În epoca interbelică, Mia Braia (sora mai mare a Ioanei Radu), supranumită „Regina romanței”, era o artistă adesea mai bine cotată și, în fapt, mai bine vândută (cel puțin la nivel de discuri!) decât Maria Tănase. Din nefericire, schimbarea de orânduire a adus cu sine o mare dramă a cântăreței, vechile sale albume fiind, la propriu, distruse.Mia Braia (8 septembrie 1911, Craiova – 3 iulie 1999, New York) a trăit o parte din ultimii ani ai vieții în exil (în RFG și SUA).

Povestea ei de viață este una cu totul aparte. Constantin Braia, tatăl fetelor, deținea la periferia Craiovei o cârciumă cu un nume inedit: „La ieftenirea traiului“. Iar la acea cârciumă, doi muzicanți săraci și talentați – Ion al lui Țache cobzarul și violonistul Nea Limbă – erau atracția localului și trăiau din bacșișul nu foarte consistent al numeroșilor clienți. Mia Braia și sora sa au avut primele contacte cu muzica în cârciuma tatălui lor. Constantin Braia a realizat că fetele sale aveau talent muzical încă de când erau mici, așa că a început să pună constant bani deoparte din câștigurile de la cârciumă pentru a-i investi ulterior în educația lor muzicală. În plus, pentru a-i rămâne mai mulți bani, Constantin Braia își servea adesea clienții până noaptea târziu, fără să țină cont de oboseala ce se acumula, totul cu gândul la viitorul fiicelor sale la care ținea foarte mult.

Constantin Braia a văzut rapid că Mia, fiica sa cea mare, avea un talent muzical excepțional, așa că a înscris-o la Conservatorul „Cornetti“ din Craiova, în fapt o școală privată de arte condusă de o familie de boieri, originară din Grecia. La „Cornetti“, Mia Braia a avut mai mulți profesori de prim rang, dintre care trebuie menționați: compozitorul Ion Vasilescu – solfegiu și teorie, Jeny Ciolac – canto clasic și Dan Demetrescu – actorie. Și cum destinul este adeseori plin de surprize plăcute și neașteptate, Ion Vasilescu avea să aibă ulterior un rol important la începuturile carierei muzicale la vârf ale tinerei artiste foarte talentate. Pregătită pentru tragedie, debutantă în comedie Mia Braia a făcut pregătire susținută și pentru a avea o carieră în teatru, în special în tragedie, ce era la modă în perioada interbelică în România – doar că nu era atât de ușor. Drept urmare, Mia Braia a debutat în 1924 într-o comedie la restaurantul Minerva din Craiova, un local considerat de lux și frecventat de lumea bună din Bănie. La acel local, tânăra artistă avea să cânte și muzică ușoară, iar vocea sa cu un timbru unic nu avea cum să rămână neremarcată.

Peste un an, Mia a fost angajată ca prim-solistă la Corul „Armonia“, unde a cântat până în 1929. Fire foarte ambițioasă și conștientă de talentul său uriaș, ea s-a temut teribil să nu se plafoneze muzical într-un oraș de provincie. Prin urmare, cu câteva luni înainte de a împlini 18 ani, și-a luat inima-n dinți și a avut o discuție foarte serioasă cu tatăl său, insistând că vrea să plece în București, la Conservator. Cu toate că eforturile financiare erau mari, Constantin Braia a acceptat și s-a zbătut enorm pentru a face ca visul fetei sale să devină realitate, muncind din greu pentru a-i plăti orele particulare de canto și chiria la locuința din București, se arată într-un material de sinteză publicat de Denis Grigorescu pe Adevărul.ro.

La Conservatorul din București, pe care l-a urmat în perioada 1929-1932, Mia Braia a studiat printre alții cu profesorii Livia Vețianu (canto), Victor Gheorghiu (teorie-solfegiu) și cunoscutul dirijor Ion Nonna Otescu (armonie), care fusese elevul lui Charles-Marie Widor, unul dintre cei mai mari compozitori şi organişti din lume. În plus, în particular, Mia Braia a luat lecții de canto cu faimoasa soprană Elena Drăgulinescu, care făcuse studii de specializare la Paris și jucase pe scene importante din Franța în perioada dinaintea Marelui Război. În plus, Elena Drăgulinescu a fost solista Operei din București timp de aproape două decenii. 

La doar câteva săptămâni după ce a sosit în Capitală, Mia Braia a reușit să se angajeze ca prim-solistă la Societatea corală „Carmen“, ce fusese înființată în 1901 de către D.G. Kiriac. Tânăra nu a uitat eforturile financiare mari ale tatălui său și, grație câștigurilor obținute, a reușit să își acopere o bună parte din costurile educației, ridicând astfel o parte din povara de pe umerii lui Constantin Braia. 1936, anul începuturilor glorioase Mia își dorea constant să urce în carieră și a muncit mult în acest sens, roadele urmând a le culege la scurt timp după mutarea în Capitală: debutul la radio, în 1936, unde a susținut un program de muzică ușoară. Anul a fost de altfel unul extrem de bun din toate punctele de vedere pentru Mia Braia, ce începea să devină un nume apreciat în toată țara. În 1936, aceasta a lansat primul său disc, cu piesa „Nu-ți pare rău când vezi că plâng“, compoziție a fostului său profesor Ion Vasilescu, înregistrată cu Orchestra Teatrului „Alhambra“, dirijată de același faimos compozitor – iar reușita a fost totală, primind premiul pentru Discul Anului. Melodia a devenit rapid tangoul preferat pentru numeroși tineri îndrăgostiți din perioada interbelică. Au urmat în scurt timp alte discuri, vândute în mii de exemplare, adevărate recorduri ce au făcut din Mia Braia cel mai bine vândută artistă din perioada interbelică, peste Maria Tănase, sora sa Ioana Radu sau Maria Lătărețu.

„ Apar primele înregistrări la Electrecord (la vremea aceea, un simplu studio, parte a casei germane de discuri „Kristal”). „Banule, bănuţule” şi „Stau la poartă şi aştept poştaşul”, ambele compuse de profesorul ei de la Craiova, Ion Vasilescu, constituie primul disc. Ei bine, acest disc s-a vândut în cinci mii de unităţi, record absolut între solistele interbelice. Nici Maria Tănase, nici Maria Lătăreţu, nici Ioana Radu nu s-au apropiat de aceste cifre. Există şi o explicaţie: publicul Miei Braia era format exact din deţinătorii de gramofoane, oameni cu bani, oameni care-şi permiteau să cumpere muzică”, arată și Bogdan-Mihai Simion.

Tot în 1936, Mia Braia l-a cunoscut pe Petre Alexandru, mai mare decât ea cu 13 ani și unul dintre cei mai apreciați și mai șarmanți interpreți de muzică ușoară și romanțe ai acelor vremuri. Diferența de vârstă a pălit însă în fața compatibilității inimilor. Cei doi s-au îndrăgosit rapid și au stat împreună timp de doi ani, căsătorindu-se ulterior în 1938. Ei aveau să formeze cel mai bun duet vocal de la Coșna, restaurantul din Piața Buzești, unde cântau acompaniați de orchestrele lui Vasile Julea și Costică Tandin. De asemenea, Mia Braia și Petre Alexandru au cântat împreună și la renumitul restaurant Boulevard din centrul Capitalei. Mai trebuie spus și că între 1937 și 1945, Mia Braia a cântat și în cunoscutele restaurante Luther și Balotha din București, precum și în restaurantul Dori din Neptun. Cariera sa ajunsese pe culmi, având numeroși admiratori și ascultători în toată țara, iar cererea pentru discurile înregistrate de Mia Braia era din ce în ce mai mare.

A avut parte de o mare iubire: „. Petre Ale­xan­dru, tenor, solist de romanţe, un artist iubit, care avea deja un mare succes, el i-a fost soţ şi marea dragoste. Au trăit doi ani îm­pre­ună până să se căsătorească, ceea ce era de ne­conceput la vremea aceea pentru o femeie. Dar Mia Braia nu a fost vreo supusă a normelor sociale, dim­potrivă, nu a făcut nimic ce nu i-a convenit. S-au căsătorit legal în 1938, iar de atunci înainte, cei doi au reprezentat cel mai important cuplu de cântăreţi ai României interbelice, un fel de Ginger Ro­gers şi Fred Astaire: frumoşi, talentaţi, îndră­gostiţi. De fapt, ei au lansat moda cuplului artistic, bărbat şi fe­meie, spectacole cu enorm succes. O reprezentaţie la Cazino, în care la sfârşit îşi dădeau şi un pupic, era, pur şi simplu, delir. Timp de vreo şapte ani, in­clusiv pe parcursul celui de-al Doilea Război Mon­dial, acest cuplu a avut un succes gro­zav şi a și înregistrat mult. Mare păcat, că niciu­nul dintre discu­rile lor dinainte de 1947 nu a supra­vie­ţuit, cel mai probabil fiindcă au fost distruse deli­berat”, povestește Bogdan-Mihai Simion în cadrul unui interviu cu Bogdana Tihon Buliga pentru Formula As.

După Al Doilea Război Mondial, Mia Braia și Petre Alexandru au divorțat, fapt ce a surprins multă lume, deoarece aceștia formau cel mai invidiat cuplu de artiști din București. Există documente de la Starea Civilă ce atestă negru pe alb că în august 1947 Mia Braia s-a recăsătorit cu Emanuel Blaga, nepotul marelui Lucian Blaga. De altfel, valoroasa artistă l-a și întâlnit pe Lucian Blaga în 1960, cu ocazia unui turneu susținut la Cluj-Napoca.

În perioada 1948-1954, Mia Braia devine solist vocal la Ansamblul de Estradă al Teatrului Armatei din București. În perioada 1958-1960 activează ca instructor artistic la Medgidia și la București. Până în 1956, nu a mai putut înregistra vreun disc. Ce se întâmplase? Fiind în mare vogă în perioada interbelică, a ajuns întâmplător să cânte la câteva reuniuni ale unor membrii ai unei anumite mișcări politice. Din acest motiv şi-a atras antipatia regimului instaurat după conflagrație şi a ajuns să fie interzisă la radio. Au urma 15 ani grei de interdicţie în care, practic, vocea Miei Braia a fost interzisă. Abia la jumătatea anilor 60 solistei i s-a ridicat embargoul.

Interesant este că, din cauza rivalității artistice, Mia Braia nu s-a înțeles niciodată prea bine nici cu Maria Tănase dar, mai ales, nici cu sora ei mai mică, faimoasa Ioana Radu. Cele două surori - care s-au dușmănit mereu - au reuşit să şi pună împreună vocile doar într-un singur cântec: ”Ciobănaş cu 300 de oi”, o înregistrare radio care a făcut istorie. Mia şi Ioana au incercat să se împace la bătrâneţe. Se spune chiar că ar fi încercat să convieţuiască în America, acolo unde Ioana Radu venise în vizită , la jumătatea anilor 80. Împăcarea surorilor rivale în muzică a durat doar câteva luni. Ioana Radu s-a întors în ţară, se spune, la insistenţele conducătorului statului, un mare admirator declarat al cântăreţei. Acesta i-a trimis în SUA celebrul Boeing prezidenţial pentru a reveni în ţară. 

În 1960, Mia Braia a trecut printr-o grea pierdere. Constantin Braia, tatăl său și cel care a susținut-o mult în carieră, a pierit la vârsta de 76 de ani. În ultimii ani de viață, Constantin Braia locuise pe aceeași stradă cu ea, Paris, din București. În 1979, după mai multe insistențe, a primit acordul autorităților de a pleca din țară, mergând mai întâi în fosta Republică Federală Germană și apoi în Statele Unite, la New York. După 1989, Mia Braia a revenit în București cu soțul său, dar numai temporar.

„Cu nasul pe sus, vorbind franceză cu profesorii săi şcoliţi la Paris, cu stilul ei sclipitor și dramatic, atât pe scenă, cât şi în viaţă, fata cârciumarului din Cra­iova a cântat romanţe până la nouăzeci de ani. Olteancă puternică şi încăpă­ţânată! (...) Fi­nalul vieții a găsit-o în America. În 1979 regimul i-a dat liber să plece. Dar era prea târziu    pentru ea. A pierit la sfârşitul anilor ’90, la New York. Poa­te că fusese uitată, dar ea nu şi-a ui­tat niciodată demnitatea...”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro