Cu mult înainte ca străinătățurile să facă bâlci de Sântul Valentin, românii sărbătoreau, aproape în același timp, o zeitate păgână a iubirii din aceste locuri – Dragobetele.

Ziua lui Dragobete, patronul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi, din moși-strămoși. Ștafetarul amorului vine de la vechii daci şi, urmând firul legendelor, se pare că Dragobete (numit şi „Cap de primăvară", „Năvalnicul" sau „Logodnicul Păsărilor") nu era nimeni altul decât fiul Babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care punea pe jar femeile ce îi ieşeau în cale.

Dragobetele îngemănează începutul, cât şi sfârşitul – este începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, dar și sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui. În vremuri de demult, în această zi de mare sărbătoare, tinerii, îmbrăcaţi în straie frumoase, cuviincioase, obişnuiau să se strângă în păduri şi să strângă în buchețele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună şi cântece, cu acel joc numit „zburătorit". La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea o sărutare. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, apoi având loc şi sărutul, primul temei al logodnei şi al începutului iubirii celor doi. Înspre seară, logodna urma să fie anunţată comunităţii sătești şi membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. În schimb – se spune din bătrâni - cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Acest obicei a dat naştere strigăturii glumeţe „Dragobetele săruta fetele!".

Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă „să facă de Dragobete", să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii. Uneori, se strângeau și tenebrele deasupra capetelor înfierbântate, iar fetele tinere obişnuiau să arunce blesteme pentru farmecele de urâciune făcute împotriva lor  de rivalele în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi îşi crestau uşor braţul în forma unei cruci şi îşi atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viaţa fraţi de sânge.

În această zi, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor. Bătrânii credeau că atunci sosea clipa când păsările îşi aleg perechea de viaţă şi se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârşit de iarnă şi început de primăvară, Dragobete oficia nunţirea păsărilor în cer. De aceea, sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor și al celorlalște dobitoace nu ai voie să intervii, așa se crede.
Dar, dincolo de toate aceste eresuri, Dragobetele era ziua fericită în care fetele și băieții își împleteau din ghiocei și toporași brățările de logodnă, iar petrecerile se țineau lanț peste tot.

Kera Calița, apriga jupâneasă de la Jariștea, dă întotdeauna poruncă nesmintită ca de Dragobete să se întindă și la Locanta-i masa cu dichis, iar bași-bucătarii să se întreacă în bucate alese, care să învioreze și mai mult sufletele și ochii alunecoși ai iubăreților ce calcă pragul stabilimentului.
Silviu Leahu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro