Cu multe decenii în urmă, era foarte popular termenul „malagambist”, care desemna un personaj excentric, în primul rând în materie de vestimentație, dar nu numai. Cuvântul provine, însă, de la un personaj real care a scris istorie în societatea românească. Sergiu Malagamba (6 februarie 1913, Chișinău – 15 aprilie 1978, București) a fost un compozitor, aranjor muzical, dirijor și baterist român de origine italiană după tată și armeană după mamă. Acest veritabil dandy a intrat în folclorul urban, pentru ținuta sa: pantofi scârțâitori cu talpă de crep și toc, pantalonii deasupra gleznei și ciorapii șocanți la vedere, sacou cadrilat și pălărie cu boruri late...

Malagamba a studiat muzica la Conservatorul „Unirea” din Chișinău între anii 1931-1933, cu profesorul Gheorghi Iateakovki. În anul 1935 a debutat ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş, la Chişinău, apoi, în 1936, a devenit instrumentist la Max Halm, la Bucureşti şi baterist în orchestra Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan. După o perioadă de întrerupere, a continuat studiile superioare muzicale în 1950 la Conservatorul din București, cu profesorul Alfred Mendelsohn (în cadrul unor cursuri inițiate de Uniunea Compozitorilor). Aici a studiat o perioadă violoncelul, dar s-a simțit mai ales atras de baterie, instrument la care a excelat, remarcându-se printr-o tehnică de virtuoz. În 1940 a dirijat primul său concert de muzică ușoară. Înainte de a se consacra compoziției și baghetei dirijorale, a fost considerat cel mai bun baterist din România, faima lui depășind hotarele. Există păreri avizate care susțin că Malagamba s-a numărat printre pionierii jazz-ului românesc.

A colaborat cu numeroase formaţii de muzică uşoară, cum erau cele ale lui Dinu Şerbănescu, Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda, de toţi aceştia legându-l şi frumoase prietenii. În perioada 1941-1945 a fost baterist în orchestra teatrului Gioconda, apoi a înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO. În acele vremuri, când Sergiu Malagamba, Theodor Cosma şi Dinu Ştefănescu cântau la Cabaretul de la Mon Jardin, din incinta fostului Hotel Dorobanţi, formaţia lui Malagamba era bisată mereu, serile de dans erau din ce în ce mai antrenante iar tinerii se înghesuiau să participe la spectacolele celor mai mari instrumentişti ai vremii. A colaborat în repetate rânduri cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40.

Malagamba s-a concentrat după 1945 și asupra altor activități (compoziție, dirijat, aranjament muzical), fără însă a abandona bateria. În anii șaizeci, a instruit noi toboșari, viitori exponenți ai muzicii rock (între ei, bateristul Ștefan Mihăescu de la formația Sideral). Între anii 1949-1954, a condus un număr de concerte de muzică ușoară la Sala Dalles. Din 1959, a participat ca dirijor al Teatrului satiric-muzical „Constantin Tănase”, cu care a întreprins un turneu de mare succes la Paris în 1965, pe muzica „Baletului tobelor”, compoziție proprie cu coregrafie. Alte turnee ale lui Malagamba s-au desfășurat în Polonia (1960, 1962 și 1965), Uniunea Sovietică (1957[3], 1965) și Italia (1966). Timp de doi ani (1965-1967) a fost şi profesor de percuţie la Şcoala Populară de Artă. A fost primit ca membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor în anul 1947.

La începutul anilor patruzeci a fost lansată o modă vestimentară excentrică, numită chiar „Malagamba”. Originile ei sunt incerte; în vreme ce unele păreri spun că a fost importată din Italia, mulți alții (între care Johnny Răducanu și Temistocle Popa) susțin că Sergiu Malagamba ar fi lansat-o, ținând cont de modul neobișnuit de a se îmbrăca al artistului. În vremea regimului Ion Antonescu, moda a fost reprimată de către autorități și catalogată drept imorală; urmând zvonurile asupra paternității ei, artistul Malagamba a fost arestat și internat în lagărul de la Târgu-Jiu pentru scurt timp. După încarcerare, mii de tineri au protestat în cadrul unui marș spontan pe Calea Victoriei. A reintrat destul de dificil în viaţa artistică, în anul 1945, dirijând opereta „Sfinxul din Hollywood” de Ralph Benatsky. La instalarea regimului socialist, Malagamba a fost apreciat pentru poziția sa de „antifascist”.

