A avut un destin incredibil: frumoasa actriță blondă cu ochi albaștri, pe jumătate rusoaică, care făcea senzație la Teatrul Național din București în anii 70, s-a transformat în paracliser, a început să-l frecventeze pe părintele Argatu la Cernica, a cunoscut taina botezului la 32 de ani și, într-un final, s-a călugărit la Ierusalim, unde a trăit vreme îndelungată într-o mânăstire! Monica Fermo (1957 - 13 noiembrie 2022) devenise Maica Ecaterina şi trăia în chilia unui lăcaș sfânt, Saydannaya, din apropierea Sfântului Mormânt al Mântuitorului. Asta venea, însă, după o viață de excese mărturisite...

„Primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, eram aşa de dependentă că am fumat până în ziua botezului; la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Mulţumesc lui Dumnezeu că multe dintre nenorocirile de astăzi nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea. Toate le-am făcut într-o nonşalanţă, într-o frenezie a tinereţii. Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia acelei muzici. Şi urmau toate celelalte… La 30 de ani aveam senzaţia fizică că purtam mereu în spate un sac extraordinar de greu.“

„Atunci când mergi la un restaurant şi mănânci o mâncare extraordinară, într-o atmosferă de vis, cu un bărbat superb, cu bani, cu luxul de rigoare şi te duci cu el în dormitor, are loc o acţiune, o iubire… Însă asta se termină! Totul se termină! Şi cu cât se termină mai repede, cu atât mai repede ajungi la o culme în care vezi că, de fapt, urmează o prăpastie! Că însăşi culmea e o prăpastie! Şi nu ştii unde să te mai duci şi ce să mai faci“, a mai povestit fosta actriță pentru Lumina.ro.

Nimic nu prevestea însă ceea ce avea să se întâmple în viaţa sa… A dus o viaţă de zbucium, mergea din petrecere în petrecere. A încercat să ia legătura cu Divinul pe diferite drumuri: „OZN-iştii, spiritiştii, yoghinii şi filosofii îmi promiteau limanul, dar eu ajungeam în marginea prăpastiei, simţeam că acolo este ceva extraordinar şi mă aruncam în altceva, mai îngrozitor, ca să pot scăpa de acel ceva care era în spatele meu. Veneam din valea spirituală a glodului, eram înglobată în patimi extraordinar de mari“, spunea, cu bucurie, că a scăpat de toate acestea, Monica-Elena. O dată cu trecerea timpului, totuși, artista de la Teatrul Național București s-a apropiat tot mai mult de Dumnezeu. A descoperit spiritualitatea în felul ei și a ales să devină măicuță în Țara Sfântă. Ultima parte a vieții a petrecut-o la Ierusalim, acolo unde s-a şi stabilit. Părinţii săi nu au fost foarte credincioşi, din acest motiv nu au mai botezat-o pe Monica. A primit botezul abia la vârsta de 32 de ani, în 1986, atunci când a căpătat numele Elena. La Ierusalim era cunoscută drept Maica Ecaterina.

A fost apostrofată de cei apropiați din pricina deciziei pe care a luat-o, dar dragostea față de Dumnezeu a fost mai puternică. Chiar ea a declarat că nu a „avut nicio secundă de îndoială, de spaimă, de incertitudine”. În anul 1986, Monica Fermo a fost botezată de părintele Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica pe 29 iunie 1986 și așa l-a cunoscut pe Dumnezeu. Naşă i-a fost o colegă de la Buftea, Lili. Ilarion Argatu (2 august 1913, satul Valea Glodului, comuna Vulturești, fostul județ Baia – 11 mai 1999, Mânăstirea Cernica) a fost un preot ortodox, renumit duhovnic român. 

„Elena (fostă Monica) s-a trezit la viaţă şi, uimită de tot ceea ce vedea, L-a luat pe Hristos de mână şi, în sunetele frumoasei cântări «Isaie, dănţuieşte», a pornit «jocul vieţii». De fapt, când se uita mai bine, îşi dădea seama că este părintele Ilarion Argatu, dar apoi inima se topea de o mare dragoste, lacrimile de fericire şiroind pe faţă se împleteau cu apa sfinţită ce încă îi curgea de pe cap şi, astfel, imaginea se schimba şi brusc apărea iarăşi figura atât de dulce acum sufletului ei - figura lui Hristos Dumnezeu - Stăpânul şi Împăratul ei.“

„La şase ore după botez, am avut prima ispită. Am vrut să fumez, dar când am băgat ţigara în gură mi-am amintit cum părintele Argatu mi-a dat cu Sfântul Mir pe buze şi am aruncat-o imediat. Mergeam să mă botez şi am avut grijă neapărat să îmi cumpăr un pachet de ţigări… În a treia zi după botez, am intrat în Biserica Sfânta Treime din cartierul bucureştean Tei şi m-am închinat la icoana Sfintei Parascheva. Atunci am auzit un glas care mi-a spus să mă las de fumat, am ieşit fugind şi, din clipa aceea, m-am lăsat şi de fumat. Acum, dacă simt fum de ţigară mi se face rău pe loc”, a mai dezvăluit Maica Ecaterina pentru ziarul Lumina. (La documentarea articolului din ziarul Lumina au fost folosite mărturiile Maicii Ecaterina, publicate în volumele „Talita Kumi. Înviind pe drumul Damascului“ şi „Metanii de dor“.)

Drumul spre iluminare nu a fost deloc lesnicios. Hotărârea de a se călugări a fost luată tot la îndemnul părintelui Argatu. „În prima zi după botez, eram, la părintele, mai multe persoane în aceaşi situaţie ca mine. Dar numai mie mi-a recomandat să mă călugăresc“, îşi amintea fosta actriță. Mama ei nici nu a vrut să audă, fraţi nu mai avea, nici rude, şi de aceea „am hotărât cu părintele Argatu să mai stau cu mama, dar să fac o rupere totală de viaţa, de practica, de meseria pe care o aveam“. A renunţat la colaborarea cu TNB ca actor corp-ansamblu, la funcţia de secretară de platou în Buftea şi de asistent de regie în Televiziune, într-un cuvânt, a renunţat la visul ei, actoria, pentru că sunt „meserii cu totul şi cu totul opuse practicii religioase“, cum susţinea Maica Ecaterina.

Au urmat patru ani în care a fost paraclisier şi îngrijitor la două biserici din Bucureşti, Sfântul Vasile de pe Calea Victoriei fiind cea dintâi. Aşa s-a călit foarte mult pentru viaţa pe care şi-o dorea cu atâta ardoare. A practicat tot timpul rugăciunea şi spune că „îmi doream să stau ore întregi între icoane, în mirosul acela de tămâie şi să mă rog. (...) Dacă nu aveam un părinte Argatu, un părinte Galeriu şi un părinte Sofian lângă mine, nu ştiu unde aş fi fost acum. Mi-amintesc că erau săptămâni în care în fiecare zi eram la câte unul din ei. Ei nu aveau de la Dumnezeu aceleaşi daruri, dar se completau în sufletul meu. Părintele Argatu venea cu darurile sale, părintele Sofian cu smerenia deosebită, dulceaţa, blândeţea şi răbdarea şi al treilea era părintele Galeriu ale cărui predici înflăcărau inimile tuturor.“

Maica Ecaterina a plecat în Ţara Sfântă pentru că „era mai atractivă, pentru că acolo păşise, aievea, concret, Hristos între oameni, pe pământul acela”. A stat un an la mânăstirea rusească „Maria Magdalena“ (mama ei, Olga, era rusoaică pravoslavnică), după care a plecat la Mânăstirea Eleonului, din vârful Muntelui Măslinilor. Apoi s-a dus în Ierihon să ajute la construcţia primei mânăstiri româneşti, iniţiativă care a aparţinut părintelui Argatu; el a avut ideea înainte de '89, şi a luptat pentru strângerea de fonduri. Acum a învăţat să picteze. A descoperit că, „în afară de păcate pot să fac cu mâinile şi altceva. Dumnezeu mi-a dat acest dar. A venit ca o mângâiere extraordinară, pentru că am fost în stare, din mâinile mele, să scot chipul Domnului, chipul Maicii Domnului, al Sfinţilor“, spunea cu mulţumire fosta actriță.

Maica Ecaterina a dat toată averea săracilor, nu mai avea nimic în România. Dar gândul şi inima i-au rămas tot aici şi, de aceea, mai făcea din când în când o vizită locurilor natale. Când era în România, se gândea la Ţara Sfântă, iar când era în Ţara lui Dumnezeu, simțea un dor inexplicabil după pământul în care s-a născut.

Era fascinată de revelația Luminii Sfinte. „Am participat de cel puţin 13 ori la acest eveniment de milă extraordinară, unul din cele mai fantastice şi mai încărcate de sfinţenie evenimente de pe faţa Pământului. Trăsăririle din sufletul nostru când participăm la acest moment, sunt atât de mari, încât ai senzaţia că se rupe pământul în două. După ce Patriarhul este percheziţionat să nu aibă nici un obiect care provoacă focul, intră în Sfântul Mormânt. În timp ce se roagă, începe să cadă un soi de rouă. Într-un an, am văzut cum a plouat deasupra Sfântului Mormânt, ca o ploaie măruntă de toamnă, cu picături mici, dar care, chiar dacă erau lichide, gălbui-azurii, cuprindeau toată biserica şi se transformau apoi în foc divin. Acestă ploaie s-a aşezat pe lespedea Sfântului Mormânt, patriarhul o ia, o pune într-un Sfânt Potir, aprinde cu ea lumânările, iese afară şi spune: «Veniţi de luaţi lumină!».“

Ajunsă în Țara Sfântă încă din anul 1990, ea și-a dorit să uite de Monica Fermo și să lasă în urmă viața libertină pe care o dusese înainte vreme. Colegii de la teatru nu au fost de acord cu decizia ei, spunându-i că merge pe un drum din care nu mai poate ieși. Însă, iubirea față de Dumnezeu a fost mai puternică și nimic nu a împiedicat-o să Îl slujească. „Toți colegii din teatru m-au apostrofat atunci și mi-au spus că am încetat să mai trăiesc, că îmi impun alții și că este un drum din care nu mai pot ieși, dar n-am avut nici o secundă de îndoială, de spaimă, de incertitudine. Ceea ce m-a animat este iubirea de Dumnezeu. Asta este baza convertirii mele. Nu a existat frică de viitor. Frica este de la diavol”, a mai povestit Maica Ecaterina.

Într-un interviu cu verișoara sa Nicole Sima, reprodus de Atelier.LiterNet.ro, Maica Ecaterina își povestea trăirile în Țara Sfântă: „Tot ce pot să spun este că momentele, experienţele, trăirile mele în Ţara Sfântă au fost atât de uriaşe, încât mi-e foarte greu să mă exprim în cuvinte. Au fost la superlativul absolut şi au venit gradat, adică pe măsură ce puteam să duc aceste fericiri, mi se dădeau. Pe Muntele Carantania, îmi aduc aminte că poate 10 zile sau 2 săptămâni nu am dormit decât foarte puţin. Nu puteam dormi, de fericire. Părintele îmi dăduse un binoclu cu care ieşeam pe terasă, în mirosul specific al mirodeniilor orientale de la plantele din jur, şi priveam cerul cu stelele care erau uriaşe deasupra capului şi aveam impresia că pot întinde mâna ca să prind Luna. Era o linişte desăvârşită - o pace şi o frumuseţe de nedescris”. 

Suferind de artroză, s-a reîntors în România, la Mânăstirea Paltin din satul Petru Vodă, aflată multă vreme sub oblăduirea părintelui Iustin Pârvu. „Părintele Iustin Pârvu a dorit să amenajeze un loc în care să fie ajutaţi oameni nevoiaşi, vârstnici şi bolnavi, dar şi copii necăjiţi. De la un mic aşezământ în care erau îngrijite câteva maici vârstnice, bolnave, cu timpul locul s-a îmbogăţit cu personal medical, cu un laborator în care se lucrează la diferite preparate din plante medicinale”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro