Când, în 1980, la Teatrul Mic, Cătălina Buzoianu monta „Maestrul și Margareta” (adaptare după Bulgakov, realizată împreună cu MIhaela Tonitza Iordache) critica și publicul erau, deopotrivă, fascinați de viziunea scenică originală a regizorului, care lucra pe trei planuri (timpurile venirii lui Mesia, Moscova interbelică și scrierea romanului de la care pleca dramatizarea). Folosind o distribuție fenomenală, unii actori apărând în roluri alternative (Ștefan Iordache era Maestrul dar și Yeshua, Octavian Cotescu era Pilat din Pont și Profesorul Stravinski etc.), iar alții realizând creații fabuloase exploatând posiilitățile nebănuite ale unei singure partituri (Dan Condurache era Diavolul, iar Valeria Seciu - Margareta), regizorul construia cea mai complexă reprezentare teatrală a acelor ani (și nu numai!), pornind de la metafora ospiciului pentru lumea celor care îndrăznesc să încalce dogmele și codurile sociale. Viziunea se sprijinea și pe colaborarea cu alte mari personalități, Mircea Florian semnând muzica, Lia Manțoc costumele, iar Miriam Răducanu mișcarea scenică. Era un spectacol total, unic în România cenușie de atunci, când slujitorii devotați ai teatrului reușeau să construiască o realitate paralelă... Dar nu toată lumea a fost de acord cu asta, dimpotrivă! Mulți au încercat efectiv să blocheze spectacolele sale.

Cătălina (Ecaterina) Buzoianu (13 aprilie 1938, Brăila – 3 august 2019) face parte din galeria celor mai importanți regizori de teatru din România. Și-a dedicat viața scenei dar și învățământului teatral, din 1975 fiind și profesor la catedra de regie teatru, iar din 1990 - decan al secției de teatru din cadrul UNATC București. A fost căsătorită cu actorul Papil Panduru și a avut doi copii: pe Ștefănuț Iordănescu (dintr-o căsătorie anterioară) - la rându-i regizor și fost director de teatru (la Naționalul din Timișoara și la Teatrul Bulandra din București), și pe Velica Panduru, scenograf de carieră, nume recunoscute în comunitatea teatrală. „Eu sunt copil de actori. Tata, artist emerit, director de trei teatre la viaţa lui, mama, actriţă convertită la regie /Cătălina Buzoianu/, aşa că teatrul a fost şi este casa mea. Suntem o întreagă familie de circari, aşa cum spun eu în glumă şi sora mea, şi soţia şi fiica lucrând în domeniu”, spunea regizorul Ștefan Iordănescu.

Cătălina Buzoianu a avut peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale. „Puțini mai știu sau își mai amintesc astăzi faptul că, înainte să devină cel mai important nume feminin din regia de teatru de la noi, Cătălina Buzoianu a urmat o școală de comerț. Apoi, pentru aproape un deceniu, a fost actriță, la Baia Mare și la Timișoara. Foarte tânără, cu o constituție fizică firavă, obișnuia să joace roluri de ingenuă. Știa că odată ce vârsta nu avea s-o mai ajute, cariera sa actoricească se va termina. Așa că a urmat sfatul colegilor de-atunci. A dat admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția regie. A studiat la clasa profesorului Ion Olteanu, despre care credea că în acei ani de studenție nu a fost pe deplin convins de abilitățile ei regizorale. I-a oferit însă libertate.” A absolvit cu succes în 1969, susținându-și examenul cu „Pictură pe lemn” de Ingmar Bergman. La finalul studiilor, era considerată deja o voce regizorală promițătoare, nota Alina Vâlcan pe Metropolis.ro.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1969. După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi a fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973. În perioada 1979-1985 a fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din București, apoi regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985 până la pensionare, în 2006. A realizat numeroase adaptări pentru teatru după romane ale unor autori consacrați. Una din cele mai cunoscute reușite în acest sens fiind premiera de la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra cu „O dimineață pierdută" după romanul omonim de Gabriela Adameșteanu. În distribuţia spectacolului se regăseau nume mari ale teatrului românesc - Tamara Buciuceanu-Botez, Beate Fredanov, Gina Patrichi, Ion Besoiu, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalagă, Irina Petrescu, Valentin Uritescu, Tora Vasilescu, Lucia Mara, dar şi tinerii actori (pe atunci) Răzvan Ionescu, Marcel Iureş, Mihai Constantin. Costumele - care dădeau o imagine aparte spectacolului - erau semnate de Lia Manţoc, iar muzica îi aparţinea lui Mircea Florian - artiști cu care lucrase și la „Maestrul și Margareta”.