„Cred că prin 1942, eram în plin război, i-a venit ideea să-şi îmbrace orchestra în cămăşi de aceeaşi culoare. Cu cravate subţirele, cu pantofi cu talpa de crep, în ciorapi albi. Tineretul care mai rămăsese prin Capitală a prins ideea şi a adoptat-o imediat. Aşa a apărut moda malagambistului… Până şi Constantin Tănase a apărut pe scenă îmbracat “exagerat”, făcând publicul să delireze. Povestea a luat proporţii exagerate şi a ajuns acolo unde guvernanţii au decretat ca bietul Malagamba şi adepţii lui să fie internaţi în lagăr”, spunea într-un interviu Horia Şerbănescu, actor al Teatrului „Tănase”.

„Sergiu Malagamba avea, pe lângă faima unui strălucit muzicant, și o înfățișare deosebită, cu trupul său subțirel, nervos, cu chipul smolit și mustăcioara à la d'Artagnan... Magazinele bucureștene se și apucaseră să-i lanseze moda: guler à la Malagamba, croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguști și cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici... Școlile de dans începuseră și ele să-și facă reclamă cu anunțul: «Predăm dansul Malagamba!». Iată-ne pe noi, cei de la malul Dâmboviței, câștigându-ne o celebritate pe care alții n-au avut-o. Fiindcă n-a existat niciodată un «dans Ginger Rogers», nici măcar un «dans Fred Astaire». Însă «dansul Malagamba» a fost și s-a dansat cu frenezie”, povestea compozitorul Temistocle Popa.

„Se purta părul creț cu cărare pe mijloc, iar cele două bucle musai erau vâlvoi, deci neglijent. Tăietura de la spate trebuia să fie o linie perfect dreaptă, neapărat realizată cu „tehnica” de Gică Vapor. Pantalonii cu patru pense, ascuțiți la gleznă și cu manșetă erau purtați obligatoriu în așa fel încât să se vadă ciorapii din lână fină, vărgați sau în culori tari, galben cu maro, maro cu roșu. Pantofii erau din antilopă, trebuia să scârțâie când mergeai și să aibă talpa de crep foarte groasă. Sacoul era în carouri mari, iar pălăria trebuia să aibă boruri late și panglica foarte îngustă. Cămașa era obligatoriu „uni”, cravata cu nodul mic-mic, lungă până peste curea”, explica pianistul de jazz Johnny Răducanu.

Popularitatea artistului, dar și numele neobișnuit (de origine italiană) și rezonant au determinat, între altele, preluarea lui într-o poezioară scandată din folclorul copiilor (mai ales de la oraș): „Sergiu Malagamba/ Noaptea stinge lampa”. Un dans denumit tot „Malagamba” a fost localizat în satul Cizer (județul Sălaj). Nu se poate decât presupune o legătură cu dansul inventat la București despre care amintește compozitorul Temistocle Popa; singura mărturie este cea a numelui, suficient de „exotic” pentru spațiul românesc, mai ales în mediul rural. Dansul din Cizer se juca la nunți în deceniile 1950 și 1960, astfel: 20-30 de femei formau un cerc mare, băteau tactul din palme și săreau pe rând, strigând: „Malagamba când juca,/ Pita n-o ști frământa;/ Da-n cuptor cum ó-a pune,/ De n-o a lega c-o funie?/ Da' di-acolo cum o-à scoate/ Cu-n căruț cu patru roate”.

Între celebrele lui compoziții se numără șlagărele: Azi e mai frumos ca ieri (versuri: Aurel Felea), De ziua ta (versuri: George Mihalache), În așteptarea ta (versuri: Aurel Felea), Îți mulțumesc, dragul meu (versuri: Mircea Block), Noapte bună, vioară (versuri: Aurel Felea), Perechea mea ești tu (versuri: Constantin Cârjan), Cu tine nu pot sa ma cert (text Mircea Block, interpretă Margareta Pâslaru).

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro