- În 1966, Le Figaro vă compara cu Yves Montand! Care e povestea acestei comparații?
- Yves Montand este unul dintre cei care m-au inspirat, ca stil, ca manieră, alături de Gilbert Becaud, Jacques Brel și Charles Aznavour. Modele ale unei maniere de a alege cântece, în care primează textul, aranjamentul orchestral. Pe Yves Montand, l-am văzut, pentru prima oară, la București, la Sala Floreasca amenajată special pentru recitalul său. Era îmbrăcat într-o salopetâ închisă, fără niciun artificiu, perfect unicolor. Cânta în fața unei perdele, în spatele căreia abia se puteau întrezări instrumentiștii care îl acompaniau. Astfel era pusă în valoare personalitatea interpretului, care se bucura, în spațiul scenei, de o mare plasticitate. Fiecare gest, fiecare mișcare era gândită să sublinieze, să amplifice textul. Era un tot organic, care m-a impresionat și din care am reținut o manieră simplă impecabilă de a utiliza mijloacele artistului, pentru o construcție unitară, servind textul și melodia, într-o perfectă armonie.
Meseria se fură, se spune. Poate am fost prea tare impresionat și când m-am pregătit, pentru Paris, am optat pentru un unicolor vert bouteille închis, pantalon și pulover. Aș fi putut cânta un cântec din repertoriul lui Montand, Becaud sau Aznavour, dar regia mi-a încredințat două cântece românești, genul „chanson”. Nu știu cum m-am descurcat, pentru a merita comparația cu Yves Montand și Marcel Mouloudji!?Tare aș fi dorit să cânt «Les feuilles mortes» (Vladimir Cosma/ Yves Montand) sau «Je t’attend» (Aznavour) ori «Et maintenant» (Bécaud)
Mai târziu, am fost invitat de Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu, în spectacolul lor, „Horia și Radu își asumă riscul”, unde m-au rugat să fac câteva imitații. Între altele am făcut un număr unde am imitat pe fiecare dintre cei enumerați. Cel mai de succes a fost Gilbert Bécaud. De altfel, după ce l-am prezentat pe Bécaud, într-o emisiune realizată de Valeriu Lazarov, câteva glume și-au făcut apariția în ideea că Sergiu Cioiu ar dori să devină un Bécaud al României. Apăruse și cântecul lui Mandy, „Merci Bécaud”. Aveam, deja, o primă etichetă.
Multe s-au schimbat de atunci, iar Sergiu Cioiu cântă un repertoriu poetic în limba română, chiar dacă e francofil, admirându-i pe Brassens, Brel, Aznavour și, bine-nțeles, pe Gilbert Bécaud și Yves Montand.
- Lumea vă știe drept cântăreț, dar, la origine, sunteți actor, absolvent de IATC. (Ați dat examen de admitere o dată cu Mihai Dumbravă.) Eticheta care vi se aplică adesea este cea de „om-spectacol”. Ce sunteți, de fapt? Ce „rol” vă atrage cel mai mult?
- Sunt actor și interpret de cântec. Am terminat facultatea de Teatru și Film, în 1964, o dată cu Ion Caramitru, Ilinca Tomoroveanu, Rodica Mandache, Ovidiu Iuliu Moldovan, Monica Ghiuță, Mircea Andreescu și alți cunoscuți actori. Cu Mihai Dumbravă am fost doar bun prieten și am colaborat uneori. Mă onorează eticheta „om-spectacol” și se potrivește stilului care mă caracterizează, recitaluri de cântece poetice sau de poezie. Ultimul a fost un omagiu, la 90 de ani de la nașterea lui NIchita Stănescu, „Recitindu-l pe Nichita”.
- Povestea dvs. începe în 1940 la Craiova? Care a fost drumul până în Canada, la Ottawa, dincolo și dincoace de scenă?
- M-am născut în 1940, într-adevăr, dar la București, nu la Craiova (așa cum se vehiculează uneori pe internet).. La Craiova am prieteni, actori, poeți, realizatori de spectacol. M-am bucurat să fiu invitat al Teatrului Național „Marin Sorescu”, pentru Festivalul Internațional „Shakespeare”, cu un recital, din sonetele marelui poet și dramaturg, precum și cu alte recitaluri de muzică și poezie. Drumul meu spre Canada a trecut prin Paris. Am avut norocul și onoarea să fiu, împreună cu trupa de actori ai Teatrului Satiric Muzical „Constantin Tănase”, invitat la Olympia, alături de Stela Popescu, Mircea Crișan, Doina Badea, Gică Petrescu, Marilena Bădoiu, Fărămiță Lambru, Nicu Constantin, Alexandru Lulescu, Cornel Patrichi și alte nume foarte cunoscute, ale unor colegi care azi rămân în luminoasă memorie. În Canada am ajuns, mai târziu, tot prin Paris. Așa a fost să fie. La Ottawa, am colaborat, ca profesor de actorie, pentru câteva ateliere, la Ottawa University, pentru studenții de la facultatea de teatru. Experiența canadiană este foarte complexă și m-a învățat că este folositor și important să știi a te adapta. Am mai învățat că actorii trebuie să circule și să se diversifice. Am înțeles că teatrul românesc este, pe bună dreptate, foarte apreciat pentru nivelul spectacolelor și măiestria actorilor.
- Ați colaborat mult cu compozitorul Alexandru Mandy...
- Alexandru Mandy, mi-a fost prieten și autorul unei părți bune a repertoriului meu muzical poetic. Lui Mandy i se datoresc câteva din cântecele de patrimoniu, din „perioada de aur a muzicii ușoare românești”. Cântecul Vântului, Glasul tău, Locul meu de pe pământ, Cred, Venise vremea. Alexandru Mandy rămâne un compozitor de referință și un poet al cântecului. Numai pentru tripticul inspirat de Brâncuși - Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Coloana Infinitului - ar merita ca măcar o străduță din Târgu Jiu să îi poarte numele.
- Împreună cu Paul Urmuzescu, ați realizat o trilogie muzicală inspirată de ansamblul sculptural al lui Brâncuși de la Târgu Jiu...
- Așa s-a intenționat. Dar, cu Paul Urmuzescu, a fost realizată o singură filmare, la Coloana Infinitului, care poate fi văzută și într-un reportaj TV, pe YouTube. Am realizat, însă, abia în 2021 un film cu acest triptic muzical, Omagiu lui Brâncuși pe Calea Eroilor. Filmul a fost produs de Doru Dinu Glăvan, regretatul președinte al UZPR.
- Aveți mai multe melodii care pleacă de la versurile lui Marin Sorescu...
- Desigur. Este un dublu album discografic pe versuri de Marin Sorescu. Primul, cu cântece de Dan Stoian și, al doilea, cuprizând 38 de poeme soresciene, pe muzică de Leonard Constant, care se pot urmări și pe YouTube, intitulat Soresciana. Am itinerat și un recital Sorescu, cu aceste cântece, intitulat „Pe cine numim… Eu”. Premiera a avut loc, o dată cu lansarea albumului, la T.F.M.
- După o viață dedicată muzicii, care au fost cei mai buni prieteni ai dvs. din mediul artistic?
- Nu m-am desprins niciodată de teatru, chiar dacă m-am dedicat cântecului.. Au fost mulți cei care mi-au arătat prietenie și cu care am rămas într-o luminoasă relație. Actori - Emil Boroghină, Florin Piersic, Florin Zamfirescu, Andrei Zaharia, Mircea Andreescu, Daniela Anencov, Sibyla Oarcea, Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Magda Catone, Adriana Trandafir, Angel Rababoc, Maria Rotaru. Gabriel Iencek, Ioana Crăciunescu. Alții au plecat, deja, într-o lume a veșniciei. Dar de fapt, toți sunt prezenți în memoria mea afectivă: Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru, Toma Caragiu, Monica Ghiuță, Ștefan Radof, Traian Ailenii, Florina Cercel, Mihai Dumbravă, Alexandru Arșinel, Anda Călugăreanu.
Scriitorii - Ileana și Romulus Vulpescu, Eugen Rotaru, Lucian Vasilescu, Ion și Lidia Lazu, Cleopatra Lorințiu, Mihai Ispirescu, Miron Manega, Alex Cetățeanu, Ada D’Albon, Adrian Munteanu, Victor Albu și Nicolae Coande, secretarul literar al teatrului din Craiova. Pictori, scenografi, editori și literați - Costel Postolache, Marinela Țepuș, Călin Anastasiu, Doina Levintza, Sorin Dumitrescu, Marina Spalas, Marina Roman, Marina Dumitrescu Baconski, Octavian Ursulescu, Mircea Nicolau, Venera și Paul Stângă, Marian Stere, Florentin Nicolae Streche, Anca Sîrghie, Paula Romanescu, Liliana Popa, Elena Loreta Popa, Adrian George Săhlean.
Regizorii - Tudor Eliad, Radu Gabrea, Valeriu Lazarov, Ada Vertan, Alexander Hausvater, Alina Hristea Aldulescu, Constantin Vaeni. Compozitorii - Alexandru Mandy, Radu Șerban, Dan Stoian, Dan Dimitriu, Laurențiu Profeta, Horia Moculescu, Nicu Alifantis, Paul Urmuzescu, Paul Enigărescu, Realizatoare TV și Radio: Ioana Bogdan, Carmen Movileanu, Cristina Olivia Sima, Magdalena Tara. Cântăreți - Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Gioni Dimitriu, Anda Călugăreanu, Corina Chiriac, Mihaela Mihai, Matilda Pascal Cojocărița. Instrumentiști - Vlad Crețu, Lyuben Gordievski, Adrian Flautistu, Dan Incrosnatu, Sabin Lavinia Penea.
- O poveste inedită din turneele dvs. prin lumea întreagă...
- Sunt multe povești inedite, dar una, absolut adorabilă, este legată de un turneu în URSS, cu Anda Călugăreanu, „Turneul Prieteniei”, în,care am cântat alături de vedete ale muzicii ușoare din „țările prietene” - Ungaria. Polonia, Cehoslovacia,. Noi încheiam programul și eram foarte simpatizați de Big Bandul din Estonia și de actrița frumoasă și blondă care prezenta programul. Anda cânta „N-am noroc”, de Ion Cristinoiu, pe versuri de Mihai Dumbravă, eu cântamn cântecul lui Aznavour „Deux guitares”. Au fost discuții, pentru cântecul lui Aznavour care era o variantă, în franceză a unui cântec foarte popular, de pe vremea Țarilor, Imediat, Anda a argumentat, susținută de frumoasa prezentatoare estoniană și de violonista care avea o importantă parte în aranjamentul orchestral, că varianta aznavouriană n-are nimic comun cu cea „țaristă” și că e doar o filosofie a omului simplu care bea și căruia nu-i pasă de moarte, „înc-odată și-nc-odată”… Doamnele au învins. Cântecul s-a cântat, cu succes și încă îl mai cânt. După finalul turneului, am avut foarte multe ruble. Am fost foarte bine plătiți, în acea epocă sovietică, dar nu prea aveam ce să mai cumpărăm și, împreună cu Anda, am hotărât să dăm o masă, la marele hotel Rusia, unde fuseserăm cazați, pentru întregul Big Band. Au fost servite icre negre și Ruskaia Șampanskoe, pentru toată trupa. A fost o seară extraordinară, cu un meniu mai puțin sofisticat. Pâine prăjită neagră, unt, caviar, șampanie rusească frapată și caldă prietenie.
- Ce pasiuni sau hobby-uri „secrete” aveți?
- Nu am hobby-uri secrete. Se știe că îmi place poezia și că mă inspiră să fac cântece. Este un hobby căci nu sunt membru în Uniunea Compozitorilor...
- „Vântule, vânt nebun...” Dacă ar fi să o luați de la capăt, ați mai pleca din România?
- Nu cred. Azi este o altă perspectivă. Iar eu, oricât m-aș strădui, nu o mai pot lua de la capăt. Între cântec și destin, aleg cântecul, teatrul de poezie și arta spectacolului, de care nu m-aș mai despărți.
...Vântule, vânt nebun,
stai şi ascultă ce-ţi spun!
Lin îţi aşterni mângâierea pe arşiţa firilor,
Aprig îţi şuieri puterea în orga pădurilor
Tu risipeşti toată ceaţa din căile zorilor
şi întristezi dimineaţa cu negura norilor
Tu, care faci să se lege în dragoste florile
şi-apoi sub praf şi ţărână le-ntuneci culorile...
Vântule, vânt nebun,
stai şi ascultă ce-ţi spun!
Tu faci să fluture flamuri şi-n ele speranţele
şi-n răsuflarea-ţi grăbită să-ţi zboare vacanţele
Tu limpezeşti cu zefirul şi firele gândului,
Dar năpusteşti uraganul împotriva pământului...
Porţi presărată pe aripi sămânţa rodirilor
şi tu sfieşti într-o clipă doru-mplinirilor...
Vântule, vânt nebun,
stai un cuvânt să-ţi mai spun
Vântule, cine ţe-a spus să-mi înfrunţi plăsmuirile?
Visele urcă mai sus decât nemărginirile
Oricât te-ai crede stăpân, hai, încearcă-mi puterile
Eu fără teamă rămân să-mi veghez primăverile
Am să te frâng când vei fi coşmarul copiilor
Am să te strâng când vei fi belşugul gândirilor
Te voi iubi când vei fi lăutarul iubirilor
Vântule, vânt nebun!
Nu.... N-am nimic să-ţi mai spun!
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro