Ministerul Educației a anunțat prin intermediul Secretarului de stat Sorin Ion, care sunt regulile ce trebuie respectate pentru a putea fi organizate serbările de final de an școlar.
Cu alte cuvinte, este liber la organizat serbări școlare, cu respectarea câtorva reguli, nu foarte stricte!
,,Anul acesta, se pot organiza serbări, câtă vreme sunt respectate regulile epidemiologice prevăzute în legislație. Existe reguli privind adunările.
Dacă organizează serbările afară, e minunat, să facă afară, respectând regulile generale, adică să fie până la...
Redacția Observatorului din Toronto are plăcerea să vă anunțe că Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul din Toronto își construiește un nou lăcaș de cult la 9520 Jane street. O locație frumoasă, un șantier în plină desfășurare. Să fie într-un ceas bun!
Iată datele pe care va fi ultima zi de școala, în funcție de clasă. Semestrul al doilea se termină la alte date decât cele stabilite inițial în structura anului școlar. Ultima zi de școală va fi, în funcție de clasă, astfel:
Ministerul Educației a anunțat astăzi când se vpr da corigențele în acest an școlar.
Este vorba de perioada 5-20 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației școlilor.
“Pentru anul şcolar 2020-2021, perioada de desfăşurare a examenelor de corigență, stabilite în baza art. 128 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEN nr. 5447/2020 cu modificările și completările ulterioare, este 5-20 iulie 2021 pentru toate clasele din învățământul primar...
Asociațiile de elevi, critici grave și publice, la adresa Ministrului Educaţiei: "Sorin Cîmpeanu dă o nouă țeapă elevilor navetiști".
Reprezentanții Asociațiilor de elevi din toată țara, respectiv Constanța, Bacău, Maramureș, Mureș, Vâlcea, Ilfov și București s-au unit astăzi într-un demers comun și solicită organizarea unei dezbateri publice despre ordonanța privind transportul.