A colaborat cu multe teatre din țară și din străinătate. În paralel cu activitatea de regizor, începând din anul 1975 Cătălina Buzoianu a fost profesor la Catedra de Regie Teatru a IATC București (azi UNATC), din 1990 ocupând și funcția de decan al Secției de Teatru. După pensionare, a predat la masterat cursurile de Antropologie și de Forme alternative de teatru. Ca și alți regizori importanți, nu a fost străină de spectacolele de operă, punând în scenă titluri ca „Oedip” de George Enescu, mai întâi la Lucerna, în Elveţia, în 1981, iar zece ani mai târziu şi la Opera Română, „Lumea pe lună” de Haydn-Goldoni, la Ateneul Român, în 1986, sau „Caragiale şi noi”, în 1996. Semnează, de asemenea, și regia câtorva filme, cel mai cunoscut dintre acestea fiind „Efectul razelor gamma asupra anemonelor” (1977)./

Însă cariera Cătălinei Buzoianu nu a fost doar un șir de triumfuri. Performanțele sale au născut preocuparea autorităților înainte de 1989 dar și invidii grotești după aceea, așa cum mărturisea într-un interviu din 2000 pentru Observatorul Cultural, realizat de Raluca Alexandrescu: „Am pus în scenă foarte multe spectacole – sigur, nu atât de multe ca Strehler, de pildă, pentru că a trait mai mulâi ani decât mine – chiar mai multe decât mi-aș fi dorit și mai puține decât aș fi putut să fac. Foarte multe au fost blocate sau a trebuit să le refac, fie din pricina cenzurii de dinainte de 1989, fie din pricina unora dintre directorii de după 1989. Au existat spectacole retezate la jumătatea timpului lor firesc de viață, din cauza unor orgolii sau câteodata din cauza unei receptări neplăcute a impactului pe care spectacolul respectiv îl avea asupra publicului și a faptului că devenea un reper destul de greu de atins. Directorii respectivi au incercat să echilibreze situația, reducând rolul spectacolului meu, aflat de altfel în plin avânt și succes. (...) De fapt, toate spectacolele mele au trăit drame, mari și mici, și inainte și după 1989. Cenzura a fost mai târziu de altă natură, este numai o cenzura a orgoliilor. (...) Din păcate, la noi sistemul este de asemenea natură încât, dacă lupți, trebuie sp distrugi neapărat tot ceea ce s-a facut înaintea ta sau există alături de tine ”.

...Teatrul rămâne, pentru marii săi creatori, o perpetuă probă de umilință, îndurată cu demnitate: „Radu Penciulescu, profesorul pe care l-am venerat, mi-a vorbit despre capacitatea femeii de a îndura umilinţa. Îmi dădusem examenul, în 1969, de diplomă la Iaşi, cu «Pescăruşul», de Cehov. Profesorul preferat a venit să-mi vadă spectacolul. Mi-a spus în treacăt că trebuie să împlinesc 40 de ani ca să înţeleg personajele lui Cehov. Mi-a ţinut prelegerea despre umilinţă. I-am ascultat sfatul şi l-am citit din nou şi mereu pe Dostoievski. Şi să «pun» din nou «Pescăruşul». Să-mi încerc puterile cu «Regele Lear». Pe urmă am învăţat singură, cu preţ greu, o lecţie despre care n-am vorbit niciodată: demnitatea.”

„Cătălina Buzoianu este o minune. Combinaţia de talent, inteligenţă, vulnerabilitate şi forţă, imaginaţie, bun gust rafinat, cultură imensă fac din ea unul dintre cei mai reprezentativi regizori români. Mă consider foarte norocoasă că am avut ocazia să lucrez cu ea sau din sală să-i admir operele, de-a lungul timpului”, spunea cândva Mariana Mihuț. Iar Maia Morgenstern spunea că a avut privilegiul de a o cunoaşte de foarte tânără: „Îndrăznesc să spun că m-a format, mi-a format gustul pentru teatru şi percepţia asupra acestei arte. Am urmărit, din adolescenţă, spectacolele ei de la Teatrul Mic. Apoi am avut şansa să urmăresc unul, poate dintre primele spectacole realizate de doamna Cătălina Buzoianu, alături de doamna Valeria Seciu, în ceea ce a însemnat teatrul independent în jurul anilor ‘90. Apoi am avut ocazia să lucrez cu doamna Cătălina Buzoianu „Teatru descompus”. „De ce spun că e unică şi originală Cătălina Buzoianu? Pentru că a spart monopolul regizorului-bărbat, a reuşit să se lupte pentru întâietate la cel mai înalt nivel cu marii noştri regizori creatori din ultimii 50 de ani. Şi să câştige în multe cazuri!” – declara, la rândul său, actorul Mircea Rusu.

„Îmi doresc singurătatea”, spunea artista care se retrăsese în ultima perioadă a vieșii sale. „Am nepoţi, o să stau mai mult în casă, o să văd cât mai puţină lume. Am pus punct. Sunt detaşată de tot, nu mă mai interesează nimic. Am făcut în viaţă tot ce am putut. Lucrurile se fac până la capăt sau nu se fac deloc. Actorii trebuie să se arunce pe scenă, niciun regizor nu poate nimic fără actori, fără credinţa acestora că pot face orice pe scenă", spunea Cătălina Buzoianu,..

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro