Radu Beligan a fost cel mai longeviv actor al României și nu numai, intrat în Cartea Recordurilor pentru că încă mai apărea pe scenă cu câțiva ani înaintea centenarului. Director istoric al Teatrului Național din București, el a fost și Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă” și Agamiţă Dandanache din „O scrisoare pierdută”.Celebre rămân şi rolurile Bérenger din „Rinocerii” lui Eugene Ionesco, Cyrano de Bergerac din piesa cu acelaşi titlu a lui Edmond Rostand, Richard al III-lea al lui Shakespeare, Actorul din „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, „Filipetto” din Bădăranii de Carlo Goldoni, Antonio Salieri din „Amadeus” de Peter Schaffer sau Gulielmo din „Numele trandafirului” de Umberto Eco". Marele actor a avut și o viață tumultoasă, comparabilă cu cea a personajelor lui dar mai puțin știută de marele public, fiind căsătorit de trei ori și având patru copii. 

Radu Beligan (14 decembrie 1918, Filipești - 20 iulie 2016, București), pe linie maternă este grec de origine, iar pe linie paternă este urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă. „M-am născut în magazia de mărfuri a gării. Tata era numit acolo împiegat, căsuța aia de două camere, care era pentru el, nu era gata și o perioadă am stat în magazia de mărfuri. A trebuit să mă ducă să mă boteze în satul care era la trei kilometri în deal, unde erau Primăria și Biserica. Și m-au dus, era iarnă, cu o sanie acolo sus, au rezolvat toate treburile, au făcut un chef, erau veseli, fericiți, mi-au aranjat în spate, acolo, pe niște paie să stau eu, iar ei s-au așezat pe o bancă, lângă cel care conducea sania. Și cântau. Mama avea o voce frumoasă, era grecoaică, venea din țara care a inventat teatrul, știa frantuzește. Și, când au ajuns jos, s-au uitat în spate și copilul nu mai era. Îl pierduseră la o zdruncinătură. Căzusem în zapadă.”, a povestit actorul.

Prima soție a fost o actriță celebră, Nineta Gusti, cu cinci ani mai în vârstă decât el. S-au despărțit după 15 ani de relație. Mult timp după aceea, Nineta Gusti a declarat că nu a crezut niciodată în căsătorie. „Cât despre căsătorie, eu nu am ţinut niciodată la asta şi nici nu cred în ea. Am fost împreună 15 ani cu Radu Beligan, dar nu mai ştiu câţi dintre anii ăştia am fost căsătoriţi; noi am fost 15 ani împreună”, a mărturisit actrița. „Mi-a plăcut dragostea. Am crezut şi cred în forţa ei benefică, în puterea ei catalizatoare. Mi-au plăcut bărbaţii zdraveni ca arborii. Bărbaţii copaci. I-am iubit cum iubesc copacii. Dar sunt încredinţată că o singură dată în viaţă iubeşti cu adevărat. De Ion Manolescu am fost atât de îndrăgostită că nu-mi vedeam capul. Dar câte colege de-ale mele, aşa frumoase, nu ca mine, nu-l iubeau! Şi pe Storin l-am iubit… Daaa! Erau atât de talentaţi, erau atât de mari, aveau atâta farmec şi personalitate şi nu se putea să nu-i iubeşti.” Dar faptul că nu a vrut să aibă copii a dus la ruptura definitivă de Radu Beligan. 

Nineta Gusti (14/27 noiembrie 1913, Iași – 4 iunie 2002, Crevedia, județul Dâmbovița[) a  copilărit la Vălenii de Munte, în casa pictorului Nicolae Tonitza. Casa copilăriei sale a făcut-o apoi să-și dorească să aibă și ea o casă la țară. A urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din București, având-o ca profesoară pe Lucia Sturdza-Bulandra. După absolvire, a fost actriță la teatrele Armatei, Bulandra, Nottara și Teatrul de Comedie. Actrița a afirmat că teatrul a fost marea ei iubire: „La teatru mă simțeam ca la mine acasă; era meseria mea; erau rolurile mele care îmi aparțineau și mi-au fost toate la fel de dragi. Deși aveam emoții puternice de fiecare dată, n-am zbârcit-o niciodată”.

De la mama ei naturală, Penelope, de origine greacă, moşteneşte trăsăturile, ochii şi tenul. Era frumoasă şi mică de înălţime. „Hazul l-am moştenit de la mama. Avea un haz sec. Nu râdea niciodată şi spunea nişte lucruri de te prăpădeai de râs. Tata era mult mai liniştit şi cult, dar n-avea haz. Dar hazul ăsta e o treabă serioasă. Şi de aceea actorii care fac comedie joacă apoi mai bine dramă.”

Prima ispită a fost desenul, pentru că soţul mătuşii ei (sora tatălui) era Nicolae Tonitza. Dar n-a fost calea ei. La Bucureşti a locuit cu cea de-a treia mamă, lângă Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, pe care o va pomeni ca pe o mamă vitregă bună, pentru că n-a lovit-o niciodată. Acolo unde locuiau aveau zilnic o privelişte generoasă “de domni şi domnişoare care mai de care mai dichisiţi”, ce intrau şi ieşeau în Conservator şi o atmosferă amplificată de glasurile studenţilor ce rosteau poezii, replici, sau care cântau. Într-o zi, Nineta Gusti vede un afiş ce anunţa înscrierea pentru admiterea la Teatru. „Trebuia să reciţi două poezii – una veselă şi una tristă – iar pe deasupra să spui o fabulă.”

„A fost o vreme când am scris poezii. Stăteam cu mama, într-o mansardă, vizavi de Cişmigiu. Mă suiam pe acoperiş, vedeam tot Cişmigiul de acolo, cânta fanfara militară şi cu caieţelul pe genunchi scriam, scriam… Îmi venea inspiraţia de la muzică, dar şi de la iubirile mele multe, că pe timpul acela nici eu nu ştiam pe care iubesc mai tare, dar mi-era sufletul plin de dragoste… Se vede însă că nici poezia n-a fost chemarea mea. Nici teatrul. Mi-am făcut meseria corect. Am vrut să fiu medic. Numai că nu s-a putut. Eram foarte săracă, poate că eram şi un pic comodă. Mi-am organizat viaţa cu energia mea. M-am obligat să fiu energică“ 

N-avea bani, era prea săracă. În ziua concursului se strecoară în sala unde se ţinea examenul, îmbrăcată în tenişi şi în trening. Avea 16 ani. Intră în clasă membrii comisiei: Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Nicolae Soreanu. La final, după ce trec toţi candidaţii prin faţa comisiei, Nineta Gusti ţâşneşte din bancă şi cere să o asculte şi pe ea. Lucia Sturdza Bulandra o ascultă şi o admite pe adolescenta Climescu-Gusti Nineta la clasa sa, după cum scria teatrologul Monica Andrei pe ZiarulMetropolis.ro.

La puțin timp după ce a intrat la Conservator a început să joace într-un rol secundar de balerină de circ, despre care va spune, mai târziu: “Eu vorbeam moldoveneşte pe atunci şi doamna Bulandra mi-a pus condiţia: «vrei rolul?» În două săptămâni să nu mai aud la tine nici un «şî», nici un «şe». Nici c-a auzit. Era grozavă. Avea prestanţă, avea o forţă extraordinară”.

Actrița a părăsit Bucureștiul prin 1970, mutându-se la Crevedia, unde a locuit într-o casă țărănească cu curte. Avea în fața casei o grădiniță cu flori pe care o îngrijea. Ultimi ani din viaţă, după ce s-a pensionat, i-a petrecut la Crevedia, localitate situată după Buftea, într-o căsuţă ţărănească verde, înconjurată de paradisul unei grădini cu arbori pletoşi, tufe de clopoţei, alb, mov, roz; bujori şi maci. Şi-a dorit să se retragă în peisajul de rai pentru că, aşa cum spunea, a iubit „florile şi iarba, cerul fără de hotare”. Dintr-un coridor verzui cu acoperişul înclinat, ca într-un acvariu, mansardat se ajungea într-o încăpere dotată cu sobă de teracotă, un pat, televizor, nişte rafturi, patru pisici.În ultimii ani, a dus un trai mai greu: uneori nu a avut nici măcar lemne cu care să-și încălzească soba, iar acoperișul casei s-a ruinat. UNITER-ul îi trimitea în fiecare lună pachete cu alimente, iar la Gala Artiștilor din 2001 a fost premiată cu 80 de milioane de lei vechi. În februarie 2002 a suferit o pareză, fiind țintuită la pat și trebuind să renunțe la fumat.

A doua soție a actorului a fost Dana Crivăț (Crivetz, pe numele ei de familie inițial), realizatoare de programe în limba engleză la postul național de radio, dar și directoare a Bibliotecii Americane din București. Aceasta i-a dăruit lui Beligan primul copil, pe Anamaria, actualmente o scriitoare de succes, stabilită de peste patru decenii în Australia. Dana Crivat Ionescu l-a parasit pe Beligan in 1963, dupa 11 ani de casnicie, pentru a se marita cu dramaturgul Horia Lovinescu, care a fost timp de doua decenii director al Teatrului Nottara. În 1982, Dana Crivăț își ia fiica și pleacă în RFG. După 6 luni petrecute într-un lagăr pentru imigranți din Gottingen, cele două ajung și se stabilesc în Melbourne, Australia, unde Dana va lucra chiar la Ministerul Imigrării. S-a stins în 2012.

Anamaria Beligan (născută pe 15 noiembrie 1958, la București) este prima fiică a actorului Radu Beligan. Ea a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1981. În 1982 a emigrat în Australia reușind să obțină masterul de lingvistică la Universitatea Monash, Melbourne dar și premiul editurii Cambridge University Press. Anamaria Beligan este căsătorită cu Valeriu Câmpan, cu care are două fiice, Katarina și Dana. A lucrat ca regizor și scenarist și a predat la Australian Film, Television and Radio School din Sydney. De asemenea, a înființat în 1988 o companie independentă de producție de film Athanor. Diverse publicații australiene și românești au preluat articole scrise de ea. În țară, a publicat proză scurtă (Încă un minut cu Monica Vitti, 1998) și un roman (Scrisori către Monalisa, 1999). A continuat cu volumul de nuvele Dragostea e un Trabant, 2003, apoi cu romanele mamabena.com, 2005 și Windermere: dragoste la a doua vedere, 2009, urmate de colecția de proză Un craniu remarcabil, 2011. Anamaria avea o relaţie excelentă cu tatăl ei, vorbeau des la telefon, iar scriitoarea îl vizita an de an.

A treia soție a marelui actor, mai tânără cu 25 de ani ca acesta, a fost Marica Pop, scriitoare și traducătoare născută în Belgia, la Bruxelles (pe 9 decembrie 1943), dintr-un tată român și o mamă de origine spaniolă. Este cea care i-a dăruit actorului trei copii: Lamia (actriță și ea), Raluca și Alexandru. Marica a absolvit Conservatorul la Bruxelles, fiind fiica baronesei Jeanne de Siemmons şi a lui Petru Pop. Aceasta a venit în România prin intermediul unui schimb cultural dintre țara noastră și Belgia, îndrăgostindu-se de marele actor și decizând să rămână pentru totdeauna aici. Au rămas împreună până în 1993, la dispariția acesteia.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro