Marele actor de comedie Dem Rădulescu, cel care făcea să râdă o întreagă națiune ori de câte ori apărea la televizor (...era și, la propriu, un mare colecționar de televizoare!) sau era auzit la Radio, la „Unda veselă”, era în viața de zi cu zi un om destul de sobru și interiorizat. La petreceri, bunăoară, când amicii îl rugau să le spună bancuri, de cele mai multe ori el refuza. Despre el s-au țesut, însă, nenumărate legende și circulă o mulțime de povești mai mult sau mai puțin credibile, dar întotdeauna savuroase...

Unul dintre cei mai cunoscuți comedianți ai României ultimelor decenii, Romică Țociu, 61 de ani, este un personaj tonic și în afara scenei. Are povești multe. Mai ales că a prins perioada de glorie în spectacole alături de marii actori ai României, printre care și Dem Rădulescu sau Jean Constantin. În cardul de identitate este Constantin Romeo Toma Țociu, olteanul dezvăluind cum este apelat de cei dragi. „Dacă mi-ar fi zis Romeo, se așteptau să iasă unul gen Botezatu sau Bittman. Și ieșeam eu! Toni îmi ziceau și-mi zic cei de acasă, și prietenii. Toni a rămas pentru soție, pentru mama, pentru cei de acasă. Unul care împărțea rolurile la Brigada Artistică a zis că mi se potrivește Romică. Mi se mai spune Romică Secundă, îmi vine totul la secundă, mai puțin minciunile”, a mărturisit cel care a fost lăcătuș-mecanic la Depoul CFR Craiova până la Revoluția din 1989.

Romică Țociu și-a amintit de momentele cu marele Dem Rădulescu: ”N-am crezut niciodată că voi putea sta în cameră cu Dem Rădulescu. Că o să stau alături de el. Era idolul meu. Cine nu și-ar fi dorit să stea lângă el măcar o secundă?! Dacă-l striga cineva pe stradă «Bibanu» (porecla actorului), se enerva! Eu îi ziceam «Maestre». Dacă-i «cântai» când și unde voia el, era formidabil”, a povestit actorul, citat de Libertatea, în podcastul lui Mihai Bobonete.

„Venind și cu Cornel Palade de la un spectacol din Germania, am coborât pe marginea drumului, iar Cornel s-a apucat să mănânce. Am luat și eu, de poftă. «Bă milogule, nu ți-e rușine? Mănânci de la mine, de ce nu-ți cumperi și tu?», mi-a spus Cornel. Domn profesor stătea cu mâinile la spate, se plimba. «Hai, domn profesor, luați dacă vreți, serviți!», i-a zis Cornel lui Dem Rădulescu. «Mai du-te naibii, vrei să mă faci și pe mine milog?!», i-a servit pe loc replica.

„Îi veneau toate la secundă. În Israel, ne-au servit foie gras la un restaurant renumit. Maestrul îl mănâncă, îl termină, îl ia și pe al meu, îl termină și pe al meu, apoi strigă la ospătar: ”Auzi, Gică, mai adu-i țăranului ăsta o porție că îi place mult!”, ”Domn profesor, nu mai vreau”, ”Taci din gură că te bat! Vezi ce înseamnă să fii țăran, nu cunoști ce-i bun!”. Eu încasam, îi plăcea să-mi zică orice”, s-a confesat Romică Țociu.

Artistul avea anumite preferinţe culinare, pe care le-a dezvăluit de-a lungul timpului în interviuri, dar şi mâncăruri de care nu se atingea, deși era un mare gurmand. În mod surprinzător, nu consuma unul dintre cele mai cunoscute produse specifice Paștelui. „Nu-mi place carnea de miel. Când eram copil mi se făcea rău numai când vedeam. Dar iubesc sarmalele, carnea de porc… Nici dulceaţa de trandafiri nu a fost niciodată preferata mea. Dar mâncam şerbet de trandafiri” mărturisea actorul, în trecut, într-un interviu acordat Andreei Marin.

Dem Rădulescu s-a născut în 1931 la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului în orașul natal, „Bibanul” (poreclă primită în liceu, fiindcă tatăl lui avea un magazin unde se vindea pește și, într-o zi, a dus la școală un biban pentru lecția de biologie ) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. El a obținut chiar o medalie de aur, la un campionat de amatori, când a luptat în ring la categoria mijlocie. ACa artist, însă,debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.

„În viaţă eu am fost cel care a lovit primul, nu am aşteptat niciodată lovitura. Curajul la box ţine de cele câteva secunde de dinaintea intrării în ring“, povestea Dem Rădulescu, într-un interviu pentru revista Cinema, în 1975. „Eram trei fraţi, eu eram cel mai mic. Tata era negustor. Era o atmosferă plăcută în familie. Tata avea umor. Avea el o vorbă:«Să nu sari când sună la uşă!». Adică să-ţi vezi de treaba ta în viaţă. Cât despre mama… Chiar nu ştiu ce să zic. Mama e un lucru sfânt, e legătura cu viaţa“, spunea Dem Rădulescu într-o emisiune transmisă de TVR în 1998.

În copilărie și adolescență, era un fanatic al cinematografului. „Devoram filmul. Seara, după şcoală, mă fofilam la cinema, ăsta-i adevărul, că bani n-aveam. Mă uitam la film şi după aia mă duceam acasă să mă bată părinţii. Ştiam deja cum o să înceapă: „De unde vii tu, mă, iarna, noaptea, la 9?». Aşa-mi zicea mama“, povestea Dem Rădulescu în interviul din Cinema.

La emisiunea Eugeniei Vodă povestește că a cititi, în copilărie volumul „Arta dramatică“. „Eram un elev mediu, ca să nu zic mediocru. Norocul meu a fost că am frunzărit această carte cu scoarţele roase. Am citit-o tremurând. N-am înţeles mai nimic“. În 1956 a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale. joacă tot mai des, în localitatea natală, folosindu-şi talentul comic într-o serie de cuplete inspirate din repertoriul lui Constantin Tănase. La una dintre aceste reprezentaţii este urmărit de actorul Aurel Rogalski, care îl sfătuieşte să dea examen la Teatru. Plin de emoţii, Dem Rădulescu călătoreşte la Bucureşti. Se prezintă în faţa comisiei de examinare, cu tot cu o medalie de aur agăţată pe piept, primită la liceu pentru „merite deosebite în toate probele sportive“. Incidentul stârneşte hohotele de râs ale examinatorilor, conduşi de profesorul Gheorghe Storin. Dar Dem Rădulescu se descurcă cu brio. Şi intră la Teatru.

„Trăiesc din amintiri. Nu am prezent. Când plec de undeva, îmi dau lacrimile. Ştiţi ce urăsc cel mai tare? Gara. E necunoscutul, dorul de a fugi. Pentru mine, plecarea cu trenul înseamnă să pleci de tot. A fi actor de comedie înseamnă să ai ceva în plus. În viaţa de zi cu zi, râd greu. Am un simţ critic foarte dezvoltat. De asta nici nu mă duc la teatru. Mă doare aici, în capul pieptului, dacă nu-mi place ceva. Sunt un mare timid şi sunt un om de o sensibilitate bolnăvicioasă. Sufăr pentru orice. În acelaşi timp sunt şi un temperament coleric şi uneori devin autoritar, ca să nu zic dictator”, spunea actorul.

Alexandru Bindea (66 de ani), unul dintre studenții preferați ai lui Dem Rădulescu, povesteşte cum profesorul său îi interzicea să-şi compună personajul, îi spunea să reziste tentaţiei de a introduce în joc nuanţe care nu se regăseau în textul originar. „Era foarte atent să nu existe exces de zel, să nu facem în plus“, explică Bindea. Cei doi, Dem şi Bindea, au fost uniţi, pe lângă relaţia profesor-student, şi de o pasiune comună, mult mai lumească:atracţia pentru automobile. Alexandru Bindea era cel desemnat să aibă grijă de cele două maşini ale profesorului său, un Ford Mustang, o veritabilă raritate în România acelor vremuri, şi o Lada. Conjunctura era să se termine într-o adevărată tragedie! „Îmi amintesc o chestie. Ne întorceam de la Otopeni, şi am intrat, uşor aşa, în spatele maşinii maestrului. Din neatenţie. S-a dat jos din maşină, s-a uitat şi mi-a spus atât:«Ce faci, dragă, credeam că eşti şofer profesionist!»“.

O altă pasiune emblematică o reprezentau, nu întâmplător, televizoarele. George Mihăiţă povesteşte cum marele actor colecţiona televizoare. „Am alergat cu el două zile prin Moscova, să caute televizoare. Până a găsit unul, după ce a răscolit prin mai multe magazine și a cercetat vreo mie de aparate“.

...În emisiunea „Profesioniştii“ descria România ca fiind „în colaps“. „Gata, nu mai putem face nimic“, spunea atunci, cu amărăciune. Cu banii nu o ducea grozav, rolurile din filme dispăruseră. Cu toate acestea, în mijlocul familiei încerca să-şi păstreze buna dispoziţie. „Nu l-am auzit niciodată văitându-se. A avut un preinfarct de care el nici n-a ştiut. L-a descoperit când a fost în America. Fiind răcit, a făcut nişte analize. Ţinea regim şi toată situaţia era sub control. Dar...“, spunea Adriana Şchiopu, a doua lui soție, în 2009.

Din nefericire, a venit și ziua de 17 septembrie 2000. „Veniseră nişte prieteni din Germania, el tocmai se întorsese din turneu şi au vrut să se plimbe. Ei aveau casă la Telega şi au vrut să-l ia şi pe el. S-a dus cu ei şi trebuiau să urce un deal, care nu era foarte mare. În schimb, lui i se spusese, doctorii îi atrăseseră atenţia că nu prea are voie să facă efort. La un moment dat, s-a oprit şi a respirat adânc. «Mă, da’ ce aer tare!», asta a zis. A căzut şi până la spital a pierit“, povesteşte Stela Popescu, potrivit Historia.ro.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro