Ministrul Educației a trimis azi corpul de control la o școală din București, după ce părinții au depus revoltați o sesizare la adresa unui profesor. Respectivul profesor, de la Colegiul Național ,,Școala Centrală" din București, a predat în lenjerie intimă.

"Pentru mine a fost un șoc când am vazut filmulețul. Am crezut ca nu e real, e imposibil ca un cadru didactic să facă așa ceva, am zis că nu se poate și că nu e real", spune mama unui elev de clasa a XI-a, potrivit Digi24.

Părinții se plâng și că profesorul obișnuiește să îi jignească frecvent pe elevi. 

"Jignește elevii, le vorbește urât, are momente când vorbește urât de cum arată unii copii. De exemplu, unei fete care a și plecat din cauza lui, pentru că purta o bluză cu umerii în jos i-a zis: Să nu mai vii așa îmbrăcată că nu mă pot abține. Nu cred că pot să fiu de acord să preia alți copii și să continue cu acest comportament. Ideal ar fi ca proful să nu mai fie în învățământ pentru că este nociv", mai spune părintele. 

Părinții au depus plângere la Ministerul Educației, Inspectorat și la școală, iar Sorin Cîmpeanu a trimis corpul de control la școala centrală. Între timp, profesorul a intrat în concediu fără plată.

"Sunt, din păcate, și astfel de exemple. Îndrăznesc să cred că sunt efecte secundare ale perioadei de criză pandemică. Ministerul Educației are în vedere și acest caz de la Școala Centrală. Nu e la prima abatere, nu e singura abatere reclamată, e vorba și că a transmis unor părinți rezultatele școlare ale altor elevi. Aceste lucruri sunt în analiză la nivelul inspectoratului și al corpului de control. Înainte să vin aici, am cerut să meargă corpul de control la școala centrală, pentru a verifica situația. E un exemplu regretabil și trebuie să beneficieze de măsuri în consecintă", a mai spus Cîmpeanu.

{/source} (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro