În epoca interbelică, România a avut și ea propria sa Meghan Markle avant la lettre, o fascinantă femeie divorțată de care s-a îndrăgostit și cu care s-a căsătorit fratele mai mic al Regelui, de care, însă, în epocă nu avea cum să se vorbească decât ca de o Wallis Simpson balcanică, pasiunea pentru care un membru al Casei Regale este în stare să renunțe la linia de succesiune dinastică.
După Ferdinand, alt fiu al său, pe lângă Carol, a fost tentat și el de o uniune maritală morganatică. Dacă viitorul Suveran Întregitor a reușit să-și înfrâneze pasiunea juvenilă pentru Elena Văcărescu, fiii lui nu au vrut să facă acest sacrificiu. Carol s-a însurat cu Zizi Lambrino și, mai târziu, Nicolae, asemenea rudei sale britanice Eduard al VIII-lea (care-i era văr de-al doilea), a ales să se însoare cu o femeie divorțată, pe Wallis Simpson de România chemând-o Ioana Dumitrescu Doletti.
Principele Nicolae al României (3 august 1903, Sinaia - 9 iunie 1978, Lausanne) a fost cel de-al doilea fiu al lui Ferdinand I și al Reginei Maria, fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi al Regelui Mihai I al României.
Principele Nicolae a jucat un rol politic activ între anii 1927 – 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele Regelui minor Mihai I. Nicolae a întâmpinat cu satisfacție întoarcerea fratelui său în țară și preluarea tronului României (așa-zisa Restaurație a lui Carol al II-lea), ceea ce i-a permis să se dedice pasiunilor sale. În curând, s-a căsătorit cu Ioana Doletti, o femeie de statut social necorespunzător (fosta soție a politicianului liberal N.N. Săveanu), ceea ce a creat un conflict cu Carol al II-lea, care a condus în cele din urmă la exilarea sa din România. La cere¬rea lui Carol, mariajul a fost declarat nul de Tribunalul Ilfov în decembrie același an. Principele Nicolae nu a recunoscut însă decizia. În consecință, Carol al II-lea l-a scos pe Nicolae din Casa Regală. Nicolae a murit la vârsta de 74 de ani, după patru decenii de exil.
Tânărul Nicolae a fost descris de apropiaţi ca fiind o victimă a viciilor, dovadă fiind şi uşurinţa cu care a picat în capcana amoroasă, sedus de o femeie măritată. Încă dinainte să ajungă la tron, Regele Carol al II-lea, care trăia la Paris cu Elena Lupescu, îl critica pe fratele Nicolae pentru relaţia cu Ioana Doletti. În însemnările sale zilnice, acesta scria: „Nicolae s-a stricat complet, beţiv, cocaină, el nu se ocupă decât împins” ( 2 ianuarie 1930), pentru ca după două zile să consemneze:
„Ziarele publică ştirea că Nicolae ar voi să demisioneze (din Regenţă), ca să se însoare cu Tohăniţa”. Cea care îi furase inima prinţului Nicolae, Ioana Dumitrescu Doletti, fiica lui Iorgu Dumitrescu din Tohani, era căsătorită în acel moment cu Sauciuc Săveanu, fiul fostului ministru şi preşedinte al Camerei, Nicolae Săveanu. Se cunoscuseră la Automobil Club, unde luaseră de mai multe ori împreună dejunul. Iată ce scria în memoriile sale Constantin Argetoianu, ministru în acea perioadă: „Relaţiile sale cu această damă datau de doi – trei ani, de la începutul Regenţei. Doamna Doletti nu avea nimic italian, era fiica lui Dumitrescu, zis Tohan, după un sat din judeţul Buzău, în care se născuse şi unde avea o proprietate. De o frumuseţe discutabilă, dar înzestrată cu toate atracţiile viciului, deşteaptă şi şireată, prinsese în mrejele ei pe tânărul Săveanu (fiul lui Nicuşor Săveanu, fostul ministru şi preşedinte al Camerei), vicios şi el, dar prostănac, îndestul ca să o ia de nevastă. Prinţul a cunoscut-o la Automobil Club, unde doamna venea des să dejuneze cu soţul. În patima lui sportivă, Prinţul Nicolae a întârziat într-o zi prin birourile clubului şi a rămas la dejun şi el. Întâlnirea a fost decisivă, adevărat coup de foudre: Nicolae îşi găsise femeia vieţii lui. Cochetărie, bâlbâiala de timid, ochi pe dos de mironosiţă, manevrele de apropiere n-au fost lungi, doamna Săveanu a căzut o dată mai mult pe spate. Dar de data asta pusese mâna pe ceva mai solid, fie zis fără gând rău şi s-a hotărât să nu-i mai dea drumul.
Scandalul a izbucnit într-o zi cu soare, la poarta Automobil Clubului. Prinţul dejunase cu iubita şi soţul ei, coborâseră câtiştrei scara şi când să se despartă, doamna Săveanu în loc să se urce în maşina conjugală, s-a urcat în a Prinţului şi a şters-o fără nici o explicaţie. Săveanu a sărit în a lui şi după ei. Au luat-o la goană spre şosea. Prinţul înainte şi Săveanu după ei. În dreptul palatului Prinţesa Elena, Prinţul a oprit maşina, a scos garda Palatului şi – tocmai sosea şi Săveanu cu ochii beliţi – nu s-a jenat să ordone arestarea supăratului soţ. În faţa scandalului, căci toată lumea aflase cele întâmplate, tânărul Săveanu, silit probabil de ai lui, a cerut divorţul. Drept recompensă a fost numit consul şi detaşat la Bruxelles. După divorţ, doamna Dumitrescu Tohan a luat numele de Doletti, pe care l-a găsit mai euforic şi mai elegant, după o bunică italiancă din Brăila. În câteva luni, doamna Doletti s-a înstăpânit complet şi peste inima şi peste mintea princiarului ei ibovnic, iar acesta n-a mai avut decât un gând: să se însoare cu dânsa”.
Pe 28 octombrie 1931, a avut loc la Tohani, atunci în judeţul Buzău, căsătoria Prinţului Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea, cu Ioana Dumitrescu Doletti: „S-a întâmplat la Tohani, la Buzău. O nuntă ca în poveşti. Panait Vizanti fusese primar al localităţii. Destituit la cererea Prinţului, primise drept înlocuitor un om al acestuia. Primarul nou avea mandat de la înaltul său protector şi l-a executat. Publicaţiile au fost făcute din vreme şi nimeni nu a ştiut de ele. În ziua nunţii s-au strâns în jurul tinerei perechi, al popei si al primarului din Tohani toate satele din împrejurime. S-a băut, s-a mâncat, s-a jucat pâna noaptea târziu”, scria Grigore Gafencu, pe 30 octombrie 1931. Ministrul Argetoianu şi prefectul de Buzău, Horia Furtună, au plecat la Sinaia, la Palatul Peleş, pentru a-i da vestea Regelui.
Constantin Argetoianu scria: „Am găsit pe rege în pat, bolnav de gripă şi năduşit. Când i-am spus pentru ce venisem, a rămas ca trasnit şi câteva minute n-a spus nimic. În fine, s-a uitat lung la mine şi m-a întrebat: -Ce facem? L-am întrebat la rândul meu dacă era dispus să recunoască faptul împlinit. Pentru nimic în lume, a fost răspunsul lui scurt şi tăios”. Carol al II-lea, Constantin Argetoianu şi Horia Furtună, prefectul Buzăului, au decis să rezolve problema despărţirii Prinţului de Doletti, prin înlocuirea întregului registru de stare civilă de la Primăria Tohani. Prinţul Nicolae îşi făcuse însă copie după registrul stării civile şi ulterior a cerut recunoaşterea căsătoriei. Regele i-a convocat la Sinaia pe primul ministru Nicolae Iorga şi pe alţi membri ai guvernului pentru a lua o decizie. După lungi discuţii, s-a hotărât să i se acorde Prinţului un „timp de reflecţie”. I s-a oferit posibilitatea de a pleca în străinătate timp de şase luni, împreună cu Ioana Doletti.
Imediat după plecarea cuplului, la 7 decembrie 1931, Tribunalul Ilfov a desfăcut căsătoria, pe motiv că aceasta nu a avut consimţământul Regelui, conform statutului Casei Regale. Prinţul Nicolae nu a renunţat la Ioana nici în 1937, când Consiliul de Coroană a decis decăderea sa din drepturi ca membru al Casei Regale. A preferat-o pe Ioana şi în mod obligatoriu exilul.
Carol l-a autorizat pe fratele sau sa poarte numele Nicolae Brana, acesta declarând, în scris, că avea să respecte decizia Consiliului de Coroană și că urma să părăsească România în termen de opt zile. Din partea Guvernului, urma să primească lunar suma de 500.000 lei.
Mareșalul Ion Antonescu s-a interesat de soarta fostului principe, începând cu 6 septembrie 1940, iar Serviciul Special de Informatii (SSI) a început să-l urmărească. Acesta locuia la Lausane, Elvetia, într-o vilă cu șase camere, închiriată, având ca angajați șase servitori și un șofer. De asemenea, mai deținea, ca proprietar, o vilă la St. Moritz, unde își păstra obiectele de artă, mobilierul și automobilul, păzite de doi servitori.
În ceea ce privește veniturile Prințului, ele constau, la 1 decembrie 1942, din banii proveniți din România (alocația de la Guvern și veniturile de la proprietățile sale), banii obținuți din vânzarea vilei San Giorgio în Venetia, a iahtului Pirate și a diferitelor speculații la bursă. Nicolae deținea două conturi bancare, unul la Berna și celălalt la Geneva, valoarea acestora ajungând la suma de 659.400 de franci elvețieni. În schimb, bijuteriile importante și acțiunile cumpărate la diferite societăți germane și elvetiene le ținea într-un seif personal la Banca Federală din Berna.
Ofițerii SSI i-au evaluat averea la 1.200.000 de franci elvețieni, considerând că Nicolae avea cheltuieli lunare de 14.000 de franci (întreținerea vilei, distracțiile și achiziționarea de tablouri). Prietenii apropiați ai Prințului și ai soției sale au fost ex-Regina Spaniei și contele de Barcelona (Prințul Juan, al treilea fiu al Regelui Alfonso), care locuiau în Hotelul Royal din Lausanne „și cu care se vedeau foarte des, jucând bridge și luând de multe ori masa împreună". În ceea ce privea posibila implicare politică a Prințului, Mareșalul Antonescu putea sta liniștit: cercurile britanice și guvernul elvețian nu priveau cu simpatie eforturile acestuia de a juca un rol politic pe lângă americani, atâta timp cât îi plăcea să joace cărți, consuma alcool în cantități mari și devenea violent cu servitorii.
Mai multe astfel de istorii tulburătoare în volumele Amante și amanți ai unor personalități din vechea Românie – povești tragice din Colecția Istorii secrete și Prinții și Prințesele pierdute ale României din Colecția Regală, apărute la Editura Integral.
Dan-Silviu Boerescu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro După Ferdinand, alt fiu al său, pe lângă Carol, a fost tentat și el de o uniune maritală morganatică. Dacă viitorul Suveran Întregitor a reușit să-și înfrâneze pasiunea juvenilă pentru Elena Văcărescu, fiii lui nu au vrut să facă acest sacrificiu. Carol s-a însurat cu Zizi Lambrino și, mai târziu, Nicolae, asemenea rudei sale britanice Eduard al VIII-lea (care-i era văr de-al doilea), a ales să se însoare cu o femeie divorțată, pe Wallis Simpson de România chemând-o Ioana Dumitrescu Doletti.
Principele Nicolae al României (3 august 1903, Sinaia - 9 iunie 1978, Lausanne) a fost cel de-al doilea fiu al lui Ferdinand I și al Reginei Maria, fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi al Regelui Mihai I al României.
Principele Nicolae a jucat un rol politic activ între anii 1927 – 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele Regelui minor Mihai I. Nicolae a întâmpinat cu satisfacție întoarcerea fratelui său în țară și preluarea tronului României (așa-zisa Restaurație a lui Carol al II-lea), ceea ce i-a permis să se dedice pasiunilor sale. În curând, s-a căsătorit cu Ioana Doletti, o femeie de statut social necorespunzător (fosta soție a politicianului liberal N.N. Săveanu), ceea ce a creat un conflict cu Carol al II-lea, care a condus în cele din urmă la exilarea sa din România. La cere¬rea lui Carol, mariajul a fost declarat nul de Tribunalul Ilfov în decembrie același an. Principele Nicolae nu a recunoscut însă decizia. În consecință, Carol al II-lea l-a scos pe Nicolae din Casa Regală. Nicolae a murit la vârsta de 74 de ani, după patru decenii de exil.
Tânărul Nicolae a fost descris de apropiaţi ca fiind o victimă a viciilor, dovadă fiind şi uşurinţa cu care a picat în capcana amoroasă, sedus de o femeie măritată. Încă dinainte să ajungă la tron, Regele Carol al II-lea, care trăia la Paris cu Elena Lupescu, îl critica pe fratele Nicolae pentru relaţia cu Ioana Doletti. În însemnările sale zilnice, acesta scria: „Nicolae s-a stricat complet, beţiv, cocaină, el nu se ocupă decât împins” ( 2 ianuarie 1930), pentru ca după două zile să consemneze:
„Ziarele publică ştirea că Nicolae ar voi să demisioneze (din Regenţă), ca să se însoare cu Tohăniţa”. Cea care îi furase inima prinţului Nicolae, Ioana Dumitrescu Doletti, fiica lui Iorgu Dumitrescu din Tohani, era căsătorită în acel moment cu Sauciuc Săveanu, fiul fostului ministru şi preşedinte al Camerei, Nicolae Săveanu. Se cunoscuseră la Automobil Club, unde luaseră de mai multe ori împreună dejunul. Iată ce scria în memoriile sale Constantin Argetoianu, ministru în acea perioadă: „Relaţiile sale cu această damă datau de doi – trei ani, de la începutul Regenţei. Doamna Doletti nu avea nimic italian, era fiica lui Dumitrescu, zis Tohan, după un sat din judeţul Buzău, în care se născuse şi unde avea o proprietate. De o frumuseţe discutabilă, dar înzestrată cu toate atracţiile viciului, deşteaptă şi şireată, prinsese în mrejele ei pe tânărul Săveanu (fiul lui Nicuşor Săveanu, fostul ministru şi preşedinte al Camerei), vicios şi el, dar prostănac, îndestul ca să o ia de nevastă. Prinţul a cunoscut-o la Automobil Club, unde doamna venea des să dejuneze cu soţul. În patima lui sportivă, Prinţul Nicolae a întârziat într-o zi prin birourile clubului şi a rămas la dejun şi el. Întâlnirea a fost decisivă, adevărat coup de foudre: Nicolae îşi găsise femeia vieţii lui. Cochetărie, bâlbâiala de timid, ochi pe dos de mironosiţă, manevrele de apropiere n-au fost lungi, doamna Săveanu a căzut o dată mai mult pe spate. Dar de data asta pusese mâna pe ceva mai solid, fie zis fără gând rău şi s-a hotărât să nu-i mai dea drumul.
Scandalul a izbucnit într-o zi cu soare, la poarta Automobil Clubului. Prinţul dejunase cu iubita şi soţul ei, coborâseră câtiştrei scara şi când să se despartă, doamna Săveanu în loc să se urce în maşina conjugală, s-a urcat în a Prinţului şi a şters-o fără nici o explicaţie. Săveanu a sărit în a lui şi după ei. Au luat-o la goană spre şosea. Prinţul înainte şi Săveanu după ei. În dreptul palatului Prinţesa Elena, Prinţul a oprit maşina, a scos garda Palatului şi – tocmai sosea şi Săveanu cu ochii beliţi – nu s-a jenat să ordone arestarea supăratului soţ. În faţa scandalului, căci toată lumea aflase cele întâmplate, tânărul Săveanu, silit probabil de ai lui, a cerut divorţul. Drept recompensă a fost numit consul şi detaşat la Bruxelles. După divorţ, doamna Dumitrescu Tohan a luat numele de Doletti, pe care l-a găsit mai euforic şi mai elegant, după o bunică italiancă din Brăila. În câteva luni, doamna Doletti s-a înstăpânit complet şi peste inima şi peste mintea princiarului ei ibovnic, iar acesta n-a mai avut decât un gând: să se însoare cu dânsa”.
Pe 28 octombrie 1931, a avut loc la Tohani, atunci în judeţul Buzău, căsătoria Prinţului Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea, cu Ioana Dumitrescu Doletti: „S-a întâmplat la Tohani, la Buzău. O nuntă ca în poveşti. Panait Vizanti fusese primar al localităţii. Destituit la cererea Prinţului, primise drept înlocuitor un om al acestuia. Primarul nou avea mandat de la înaltul său protector şi l-a executat. Publicaţiile au fost făcute din vreme şi nimeni nu a ştiut de ele. În ziua nunţii s-au strâns în jurul tinerei perechi, al popei si al primarului din Tohani toate satele din împrejurime. S-a băut, s-a mâncat, s-a jucat pâna noaptea târziu”, scria Grigore Gafencu, pe 30 octombrie 1931. Ministrul Argetoianu şi prefectul de Buzău, Horia Furtună, au plecat la Sinaia, la Palatul Peleş, pentru a-i da vestea Regelui.
Constantin Argetoianu scria: „Am găsit pe rege în pat, bolnav de gripă şi năduşit. Când i-am spus pentru ce venisem, a rămas ca trasnit şi câteva minute n-a spus nimic. În fine, s-a uitat lung la mine şi m-a întrebat: -Ce facem? L-am întrebat la rândul meu dacă era dispus să recunoască faptul împlinit. Pentru nimic în lume, a fost răspunsul lui scurt şi tăios”. Carol al II-lea, Constantin Argetoianu şi Horia Furtună, prefectul Buzăului, au decis să rezolve problema despărţirii Prinţului de Doletti, prin înlocuirea întregului registru de stare civilă de la Primăria Tohani. Prinţul Nicolae îşi făcuse însă copie după registrul stării civile şi ulterior a cerut recunoaşterea căsătoriei. Regele i-a convocat la Sinaia pe primul ministru Nicolae Iorga şi pe alţi membri ai guvernului pentru a lua o decizie. După lungi discuţii, s-a hotărât să i se acorde Prinţului un „timp de reflecţie”. I s-a oferit posibilitatea de a pleca în străinătate timp de şase luni, împreună cu Ioana Doletti.
Imediat după plecarea cuplului, la 7 decembrie 1931, Tribunalul Ilfov a desfăcut căsătoria, pe motiv că aceasta nu a avut consimţământul Regelui, conform statutului Casei Regale. Prinţul Nicolae nu a renunţat la Ioana nici în 1937, când Consiliul de Coroană a decis decăderea sa din drepturi ca membru al Casei Regale. A preferat-o pe Ioana şi în mod obligatoriu exilul.
Carol l-a autorizat pe fratele sau sa poarte numele Nicolae Brana, acesta declarând, în scris, că avea să respecte decizia Consiliului de Coroană și că urma să părăsească România în termen de opt zile. Din partea Guvernului, urma să primească lunar suma de 500.000 lei.
Mareșalul Ion Antonescu s-a interesat de soarta fostului principe, începând cu 6 septembrie 1940, iar Serviciul Special de Informatii (SSI) a început să-l urmărească. Acesta locuia la Lausane, Elvetia, într-o vilă cu șase camere, închiriată, având ca angajați șase servitori și un șofer. De asemenea, mai deținea, ca proprietar, o vilă la St. Moritz, unde își păstra obiectele de artă, mobilierul și automobilul, păzite de doi servitori.
În ceea ce privește veniturile Prințului, ele constau, la 1 decembrie 1942, din banii proveniți din România (alocația de la Guvern și veniturile de la proprietățile sale), banii obținuți din vânzarea vilei San Giorgio în Venetia, a iahtului Pirate și a diferitelor speculații la bursă. Nicolae deținea două conturi bancare, unul la Berna și celălalt la Geneva, valoarea acestora ajungând la suma de 659.400 de franci elvețieni. În schimb, bijuteriile importante și acțiunile cumpărate la diferite societăți germane și elvetiene le ținea într-un seif personal la Banca Federală din Berna.
Ofițerii SSI i-au evaluat averea la 1.200.000 de franci elvețieni, considerând că Nicolae avea cheltuieli lunare de 14.000 de franci (întreținerea vilei, distracțiile și achiziționarea de tablouri). Prietenii apropiați ai Prințului și ai soției sale au fost ex-Regina Spaniei și contele de Barcelona (Prințul Juan, al treilea fiu al Regelui Alfonso), care locuiau în Hotelul Royal din Lausanne „și cu care se vedeau foarte des, jucând bridge și luând de multe ori masa împreună". În ceea ce privea posibila implicare politică a Prințului, Mareșalul Antonescu putea sta liniștit: cercurile britanice și guvernul elvețian nu priveau cu simpatie eforturile acestuia de a juca un rol politic pe lângă americani, atâta timp cât îi plăcea să joace cărți, consuma alcool în cantități mari și devenea violent cu servitorii.
Mai multe astfel de istorii tulburătoare în volumele Amante și amanți ai unor personalități din vechea Românie – povești tragice din Colecția Istorii secrete și Prinții și Prințesele pierdute ale României din Colecția Regală, apărute la Editura Integral.
Dan-Silviu Boerescu