- comentator de cărți, ep. 3 –

...Recunosc, am tot îndemnat-o pe Ioana Drăgan să scrie un roman adevărat (mai ales după ce Gripa părea mai degrabă o nuvelă mai amplă care încerca să respire aerul unei narațiuni de altă factură). La fel cum, de altfel, cu un sfert de secol în urmă, am nășit cumva debutul ei foarte reușit cu Vietăți și femei, proze de mai mici dimensiuni, dar scrise cu o fecundă răutate, aproape... misogină.

Și acum, dacă pe copertă nu ar fi înscris un nume atât de feminin (cine a văzut-o în filme pe mama autoarei – tot Ioana Drăgan! – știe că, dincolo de orice alte considerații, acest nume înseamnă, cu asupră de masură, o tulburătoare feminitate), chiar s-ar putea spune că doar un misogin veritabil putea creiona atâtea personaje feminine ridiculizate cu un cinism remarcabil. Uite așa! „Păsărica” Mimi Pasăre este o micuță și bovarică arivistă de provincie care, nutrind admirativ nostalgia Elenei Udrea, încearcă să implementeze trendurile liftingului facial mustăcioaselor din Focșani. Ea îi face viața un coșmar soțului ei Gelu, controlor CFR pe un personal către Panciu și retur, îl jecmănește și îl umilește (reproșându-i inclusiv hirsutismul atavic), se cuplează după divorț cu fratele acestuia (un Dorel convențional descurcăreț mult dincolo de limitele legii) și, în final, îi răpește fostului soț și prietenia cu finlandezul Onni, pe care îl seduce într-o saună de pe buza Milcovului cel unificator de culturi nu de ieri, de azi.

Apoi, Tuuli, „tancul” finlandez supraponderal și creatoare de plăcintuțe cu denumiri fino-ugrice imposibil de pronunțat, este o femeie de proporții care îl face pe Gelu să simtă enorm și să vadă monstruos într-o noapte scandinavă atroce. În schimb, casierița Dana-Grasa, colega de la CFR a lui Gelu, îl îndoapă deloc inocent pe acesta cu ciorbe, tocănițe și „porcării” diverse, transformându-l în sclavul ei gastronomic. Mama lui Onni, îndelung abuzată de soțul ei, după dispariția fizică a călăului o ia efectiv razna prin Orientul Îndepărtat spre a-și consuma cu voluptate, alături de porții consistente de sushi, libertatea tardiv câștigată. Probabil că doar o femeie poate des-ființa cu atâta aplicație atâtea alte femei, fie ele și personaje de roman...

Nici masculii stupizi din carte nu beneficiază de vreun alt tratament. Ei par reduși la absurd cu maximum de detalii. Gelu este ratatul tipic de provincie, pe care toate femeile întâlnite îl abuzează într-un fel sau altul, speculându-i naivitatea și absența instinctului de conservare. Liota sa de prieteni focșăneni se plasează, cu variațiuni comice de imagine, la limita cretinismului congenital, destul de previzibil la modul mioritic jegos. Călcat în picioare din toate pozițiile, tembelul de Gelu își găsește o vreme consolarea virtuală – și destul de neverosimilă, cum mi s-a părut mie la prima tentativă de lectură, în faza de manuscris - conversând pe Skype, cu ajutorul lui Google Translator, cu un amic online din Oulu, un finlandez fără prea multe idei, îndobitocit de corectitudinea politică a țării sale, în care toți trebuie să fie fericiți și ajung să-și ia câmpii din cauza asta, tânjind să o apuce masochist... „în căutarea nefericirii”.

Gelu și Onni sunt doi „urși” complementari, mustind de idealuri aleatoriu neîmplinite, care plonjează frenetic-evazionist, în oglindă, în universurile lor diferite dar atât de cumplit asemănătoare, vizitându-se și dezamăgindu-se reciproc. Cei doi și-au ratat fără niciun echivoc poveștile de dragoste, Onni fiind izgonit dintr-un posibil Eden al tundrei de către frații frumoasei și delicatei Riita, dintr-o familie seminomadă de crescători de reni. În schimb, crede că i-a găsit avatarul într-o altă blondă micuță și pervers serafică, Emilia „Mimi” Pasăre din Vulturu, Vrancea, nimeni alta decât fosta și hrăpăreața soție a lui Gelu. Mimi este până la urmă elementul care-i unește și-i separă pe acești bărbați tâmpi și fără imaginație.

Ioana Drăgan nu iartă pe nimeni și nimic. Personajele ei sunt caricaturale și sunt efectiv tratate ca piese ale unui insectar uman stupid. Nici frescele socio-umane – deopotrivă cele din Nordul continentului și cele din Sudul Moldovei – nu sunt tratate cu „înțelegere”. Dimpotrivă. Privirea ei este necruțătoare, scormonește cu aviditate în realitatea i-mediată și scoate la iveală o mulțime de detalii și situații comic-grotești în cele două țărișoare în care – vorba unui autor binecunoscut prozatoarei – „sub fiecare pietricică se ascunde o comoară de prostie”.

Deși pleacă de la premize destul de greu de susținut, construcția romanului este una solidă, bine articulată, și mă face să mă felicit pentru imboldul dat cândva autoarei de a trece de la pitorești tablouri de gen (în continuare, punctul forte al scriiturii ei) la o panoramare narativă mai complexă. Sunt oare un narcisist incorigibil? Probabil că da. Pariu câștigat!

*Ioana Drăgan – În căutarea nefericirii, Editura Tracus Arte, București, 2023.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro