Se fac multe speculații și se nasc multe teorii ale conspirației despre structura vaccinurilor anti-Covid folosite în lumea occidentală și în România. Dacă teoria ridicolă a cip-urilor care ar fi urmat să fie implantate o dată cu administrarea vaccinurilor (...„ah, blestematul Bill Gates!”) a început să piardă din influență, mai nou unii zvoneri susțin că vaccinurile de la Pfizer și Moderna au rolul – și „misiunea”! – de a modifica ADN-ul uman și a programa selecția naturală din viitorul mediu și apropiat.

Nimic mai fals, însă, după cum demonstrează specialiștii! O asemenea doză de vaccin, în afară de ARN (!) mesager, conține doar grăsimi, sare și zahăr, cu diferențe minore între cele două tipuri de vaccin. Iar ARN mesager este o moleculă de ARN ce are rolul de a copia – nu de a modifica! - informația genetică a unei catene de ADN, proces numit transcripție. Medicii epidemiologi, precum Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, au explicat că, de fapt, „vaccinurile pe bază de ARN mesager sunt mult mai sigure decât cele clasice și pot fi administrate mai multor categorii de oameni”. Semnificativ este că „se utilizează o componentă de ARN mesager, care transmite informația, deci nu este o structură care face parte din componenta virală. Ceea ce îl face mai sigur și mai puțin reactogen”. Este stimulată astfel „memoria celulară”, iar sistemul imunitar – atunci când este confruntat cu virusul – este ajutat astfel să-l recunoască imediat și să treacă la luptă cu el.

„Și, ca în orice produs biologic activ sau medicament, există și alte componente, pentru ca el să poată fi administrat. De aceea, spre deosebire de vaccinuri clasice - haideți să zicem așa - trebuie precizat că aceste vaccinuri nu au adjuvanți sau conservanți. Asta vizavi de reținerea populației, în legătură cu un conservant cum ar fi thiomersalul. Aceste vaccinuri nu conțin adjuvanți sau conservanți datorită faptului că nu sunt vaccinuri de tip clasic, dar au niște componente pentru a le face posibil de a fi administrate. Aceste nanoparticule lipidice permit înglobarea acestui ARN, pentru a putea fi administrat într-un preparat vaccinal”, a adăugat medicul epidemiolog. „Sărurile ajută la utilizarea acestui preparat, astfel încât să se adapteze la pH-ul și aciditatea țesutului uman. La fel și sucroza (zaharuri), care este conținută în preparatul vaccinul, este foarte utilă pentru a realiza crioprotecția, adică a realiza protecția produsului în ansamblu, în procesul de congelare”, a mai spus medicul.

Ce substanțe conține vaccinul Pfizer/BioNTech:
- o doză (0,3 ml) conține 30 micrograme de tip ARN mesager
- colesterol - clorură de potasiu
- dihidrogenofosfat de potasiu
- clorură de sodiu
- fosfat disodic dihidrat
- sucroză
- apă pentru preparate injectabile
- ((4-hidroxibutil)azanediil) bis (hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)
- 2- (polietilenglicol)-2000
-N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)
- 1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)

Ce substanțe conține vaccinul Moderna:
- o doză (0,5 ml) conține 100 de micrograme de tip ARN mesager
-lipidă SM-102
- colesterol
- acid acetic
- acetat de sodiu trihidrat
- sucroză
- apă pentru preparate injectabile
- trometamol
- clorhidrat de trometamol
- 1,2-distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)
- 1,2-dimiristoil-rac-glicero-3-metoxipolietilen-glicol-2000



Vicențiu Naumescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro