Ce personaj! Aurora Cornu (pseudonimul Aurorei Chițu -Burghiu; 6 decembrie 1931, Provița de Jos, Prahova – 14 martie 2021, Paris) a fost o scriitoare, actriță, regizoare de film și traducătoare română, stabilită în Franța, care la sfârșitul anilor 50 a fost prima soție a lui Marin Preda, cea care l-a făcut să publice romanul „Moromeții”. Ajunsă la Paris, a fost introdusă în mediul artistic de către Ely Lothar, fiul nelegitim al lui Arghezi... A jucar într-un film al lui Eric Rohmer și a regizat ea însăși o peliculă.

Viața ei a fost una foarte complicată și plină de întorsături imprevizibile. Spirit independent, în copilărie ea a fugit de trei ori de acasă, ultima dată definitiv la vârsta de 14 ani. „Eu am fugit de acasa la 11 ani, am fugit la 13 ani, la 14 am fugit de-a dreptul. Eram jurnalista si poeta. Si inapoi la parinti m-a dus Marin, ca, atunci cand am plecat, m-am certat cu tata. Deci aveam sentimentul crud ca ei vor suferi dupa plecarea mea, poate sa fie si o forma de megalomanie. Eu inainte de a pleca plangeam cu lunile, dar tot am plecat. Pentru ca asta-i firea mea: sa plec, sa plec...”, mărturisea Aurora Cornu într-un dialog cu Gabriela Adameșteanu publicat de Revista 22 în 2006. După uștima fugă, fost adoptată de un unchi. Tatăl ei a pierit în închisoare după ce fusese arestat pentru adăpostirea unui general fugar al fostei armate regale române (care, în fapt, era un alt unchi al ei) și condamnat la 11 ani de închisoare.

A absolvit Școala de Literatură „Mihai Eminescu” din București, și a lucrat pentru un timp pentru secțiunea poezie de la Viața Românească, timp în care a făcut traduceri. Aici, era colegă cu Marin Preda și subalternă a unui alt prozator, Petru Dumitriu - un mare Don Juan, Preda fiind extrem de felos în context: „Eram la sectia de poezie a Vietii Romanesti, unde m-am indragostit de Marin, care s-a certat cu Petru Dumitriu, care atunci era directorul revistei. Nu-mi facea curte. Petru avea propriile lui probleme. O intalnise pe nevasta lui viitoare, dar s-a insurat cu Henriette Yvonne Stahl, dupa 25 de ani de cand erau impreuna, pentru ca Henriette i-a explicat ca ii vor pune pe altcineva in casa: deci sa se marite cu ea, ca sa ramana madam Dumitriu. Petru era foarte incurcat in propriile lui istorii. Fiind un barbat frumos si director, toate fetele de acolo erau indragostite de el. Probabil s-ar fi asteptat, ca i-a si spus lui George Pruteanu: Cred ca, daca-i faceam curte, altfel ne-am fi... In orice caz, foarte straniu raspunsul lui atunci cand Pruteanu, in cartea de interviuri, l-a intrebat care sunt femeile vietii lui. A explicat ca e maica-sa, pe care o detesta, Yvonne Stahl, pe care a luat-o "de foame"... Pe urma, Irina, nevasta lui, care de altfel in Germania l-a lasat pentru un farmacist, pe urma Franľoise, o frantuzoaica cu care a fost impreuna, pentru ca n-a fost niciodata divortat de Irina. Si alte femei din Romania? l-a intrebat Pruteanu. "Mai mi-amintesc de Aurora Cornu." Iata-ma, deci, a cincea femeie... "De ce?" intreaba Pruteanu. "Era miscatoare." Pruteanu zice: adica emotionanta, cuvantul miscatoare nu se mai intrebuinteaza in limba romana. "Da, era emotionanta si poate, daca ii faceam curte..." Dar nu mi-a facut. El flirta cu toata lumea, dar eu ii stiam toate povestile, care erau pentru mine de un mare umor; sa te insori cu una, cand tocmai ai gasit pe alta... Dar stiu ca Marin s-a suparat si nu i-a mai vorbit niciodata. Nici Petru nu-si aminteste ce-ar fi zis, nici Marin nu-si amintea. Marin ma astepta, eu am intrat la Petru cu un manuscris, Petru a iesit dupa mine, ceea ce pe Marin l-a umflat de draci, el s-a intors si a zis ceva obraznic despre mine, nu banuiesc ce ar fi putut sa spuna. La care Marin s-a suparat. Atunci si-a adus aminte Petru ca Marin era indragostit de mine si zice: bun, retrag...”.

Întâlnirea cu Preda a fost cu totul specială: „Până la Marin nici n-am băgat de seamă că aş fi frumoasă. Marin mi-a descoperit frumuseţea. Eram periculoasă, o bucată de uraniu, ca în fotografia pe care mi-a făcut-o Aurel Bauh. Mă mir că Marin a îndrăznit să mă ia de nevastă. Eu, dacă eram bărbat, aş fi fugit de mine. (...) Aurora Cornu: Ne-am contrat o dată la cantina scriitorilor. După vreun an, ne-am revăzut la mare. Eu eram cazată la Vasile Roaită /Eforie Sud/ şi aveam o cameră mică, în curte. Am cerut o cameră mare, în clădirea principală, care era goală. Şi vine Marin cu repartiţie chiar pe camera mea. Am început să-mi strâng lucrurile – eu sunt foarte rapidă când plec, ceea ce i-a terorizat întotdeauna pe bărbaţii mei! Repeziciunea cu care eu pot dispărea din viaţa cuiva îi făcea să nu rişte. Eu nu stăteam la discuţie. De altfel, asta se vede în fotografia făcută de Bauh, în România, când aveam 19 ani. M-am speriat şi eu, pentru că uite: cine ar vrea să aibă de a face cu aşa ceva? Cine să se joace cu mine? Fata din fotografia asta nu e o femeie normală. Nu e de măritat. (...) Preda a rămas fascinat. Geanta mea era făcută. Şi a zis: „Dacă vreţi să păstraţi camera, păstraţi-o“. Nu, nu, eu nu primesc favoruri de la Marin Preda, cu care mă ignorasem un an de zile, dar între timp îi citisem „Întâlnirea din pământuri“. Deci m-am mutat în camera mică din curte. După care ne întâlneam cu toţi scriitorii pe cearşafuri, la mare. Într-o zi, nu mai ştiu ce scriitoare era, Sanda Movilă poate, o scriitoare foarte nervoasă, şi Marin căuta nu ceartă, ci lucruri contrariante. Au început să se contrazică, iar eu i-am pus doar mâna pe braţ, să-l opresc. El s-a oprit din ceartă. În clipa aceea a fost totul...”, îi povestea scriitoarea Cristinei Hermeziu.

Primul ei soț a fost scriitorul Marin Preda, cu care a fost căsătorită între 1955 și 1960) și pe care l-a încurajat să publice „Moromeții”, al cărui manuscris l-a găsit într-un sertar. „am fost fascinata de opera lui Marin si de Marin ca personalitate. Am putut sa stau cu Marin, cat a elaborat Morometii, pe care i-am gasit intr-un sertar ca amintiri din copilarie. Le scrisese cu multi ani in urma, dar le difuzase in alte romane. Deci Morometii nu mai existau. Eu am insistat: te rog, asta e romanul. Si a mai lucrat un an la el, eu, fiind in casa, am fost fascinata, fericita si am pus si eu cata sare am putut in intreprinderea asta. Dupa care, eu m-am trezit spunandu-mi: eu n-am venit pe lume sa fiu nevasta lui Marin Preda...”, îi explica Aurora Cornu Gabrielei Adameșteanu.

La mijlocul anilor 1960, cel care a fost logodnicul ei după despărțirea de Preda, matematicianul Tudor Ganea, care plecase deja în America, nu a reușit să o scoată din România, așa că a văzut o șansă să ajungă în Occident în timp ce se afla la festivalul de poezie din Knokke-Het Zoute, Belgia. S-a stabilit la Paris, Franța, și, fiind săracă, soția pictorului Pierre Emmanuel i-a plătit chiria timp de mai mulți ani. La Paris s-a împrietenit, printre alții, cu emigranții români Mircea Eliade, Emil Cioran și Jean Pârvulescu. Între 1967 și 1978, a fost colaboratoare la programul literar de radio difuzat la Radio Europa Liberă, realizat de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. În timp ce trăia în Franța, s-a căsătorit cu Aurel Cornea (1931-1995), un inginer de sunet de televiziune român născut în Franța. Aurel Cornea a fost ostatic în Liban, în 1986.

Cochetăria nu a părăsit-o niciodată: „Eu, la Paris, am venit foarte bine îmbrăcată, de o croitoreasă franţuzoaică, rămasă în ţară după ce fusese croitoreasa reginei, Madame Agniesse. Avea 80 de ani şi primea rochii din Paris pe care căuta să le vândă în România. Eu fusesem măritată cu Marin Preda timp de patru ani şi Marin avea mulţi bani, publicase „Moromeţii“. Mi le cumpăram singură, cu banii lui. Absurd: îmi cumpăram rochii de seară pe care le purtam doar pentru el...”, îi povestea Cristinei Hermeziu. Dar, la Paris, la începuturi, viața ei s-a schimbat radical: „Am lucrat doi ani la emisiunile Monicăi Lovinescu. Am făcut 60 de portrete de poeţi francezi contemporani, câte zece minute fiecare. Plătite prost, Europa Liberă plătea 30 de dolari, destul de mult, dar nu chiar ca să trăieşti din ei. Şi Monica Lovinescu nu-mi putea da mai mult de un portret pe săptămână. Chiria mi-o plătea Madame Pierre Emanuel, o pictoriţă chinezoiacă, care avea Pagoda de pe Rue de Courcelles. Tatăl ei avusese pagode în Londra, New York şi Paris. Şi cum făcuse bani din antichităţi chinezeşti, avea nişte burse pentru tineri. Aşa că fiica lui mi-a plătit chiria vreo trei ani”...

La Paris, a avut o viață artistică specială: „În 1965 a ajuns chiar în centrul lumii, în Parisul care la acea primă întîlnire i s-a părut chiar aşa cum şi-l imaginase: un oraş romantic, al boemei şi artiştilor, care te îndeamnă să-l descoperi răbdător, pas cu pas. Ca un semn al sorţii, mentorul ei în descoperirea Parisului în acei ani a fost artistul fotograf Ely Lothar, fiul nelegitim al lui Arghezi. Lothar i-a înlesnit intrarea în boema pariziană, ajutînd-o să-şi împlinească dorinţa de a cunoaşte pe cei mai mari scriitori ai lumii. În cartierul St. Germain mai ales, îşi aminteşte Aurora, puteai să stai în cafenele alături de toate geniile timpului, cu condiţia să nu fii bogat, ci doar boem ca ei. Aşa cum ea avea să-i ajute pe alţii, şi ea a fost ajutată la vremea aceea. Soţia lui Pierre Emmanuel, bunăoară, i-a plătit chiria cîţiva ani buni. Doamna Vioasnoff, o aristocrată rusoaică albă, prin felul cum a tratat-o, i-a creat senzaţia că-i acasă, cînd ea era pe drumuri. Între timp a scris cronici de poezie pentru Europa Liberă şi a primit rolul principal în filmul Genunchiul Clarei, al celebrului regizor Erich Rohmer. A realizat ea însăşi un film - Bilocaţie, care spune povestea unui om trăind în acelaşi timp în două oraşe diferite. Pe Rohmer l-a cunoscut prin prietenul ei Jean Pîrvulescu, un român cu o biografie fabuloasă, fugit din România anilor 50, traversînd Dunărea înot, ezoterist, ocultist, iniţiator al unei mişcări filozofice avînd şi azi adepţi ce-l urmează ca pe un maestru, autor a 10-15 cărţi apărute în Franţa”, după cum povestea, în 2014, Radu Aldulescu în România Literară.

Era o fire temperamentală și nu ezita să se ia la harță cu compatrioții ei celebri din capitala Franței: „Relaţiile Aurorei cu românii din Paris aspiranţi la gloria literară au fost pe potriva stilului ei direct şi incisiv. A frecventat cenaclul poetului Mămăligă, alături de Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Eliade, Constantin Tacu, Ion Cuşa şi alţii, nescăpînd prilejul de a se certa la cuţite cu Eliade, invitat să ţină o conferinţă despre Mioriţa şi pe care l-a întrerupt şi l-a contrazis, neputînd să fie de acord cu teoria lui despre balada naţională. Şi cu Cioran s-a certat, pe cînd îl însoţea în plimbările lui zilnice prin grădina Luxemburg. Una din discuţiile lor a început în franţuzeşte, avîndu-l ca subiect pe Marin Preda, care, întîlnindu-se cu Cioran la Paris, s-a prezentat ca fiind cel mai mare prozator român. „Chiar aşa şi este!", a replicat Aurora îndoielii vădite a lui Cioran, care a ţinut să-i atragă atenţia că aşa ceva nu se spune. „Cum aşa, domnule Cioran? Ce ar fi trebuit să spună Goethe dacă l-a fi întrebat cineva ce fel de poet este?" Cearta lor a continuat în româneşte şi a culminat cu constatarea lui Cioran: „Cu temperamentul dumitale vei avea mare succes la Paris!". Pentru Cioran, a avea succes la Paris echivala cu o mare nenorocire, iar a-i ura cuiva un astfel de succes era ca şi o insultă gravă...”, explică Radu Aldulescu.

Aurora Cornu a plătit costurile de construcție pentru o biserică din comuna Cornu, o biserică al cărei design a fost inspirat de un desen al artistului plastic Horia Damian, emigrant și el. „Fiecare în felul său tînjeşte după o întoarcere la origini. Despre Aurora se poate spune că a înfăptuit-o chiar, prin ridicarea în satul Cornu a unei mînăstiri pentru maici, ca loc de meditaţie, rugăciune şi pomenire. După îndelungi aşteptări şi piedici, după demersuri la oficialităţi şi după completarea sumelor de bani necesare investiţiei prin vînzarea averii părinţilor, în 2008 a fost finalizată construcţia mînăstirii Sfîntului Ioan Evanghelistul pe coasta dealului Frăsinetului, excavat şi transformat în platou. Pe coasta acelui deal sub care se deschide perspectiva văii Prahovei de la Ploieşti pînă spre Sinaia, urcau duminica şi de sărbători sătenii din Cornu. O fac şi acum, ca să meargă la slujbă”...

 În ultimii ani, a locuit la Paris și în New York. Înainte să împlinească 90 de ani,n timpul pandemiei, a fost internată în spitalul Broca din Paris...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro