În aceste zile, când se desfășoară Cupa Mondială la rugby, să ne reamintim că și unul dintre cei mai mari actori români din toate timpurile, George Vraca (genialul interpret al lui Hamlet, între altele), a jucat în echipa națională de rugby! Dar nu este singurul detaliu inedit din cariera lui. O întâmplare din timpul primei mari conflagrații, când a ajuns rănit într-un spital, l-a făcut să renunțe la visul său de a ajunge... inginer agronom și să se reorienteze spre teatru...

George Vraca (25 noiembrie 1896, București – 17 aprilie 1964, București) a fost un renumit actor român, unul dintre numele mari ale scenei. A absolvit cursurile Conservatorului de artă dramatică. S-a remarcat în interpretarea unor roluri principale din repertoriul clasic și modern, universal și național (Hamlet, Visul unei nopți de vară, Cum vă place, Neguțătorul din Veneția, Macbeth, Richard al III-lea de Shakespeare, „Din jale s-a întrupat Electra” de Eugen O'Neil, Vlaicu-Vodă de Alexandru Davilla, Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri etc.). Interpretările lui George Vraca excelau prin adâncimea înțelegerii rolului, distincția și eleganța ținutei, gestica sobră și dicțiunea exemplară. A fost director de teatru, animator, conducător de colective artistice. Ca actor de film, a apărut în filmul Tudor. Spre sfârșitul vieții, a recitat la radio câteva dintre poemele lui Eminescu, între care și Luceafărul.

„Viața lui de actor n-a cunoscut șovăieli și pauze: avea în el pregătită puterea de afirmare întreagă și conturul unei medalii, care zăcută mii de timpuri în piatră, iese la lumină cu strălucirea ei de început. Talent interior și de tenacitate metalică, Vraca era gata făurit și complet, când a intrat din culise în spectacol”, scria Tudor Arghezi despre marele actor, care, în tinerețe, a fost și internațional de rugby.

Născut în Bucureşti, într-o familie care nu a avut legături cu lumea scenei, Vraca a visat de mic copil să se facă inginer. La 20 de ani era student la Agronomie. Izbucnirea războiului l-a făcut să-şi înterupă studiile şi să plece pe front. Ca sublocotenent în Primul Război Mondial a fost rănit, ajungând pe un pat de spital din Iaşi. Întâmplarea avea să îi schimbe destinul. „Teatrul era pentru mine un domeniu atît de străin, atît de îndepărtat, încît doar de vreo două ori, ca elev, am fost spectatorul unor piese romîneşti, pe care Naţionalul din Bucureşti le juca cu săli goale. Preocupările mele erau cu totul altele: jucam rugbi şi învăţam la Şcoala de agronomie. Visam ca, după absolvirea acestei şcoli, să plec în Franţa, la o facultate vestită pe vremea aceea, pentru a mă întoarce de-acolo inginer agronom. Eram convins că voi schimba faţa pămîntului şi voi reuşi să cresc nu ştiu ce specie rară, aşa, un fel de floare a fericirii oamenilor”, povestea George Vraca într-un interviu, reluat de Adevarul.ro.

„E 1913. Zorii se iţesc în viaţa sportivă bucureşteană. Teo Davilla, fiul marelui dramaturg, Alexandru, şcolit la Paris, vine cu ideea fondării unui Cerc Athletic, prima echipă romanească ce avea să participe, cu regularitate, la competiţiile fotbalistice, puţine, din acea vreme. Alături de el apar, printre alţii, Ţane Săvulescu, viitorul selecţioner, Moţei, Roman, dar şi George Vraca. E un aromân de vreo 17 ani, longilin, care "aleargă mai repejor decât o sfârlugă", ce vrea să devină botanist. (...)Prima mare conflagraţie se termină. Evenimentul trebuie sărbătorit. În Franţa au loc Jocurile Inter-Aliate, pe stadionul Pershing, o arenă făcută cadou de americani. Armata română are, şi ea, o delegaţie. Nu-s bani, sportivii, care participă la patru discipline, plătesc din propriul buzunar drumul şi cazarea. La rugby, printre tricolori, se află şi George Vraca! E un focos înaintaş, de linia a III-a, care pătrunde cu dezinvoltură printre adversari. Nu prea facem faţă. Pe 23 iunie, pierdem, contra gazdelor, cu 48-5. Ne execută şi americanii, 21-0, trei zile mai târziu”. Dar locotenentul „Geo" debutează în sportul cu balonul oval, după ce făcuse asta şi în cel cu obiectul rotund., așa cum îi descrie povestea Cătălin Oprișan pe Gsp.ro.

Vine, însă, războiul și tânărul este rănit. În spitalul din Iaşi unde era internat Vraca, au venit în vizită, pentru a alina durerea soldaţilor, Constantin Nottara, George Enescu şi Maria Ventura. Marea actriţă, care activa ca infirmieră voluntară, atrasă de figura frumoasă a sublocotenentului rănit, l-a întrebat pe Vraca: „Nu te-ai gândit niciodată la teatru, adică să te faci actor?”. „O, nu!” a fost răspunsul lui Vraca la întrebarea care avea să îi schimbe destinul. După ieşirea din spital, sublocotenentul nu a părăsit Iaşiul. S-a dus la toate spectacolele pe care Maria Ventura le-a susţinut în oraș şi a început să fie atras de lumea teatrului. Şi-a abandonat visul de plecare în Franţa, la Facultatea de Agronomie, a început să înveţe să recite poezii şi, în final, s-a înscris la Conservator. A fost admis primul din seria sa. Pentru a se întreţine, în timpul studiilor la Conservator a ocupat un post de institutor suplinitor la Şcoala Primară Tabacu şi a colaborat cu compania Bulandra.

„În 1920,  am jucat — pe scena Teatrului Comedia, unde se adăpostise compania Bulandra — primul meu rol, în piesa lui Victor Eftimiu, Cocoşul negru. Decorurile erau sumbre, pline de simboluri, Tony Bulandra, în rolul Diavolului, purta un costum impresionant şi avea accente de mare gravitate. Îl înterpretam pe Paznicul cel bătrîn, întruparea cinstei, a spiritului de dreptate, de sacrificiu şi devotament. Purtam barbă şi mustăţi straşnice, îmi compusesem mers şi gesturi de bătrîn, glasul mi-l făcusem dogit de ani. Mărturisesc deschis însă că, de cum intram în scenă, cu aceste elemente bine studiate, elanul versurilor mă fura, mă lăsam prins, fără să vreau, de incantaţia lor, şi mă pomeneam rostindu-le cît se poate de vibrant şi de tinereste. Tot sincer vorbind, de cum se ridica cortina, «îi dădeam drumul», cu toată ardoarea şi avîntul, uitînd că personajul meu avea 80 de ani şi ţinînd seama numai de plăcerea de a mă asculta. Eram doar prima dată în viaţă pe scenă, prima dată spuneam versuri în faţa publicului”, rememora actorul, într-un text autobiografic, primul său rol.

Când a absolvit Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică în 1921 era şi licenţiat în Agronomie. Iubirea pentru teatru l-a făcut să abandoneze prima meserie. S-a angajat la Teatrul Naţional şi a jucat ca debutant alături de actori mari precum Maria Filotti. Marea actriţă avea să-l amintească în memoriile sale: „În 1922 am jucat pe Circe în «Glauco» alături de un debutant strălucit, George Vraca, a cărui biruinţă de atunci constituia o afirmare definitivă”. Cariera sa a cunoscut succes după succes.

La premiera cu „Faust”, pe scena Teatrului Național, în 1925, cu care a avut un succes imens, Vraca primește, la cabină, vizita părinților săi, care tremură în totalitate. Mama, Maria, îi zice: „Știi, în ajun de a te naște, am vorbit cu tatăl tău îndelung despre Faust, despre acest Faust pe care țineam să-l văd pe scenă. Am așteptat cam mult, dar am fost răsplătită din plin, căci până la urmă pe tine te-am așteptat!”. În același an, Tot atunci debutează și în film - „Datorie și sacrificiu”, unul dintre primele filme făcute la noi. În regia lui Ion Șahighian. Vraca e Ion Străjeru, într-o melodramă de război cu personaje din lumea satului românesc. Filmul, mut, din care se păstrează o copie de 625 m, undeva pe la 20 de minute, e tras la Mogoșoaia și la Breaza și e proiectat, în privat, la Palatul Cotroceni. Vraca evoluează alături de Ion Niculescu – Brună ori de Ion FInteșteanu. Finalmente, filmografia sa va cuprinde opt pelicule, până la „Tudor” (1962), unde joacă alături de Emanoil Petruț.
 
La cinci ani de la debut, în 1927, a fost numit societar clasa a III-a la Teatrul Naţional. În 1929 a părăsit Teatrul Naţional şi a jucat la Teatrul „Maria Ventura”. A fost nu doar actor, ci şi director de teatru, animator, conducător de colective artistice. A cochetat şi cu cinematografia, având prima apariţie pe ecran în Datorie şi sacrificiu (1925), un film mut. S-a remarcat în filmul „Tudor” în rolul Banului Brâncoveanu.

După un rol strălucit în „Hamlet”, lui George Vraca i-a fost distribuit rolul principal din „Richard al III-lea”. Deşi primele semne ale bolii care avea să-l răpună au apărut în timpul repetiţiilor pentru „Richard al III-lea”, Vraca a insistat să joace. „Un cal! un cal! Regatul meu pentru un cal!”, au fost ultimele cuvinte rostite pe scenă de marele actor. 

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro