Eva Kiss era, la un moment dat, una dintre cele mai populare cântărețe ale anilor 80, însă persecuțiile îndurate de al doilea ei soț au făcut-o să ia o decizie radicală. Știați, însă, că talentata cântăreață este încă activă și azi, uneori susținând recitaluri la invitația unei vechi familii regale? Un destin aparte al unei femei curajoase, care a trebuit să facă față multor provocări de ordin personal dar și profesional...

Éva Kiss (năsută pe 31 martie 1953, la București) provine dintr-o familie deloc specială: mama - o femeie casnică, foarte harnică și dedicată total celor patru copii, iar tatăl - redactor-șef la Casa Scânteii, la o publicație în limba maghiară.

La 7 ani Éva Kiss a rămas fără tată și a plecat împreună cu mama și frații ei la Târgu Mureș. În 1971, pe data de 16 iunie, Éva Kiss devine mamă, aducând pe lume primul copil, o fetiță. În 1979, se căsătorește prima oară, însă mariajul nu este unul fericit. În 1980, dă naștere celui de la doilea copil, un băiat. În 1982, Éva Kiss pune capăt primului mariaj și se întoarce la Târgu Mureș. Trece printr-o perioadă extrem de dificilă alături de fostul soț care, amenințând-o în fel și chip, reușește să îi ia băiatul, Andrei Cernea. Éva Kiss se recăsătorește cu muzicianul Radu Constantin, virtuoz al mai multor instrumente, în 1984 și începe o perioadă frumoasă, umbrită însă de aparițiile periodice ale fostului soț. Din 1990, după o suită de întâmplări, trăiește cu cel de-al doilea ei soț, Radu Constantin, în Danemarca.

Cariera ei muzicală începea în anul 1967, când își făcea debutul în emisiunea televizată „Dialog la distanță", prezentată de actorul Ion „Jimmy” Besoiu. Urmează o perioadă în care Eva Kiss primește diplome cu premiul I la diferite concursuri muzicale de amatori. În 1970, la Festivalul Național al Artei Studențești, Eva Kiss primește-  alături de Stela Enache - Premiul al III-lea.

Conform unui interviu din Formula AS, începuturile artistice datează din copilărie: „Mama imi povestea ca eram "renumita" inca de la gradinita, pentru ca tot timpul cantam. (Rade) Dupa pierderea tatei, cand aveam 7 ani (a murit la doar 32 de ani, in urma unei afectiuni la rinichi), mama a parasit Bucurestiul si ne-am mutat toti cinci (mai aveam inca trei  frati) la Targu Mures. Aici am intrat la grupa de dansuri populare de la Ansamblul Pionierilor. Cu acest ansamblu, in iarna lui '64, am plecat intr-o tabara la Homorod. La serbarea din noaptea de Revelion, am urcat prima data pe scena in calitate de cantareata. Asa am debutat! Intoarsa acasa, m-am mutat de la dansuri la cor, si se pare ca rocada aceasta a fost inspirata, deoarece curand am inceput sa primesc partituri solo. Dupa o vreme, mi s-a propus sa intru ca solista in orchestra de muzica usoara a Casei Sindicatului din Targu Mures, care era condusa de Nagy Laszlo. Asa am inceput sa particip la diverse concursuri si festivaluri locale de amatori si sa ma fac remarcata”...

În 1973, începe să se afirme după ce participă la emisiunea-concurs „Steaua fără nume" și reușește să treacă de primele două etape. În această perioadă, realizează primele filmări și participă la Festivalul de la Mamaia cu melodiile „O ramură spre cer" (a lui Radu Șerban) și „Cântec" (de Horia Moculescu). Urmează un turneu artistic în Cuba, alături de Marina Voica, Jean Păunescu, Adrian Romcescu și orchestra Radio, dirijată de Cornel Popescu.

În 1975, solista s-a angajat, cu sprijinul Simonei Patraulea și al lui Sorin Grigorescu, cunoscuții realizatori de la televiziune, la Teatrul satiric muzical "Constantin Tănase". Urmează, însă, și una din cele mai grele perioade din viața interpretei pentru că nu avea propria locuință în București și trebuia să facă față sumelor considerabile e pe care gazdele din Capitală le percepeau chriașilor.

Apoi, situația se redresează după ce  reușește să ajungă pe scenele internaționale. În 1979, participă la Festivalul Internațional „Orfeul de Aur" din Bulgaria, unde obține Premiul pentru cea mai bună interpretare. În anul urmptor, 1980, ia parte și la „World Popular Song Festival" de la Tokyo, Japonia, cu piesa „Vreau" (compusă de Dan Ardelean). Din 1981, pleacă în turnee peste hotare împreună cu orchestra RC’Band condusă de Radu Constantin care, ulterior, îi devine soț. 

Dar, în 1984, după 17 ani de turnee în străinătate „niște binevoitori", cum le spune artista, îi opresc viza celui de al doilea soț și e nevoit să-și caute de lucru în țară. Astfel, încep evoluțiile celor doi la restaurante precum Ambasador, Modern, Salonul Spaniol, Doina iar, verile, pe litoral, la „Melody” din Mamaia sau la „Internațional” din Olimp. Apoi, intervine o mare cumpănă existențială, când, în februaríe 1988, Radu Constantin, soțul interpretei, profită de ocazie în timpul unui turneu cu formația Cromatic și rămâne în Danemarca, sătul de tracasările și persecuțiile la care era supus în țară. Pe atunci, Eva era însărcinată în luna a șaptea cu al treilea ei copil! Pe data de 26 ianuarie 1990, Eva Kiss își urmează soțul alături de cele două fete, Eva (din prima căsătorie), care avea 18 ani, și Alexandra, care încă nu împlinise doi ani. Viața ca emigrantă nu a fost deloc una ușoară, însă ambițiile și dorința de a reuși erau mari.

Împreună cu soțul ei, a pus bazele unui studio de înregistrări, unde, printre altele,  au editat trei compact-discuri care s-au vândut în Danemarca și care s-au bucurat de aprecieri. Eva Kiss este cea care îl convinge pe soțul său să imprime un compact-disc cu melodii interpretate la trompetă la un studio din Århus, cu care acesta înregistrează un mare succes. Radu Constantin a fost basist în formația Romanticii condusă de Mircea Drăgan, apoi în trupa Roșu și Negru și în orchestra proprie RC Band. În timp, a ajuns să cânte la felurite instrumente, cum ar fi două sintetizatoare, două chitări, trompetă și muzicuță. Cei doi participă la emisiunile posturilor tv din Danemarca, acordă interviuri pentru posturile de radio din această țară și participă frecvent la concerte de binefacere pentru copii străzii din România și Rusia, sau pentru sinistrații din Thailanda. Eva Kiss, are onoarea de a cânta în fața Reginei Danemarcii de două ori. Prima data a fost cu ocazia unui concert de binefacere, organizata de Crucea Roșie.A doua oara s-a întâmplat, cu ocazia dineului dat de președintele României de atunci, Ion Iliescu, în onoarea Casei Regale daneze.

Pe un site de specialitate danez Eva Kiss și soțul ei sunt prezentați : „EVA, cântă de la 13 ani când a debutat în prima sa emisiune TV. În anii care au urmat, ea a atins statutul de star. A cântat la festivaluri și evenimente internaționale importante. CONSTANTIN este un muzician care stăpânește instrumente precum: pian, chitară, trompetă, harpă și multe altele. De asemenea, este un cântăreț cu o voce deosebită. Cei doi cântă în mai multe limbi: daneză, engleză, italiană, franceză, germană, latină, română și maghiară. Prețul pentru o reprezentație: între 5.600 – 10.000 coroane daneze (750 – 1.350 euro)”.

Mereu foarte activă, Eva Kiss lucrează, cântă, duce o viață normală cu gândul mereu la publicul din România care a transformat-o într-o vedetă a muzicii ușoare. Fiecare întoarcere acasă este pentru ea un motiv de a se reîntâlni cu cei care nu au uitat celebrele cântece lansate dintre care pot fi amintite „Tăcutele iubiri", „Anotimpul sperantelor", „Să alergăm prin ploaie”,  „Puterea dragostei", „Copilul meu", „Acele veri ale iubirii" etc.

În același interviu din 2010 pentru Formula As, luat de Ines Hristea, cântăreața explica: „In asteptarea noastra si in incercarea lui de a face astfel incat familiei sa nu-i lipseasca nimic, Radu contractase niste imprumuturi la o banca din Danemarca, ce trebuiau onorate. Planul initial a fost sa mergem la el, sa analizam situatia si sa decidem ce pasi sa facem in continuare. Asadar, nu am plecat cu gandul unei mutari definitive. Ne-am instalat in noul nostru camin, ne-am apucat sa invatam limba daneza, am prins sa cunoastem si oamenii de aici, si-asa timpul a tot zburat. De fiecare data cand ziceam "Gata! Ne intoarcem acasa", mai intervenea cate ceva si iar amanam revenirea in Romania. Apoi Alexandra a inceput gradinita, Eva a intrat la facultate, noi cantam foarte mult... Timpul a trecut si uite ca suntem tot in Danemarca! Nici nu ne-am dat seama cand au trecut 20 de ani!”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro