În 1968, Sergiu Nicolaescu, un artist controversat, care avea să devină de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile, cu 54 filme, plus 27 coproducții, și peste 1 miliard de spectatori, se pregătea pentru realizarea următorului său mare proiect, pelicula Mihai Viteazul. Succesul de care s-a bucurat filmul Dacii, regizat de Sergiu Nicolaescu, a atras atenţia studiourilor americane Columbia, care şi-au manifestat interesul de a se alătura părţii române în producerea filmului Mihai Viteazul: „Americanii au propus o distribuţie de vis pentru acest film, din care făceau parte: Orson Welles – în rolul Împăratului Rudolf, Laurence Harvey – Sultanul turc, Elisabeth Taylor şi Richard Burton – cuplul Maria Christina - Sigismund Báthory, iar Kirk Douglas şi Charlton Heston concurau pentru rolul lui Mihai Viteazul”.


„…Când m-am hotărât să fac Mihai Viteazul, americanii au auzit de acest lucru. Îmi aduc aminte că a fost o luptă grea, dusă de Titus Popovici şi de mine, pentru a realiza acest film. După succesul internaţional al filmului Dacii, firma americană Columbia a confirmat dorinţa de a produce filmul, alături de noi. Îmi dădeau nişte actori fabuloşi(…). În plus, americanii ofereau 4 milioane de dolari pentru producţia filmului. Cu aceşti bani, filmul ar fi fost de patru ori mai bogat. Eram constrâns de timp. În ultima zi, m-am dus la Comitetul Central, la Paul Niculescu-Mizil, care era secretar, am rămas în birou, iar el s-a dus la Ceauşescu să obţină aprobare. Mi-a zis că e în regulă. Trebuia să zbor cu avionul în ziua aceea. După ce am primit aprobarea, m-am urcat în avion. Avionul a plecat. Pe pistă, în timp ce se ridica de la sol, a apărut o maşină. Cineva a urcat în avion şi mi-a spus să cobor. Am fost dus la Comitetul Central şi acelaşi Niculescu-Mizil mi-a spus că nu se mai aprobă. Totul s-a spulberat când Ceauşescu a hotărât să fie făcut numai cu actori români. Despre această întâmplare, Titus Popovici mi-a povestit că Mircea Albulescu ar fi trimis o scrisoare să nu se facă filmul cu actori americani. În realitate, se pare că a fost însuşi Titus Popovici, pentru că s-a mai repetat povestea. El bănuia că, în momentul în care americanii iscălesc contractul, urmau să facă modificări şi aruncau în aer subiectul pe care el îl scrisese", povestea într-un interviu pentru Historia.ro, regizorul Sergiu Nicolaescu.

Regizorul a confirmat în mai multe rânduri că scriitorul și scenaristul Titus Popovici, cel mai bun prieten al său, membru al Comitetului Central al PCR, a fost cel care l-a trădat. „Titus Popovici era în Comitetul Central și era bine informat. Mi-a spus că Mircea Albulescu ar fi scris o scrisoare de protest adresată lui Ceausescu. Eu, ca să fiu sincer, m-am cam îndoit, încă de atunci. Au trecut mulți ani și, în decembrie 1989, când am intrat în birou la Ceaușescu, pe 22 decembrie, am văzut un birou lung plin cu dosare. Acolo am recunoscut un dosar de plastic, care era scenariul filmului meu. L-am luat, l-am deschis și am am găsit o scrisoare de 14 pagini – o am și astăzi - scrisă chiar de Titus Popovici… M-a trădat. Și era cel mai bun prieten al meu!”, a dezvăluit întristat Sergiu Nicolaescu.

Până la urmă, Amza Pellea și-a adjudecat rolul lui Mihai Viteazul în detrimentul lui Kirk Douglas. Interesant este că pentru rol a licitat și însuși Sergiu Nicolaescu. Citat de aceeași sursă, Dumitru Popescu scrie, în memoriile sale, că Sergiu Nicolaescu şi-a dorit enorm rolul principal din film. Şi că nemulţumit de alegerea lui Amza Pellea, ar fi ameninţat cu reclamaţii la Nicolae Ceauşescu însuşi. Între 1968-1971, Dumitru Popescu a fost secretar al Comitetului Central. „Venise atunci într-un suflet Titus Popovici şi se năpustise asupra mea, implorându-mă să nu-l las pe Sergiu Nicolaescu să-şi adjudece rolul principal din Mihai Viteazul. Nu-l cunoşteam pe regizor, nu-mi amintesc dacă se remarcase până atunci cu ceva remarcabil în cinematografie, dar m-a intrigat disperarea lui Titus. De ce nu trebuia distribuit Nicolaescu. în acel rol, în ruptul capului? «-Fiindcă nu e actor», mi-a servit scriitorul argumentul considerat de el zdrobitor. Nu m-a convins. Ştiam că destule vedete de la Hollywood n-aveau nimic în comun cu actoria. «-Nu, domnule, dacă i se dă rolul lui Mihai Viteazul, eu mă sinucid!». Devenea mai inteligibil. Regizorul nu avea experienţă de interpret, nu mai jucase într-un rol principal. La câteva zile, am fost chemat la Consiliul Cultural să văd probe cu mai mulţi actori în rolul domnitorului român. Mi s-a spus că aşa se obişnuieşte, iar cazul de faţă era ieşit din comun, filmul aflându-se în atenţia Secretarului General al PCR. Mă rog, am asistat, de faţă şi cu şefii Consiliului, cu Titus, cu Sergiu Nicolaescu şi cu alţi cineaşti. Mi s-a părut mai dezinvolt în rol Amza Pellea, spre bucuria abia ţinută în frâu a lui Titus. Nicolaescu avea o poză mai sugestivă, de masculinitate medievală hieratică, precum a asceţilor şi cruzilor cavaleri cruciaţi, dar îşi mişca gura rigid şi, când vorbea, obrazul îi rămânea imobil, lipsit de expresie. Poate nici Amza Pellea nu reprezenta distribuţia ideală, dar pentru el pledau datele personale mai relevante. Toată lumea a optat pentru marele actor, nemuritor, apoi, în amintirea românilor prin deliciosul «Nea Mărin».

Nemulţumit de alegere, Sergiu Nicolaescu a ameninţat că se va plânge premierului Ion Gheorghe Maurer, scrie mai departe Dumitru Popescu. I s-a mai adus la cunoştinţă zvonul potrivit căruia regizorul ar fi fost rudă cu primul-ministru. Ca să prevină escaladarea situaţiei, secretarul CC a decis să facă el primul pas. „Eram obişnuit să iau taurul de coarne şi m-am dus ţintă la Ceauşescu. Înţelegeam că se proferaseră ameninţări, că se încerca intimidarea Consiliului. Nu atât distribuirea lui Nicolaescu mă îngrijora, nu vedeam în aceasta un capăt de ţară, cât genul de presiune, pe care-l găseam inadmisibil. Ambiţia, impunerea cu forţa a intereselor personale, m-au revoltat întotdeauna, transformându-mă adesea într-un catâr. Ceauşescu a izbucnit în râs, înainte de a duce eu la capăt relatarea cazului. De altfel, se vedea că nu-l iau pe nepregătite, că în mare e avizat. Râdea cu poftă, cum rar mi-a fost dat să-l văd. «-Nepotul lui Maurer», făcea el, aproape încântat. A scuturat apoi din cap: «-Să-şi vadă de regie. Rolul să-l facă un actor»“. Iar Sergiu Nicolaescu s-a mulțumit pâbă la urmă cu un rol secundar, cel al generalului turc Selim Pașa.

Interesant este că și alt viitor mare actor, care a jucat numai în filme, a lucrat ca hamal în port și n-a terminat niciodată facultatea, s-a numărat pe lista posibililor interpreți ai lui Mihai Viteazul. Ilarion Ciobanu s-a născut în 28 octombrie 1931, la Ciucur, Tighina, azi în Republica Moldova, într-o familie cu trei fraţi. Tatăl său, Vlase, nu avea o meserie anume, aşa că îşi căuta de lucru în funcţie de sezon, oriunde de la Tighina la Baia Mare sau la Brăila. La un moment dat, s-a angajat ca hamal în portul Constanţa, oraş în care a şi murit, într-un accident, în anul 1939, când micul Ilarion împlinise opt ani. La rândul său, tânărul Ilarion a lucrat, la fel ca tatăl său, în portul Constanța, ca hamal, Cu primii bani câştigaţi i-a cumpărat mamei sale o haină de astrahan, a îmbrăcat-o cu cadoul, şi a invitat-o la o plimbare pe faleza din Constanţa.

S-a angajat, apoi, ca brigadier pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, unde a devenit fruntaş şi a fost medaliat. A fost şi şofer de basculantă, transportând piatră din localitatea Ovidiu pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră. În tinereţe a practicat rugby de performanţă, debutând în anul 1948, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella, la clubul „Ştiinţa” Bucureşti, ca jucător de „linia a doua”, un înaintaş de temut, pe care colegii de echipă l-au poreclit  „Gloabă“ – pentru că „era înalt şi alerga ca un cal“. 
Tânărul care a visat toată viaţa să devină marinar şi-a încercat, în anul 1958, şansa de a intra la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, lucru pe care l-a reuşit, însă la scurt timp, şi această instituţie de învăţământ i-a devenit plictisitoare.

A apărut pentru prima dată într-un film, în anul 1959, în scurtmetrajul lui Manole Marcus “Într-o dimineaţă după ploaie”, însă anul 1960, este cel al debutului său oficial în lungmetraj, în pelicula „Setea”, regizată de Mircea Drăgan și Mihai Iacob. A jucat în 50 de filme, fiind Gerula, în „Columna (1968) sau Traian Brad, în trilogia „Profetul, aurul și ardelenii” (1978), „Artista, dolarii și ardelenii” (1980) şi „Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981), comisarul Roman, în seria deschisă de pelicula „Cu mâinile curate” (1972) ori Gherasim, din îndrăgita serie tv „Toate pânzele sus!”.

Până să se ajungă la soluția Amza Pellea, au fost vizionați și alți actori, iar unul dintre cei care ar fi avut, probabil, prestanța necesară personajului a fost chiar Ilarion Ciobanu, care a dat și probe la Buftea în acest sens. Dar, până la urmă, s-a optat pentru o soluție mixtă - Amza Pellea și Emanoil Petruț!  Asta fiindcă vocea este a lui Emanuel Petruț, Amza Pellea având în acea perioadă o problemă la corzile vocale ce-l făcea să vorbească mai pițigăiat, ceea ce, cu siguranță, ar fi afectat prestanța voievodului... Cum ar fi fost, însă, dacă, totuși, s-ar fi aprobat distribuția internațională în frunte cu Kirk Douglas, Richard Burton și Liz Taylor?!?

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro