Într-o lume atât de dependentă de folosirea telefonului mobil și a internetului, o zi în care Messenger și Instagram pică sau au serioase dificultăți de funcționare peste tot în lume (inclusiv în România!), este o zi cu totul aparte. 

Evident că milioane de oameni s-au panicat.

Dar alții au reacționat altfel și au generat o nouă teorie a conspirației, legată de faptul că Mark Zuckerberg ar putea fi obligat să vândă o parte dintre aplicațiile sale, între care WhattsApp și Instagram, ca urmare a unui proces deschis în Statele Unite de Camera Federală de Comerț. După o investigație îndelung documentată, această instituție a acuzat Facebook de practici specifice unui nemilos monopol atotputernic, care își strivește cu bună știință concurența, nelăsând practic nicio șansă de supraviețuire companiilor mai mici din domeniu. În aceste condiții, unii s-au grăbit să afirme că fondatorul Facebook ar fi reacționat violent și că „accidentul” petrecut azi, joi, 10 decembrie, nu ar fi deloc întâmplător, având mai degrabă caracterul unui avertisment...
 
„Lucrăm pentru ca lucrurile să revină la normal cât mai repede posibil”, a declarat în replică un purtător de cuvânt al reţelei de socializare.
 
Vicențiu Naumescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro