi-am trăit iubirile, prieteniile şi întrebările, în realitate, nu ascuns în spatele unui ecran rece de calculator. Am zâmbit fără emoticoane, am iubit, m-am descoperit, m-am înţeles, privind şi atingând oameni, nu taste. Iar iubirile erau simple şi autentice, fără fard şi haine de firmă. Nu aveam calculator, dar aveam cărţi şi prieteni speciali, în care mă regăseam. Erau mai mulţi oameni pe-atunci, parcă...
Prezentul arată ca o nesfârşită vitrină, unde sunt expuşi oameni cu suflete reci, lipsite de viaţă. Ne-am americanizat stupid, ne ignorăm istoria, şi ne târâm, laş, în faţa unui popor mai puternic. Acceptăm şi ne însuşim lucruri în care nu ne regăsim, doar, pentru că aşa e la modă. Oamenii autentici din trecut, cu sentimente şi suflete mari, s-au stins, iar în locul lor, se grăbeşte o lume nouă, care scuipă şi calcă peste morminte, peste sufletul mutilat al ţării care plânge.
Marius Concita