Într-o lume a fotbalului mai degrabă preocupată de un scandal de rasism pe jumătate inventat, știrile adevărate pot trece neobservate.

Într-o lume a impostorilor de tot felul, dispariția unui om care chiar a făcut ceva la vremea lui poate, iarăși, să rămână cantonată într-un nedrept anonimat.

Într-o lume care a uitat că golul fără dribling nu e gol, moartea unui mare, autentic, golgeter nu mai înseamnă aproape nimic.

Și, totuși! 

Nu vă cutremură faptul că s-a dus dintre noi „il nostro bambino d*oro”, Paolo Rossi, fotbalistul care a făcut efectiv să plângă Brazilia lui Zico, Socrates, Falcao?

Povestea lui este una fabuloasă. Tânăr jucător fiind, a căzut victimă colaterală și inocentă scandalului meciurilor trucate din campionatul italian („Totonero”). Ca atare, în 1980, a fost suspendat doi ani din activitate. Apoi, însă, de-a dreptul miraculos, l-a salvat inspirația unui mare antrenor - Enzo Bearzot. Acesta l-a luat din suspendare, fără meciuri în picioare, și l-a dus direct la Cupa Mondială din 1982. Modul în care Paolo Rossi și-a exprimat recunoștința a fost exemplar. Întâi, a umilit Brazilia cu un hat-trick. După aceste trei goluri de poveste, au urmat alte două în semifinala cu Polonia și încă unul în finala cu RFG. Italia câștiga Cupa Mondială, iar Rossi titlul de golgeter!

Acum, Paolo Rossi dă goluri în Raiul fotbaliștilor adevărați și, probabil, surâde  citind ce se publică pe internetul de aiurea.

• 
• 
• 
• 
• 
• 
•  

 

Mirel Bădoi