Se vorbește mult în aceste zile despre Paul Lambrino în contextul condamnării sale la închisoare, împreună cu alți inculpați, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa (45 hectare de teren). Unii folosesc sintagme precum „Prințul Paul” sau „Paul al României”. Eronat! În România, singura instituție care poate decide asupra titlurilor regale este, firesc, Casa Regală a României, or aceasta nu recunoaște niciuna dintre aceste titulaturi și a făcut public acest lucru în repetate rânduri.

Paul Lambrino este, într- adevăr, nepotul biologic al fostului Rege Carol al II-lea, însă el provine dintr-o relație morganatică, care, conform Casei Regale, „nu s-a soldat cu consecințe dinastice”. Titulatura „uzurpatoare” a lui Paul Lambrino a fost încurajată de ex-președintele Traian Băsescu, un vechi adversar al Casei Regale, care, de pildă, deși era în funcție la momentul respectiv, a refuzat să ia parte la celebrarea Regelui Mihai în Parlament la împlinirea vârstei de 90 ani, când Suveranul a ținut un discurs memorabil.

Tot Traian Băsescu a botezat copilul târzielnic al lui Paul Lambrino și al soției sale Lia, în 2010. Copilul a primit atunci bombasticul nume „Carol Ferdinand de România”, care relua prenumele primilor doi regi ai țării. (De precizat: Casa Regală este „a României”, nu „de România”!!! Confuzia este una intenționată!)

...Dar care este povestea istorică reală? Viața sentimentală a Principelui Carol (viitorul Carol al II-lea) fost mai mult decât tumultuoasă și a debutat sub semnul unei grave incompatibilități cu Statutul Casei Regale, care prevedea imposibilitatea unei căsătorii cu o româncă și obligativitatea unui mariaj cu o descendentă a uneia dintre casele regale europene.

Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Zizi Lambrino (3 octombrie 1898, Roman - 27 martie 1953, Neuilly) a fost prima soție „morganatică” a Principelui Carol. Scandalul a izbucnit  în 1918, când Carol a dezertat din armată înspre finalul războiului, în septembrie 1918, a fugit la Odessa și a decis să se însoare, în ciuda interdicţiilor venite din partea Casei Regale. Principele Carol  a trecut graniţa cu Zizi, ajutat de un locotenent din regimentul său. Se spune că Principele l-ar fi plătit pe preotul ortodox care le-a unit destinele în biserica din Rusia cu suma de 50.000 de lei.

Iresponsabilul Principe şi-a anunţat căsătoria printr-o telegramă: „Eu am luat în căsătorie pe Zizi Lambrino. Pot să mă întorc cu ea sau iau drumul Franţei?”. La auzul veştii, tatăl său, Regele Ferdinand, a trimis un colonel ca să-l aducă acasă pe principele rătăcitor, care a fost trimis disciplinar cu domiciliu forțat la Mânăstirea Horaița. Printr-o sentință din 8 ianuarie 1919, Tribunalul Ilfov a anulat căsătoria. Relația lor a continuat însă, iar la 8 august anul următor li s-a născut fiul Mircea Grigore Lambrino (nelegitim, fiind născut după anularea căsătoriei și nerecunoscut de Carol).

Legat de această situație, care, în timp, a produs multe controverse, manipulări politice și sentințe juridice discutabile, formula oficială folosită de Casa Regală este una fără echivoc, respectiv cea conform căreia Principele Moștenitor Carol „contractează împotriva voinţei Suveranului o căsătorie care este anulată în anul 1919 şi care nu produce efecte dinastice”

… Urmașul fiului nelegitim al lui Carol, Paul Lambrino, a agitat puternic apele după 1990, uzând de titulatura de „Prinț” fără acceptul Casei Regale, solicitând moșteniri și retrocedări etc. Mama lui Paul este  Helene Nagavitzine , prima din cele trei soții ale lui Mircea Grigore Lambrino. Conform normelor dinastice internațional acceptate, calitatea de membru al unei case regale sau nobiliare nu este dată de simpla înrudire biologică între membrii familiei, ci presupune recunoașterea explicită a apartenenței, de către șeful acelei case. Liderii Casei Nobiliare de Hohenzollern-Sigmaringen nu au acordat vreodată calitatea de membru lui Paul Lambrino sau  tatălui său.

Nici conducerea Casei Regale de România nu a făcut acest lucru, astfel că solicitarea acestuia de a fi recunoscut drept succesor legitim la Tron apare ca total nefondată. Paul Lambrino a fost reținut în dosarul retrocedărilor abuzive fiind acuzat de cumpărarea de influență pentru intrarea în posesie a unor terenuri, respectiv Ferma Regală Băneasa, acesta neavând niciun drept legitim pentru a cere retrocedarea acestora, provocând un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro.

În referatul DNA de arestare preventivă mai sunt implicați Remus Truică, Mihăiță Roșu, Dan Andronic, Lucian Mateescu și Marius Marcovici. Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2006 s-a constituit „un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Paul Lambrino, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici”. 

Tot în referatul DNA se arată că „prin probele administrate s-a dovedit cum Ferma Regală Băneasa nu a aparținut niciodată în mod legal Regelui Carol al II – lea al României”. Paul Lambrino este căsătorit, din 1995, cu Lia Georgia Triff, cetățean american de origine română. Nunta lor a avut loc la Mânăstirea Cașin.

Cincisprezece ani mai târziu, pe 11 ianuarie 2010 se naște, la  București , fiul lor, Carol Ferdinand, botezat după numele strămoșilor lui, Regii României Ferdinand I și Carol al II-lea. Interesant este faptul că, născută pe 23 februarie 1949, Lia Lambrino avea în momentul nașterii fiului ei vârsta de 61 de ani, devenind astfel una dintre cele mai vârstnice mame din România și nu numai!

Băiatul soților Lambrino a fost creștinat în religia ortodoxă pe 22 mai 2010, la Biserica Domnița Bălașă, avându-i ca nași pe președintele de atunci Traian Băsescu și pe soția lui, Maria. Pentru documentare suplimentară, puteți citi cartea aărută la Editura Integral despre bastarzii Familiei Regale a României.  



Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro