De câte ori apare un cuplu artistic memorabil, format, de pildă, dintr-un tenor și o soprană nu doar foarte talentați ci și extraordinar de arătoși, gura lumii slobodă tinde să speculeze și să atribuie - pe nedrept - și o conotație romantică relației lor. Acesta a fost și cazul minunatului duet de la Operetă alcătuit din Dorin Teodorescu și Cleopatra Melidoneanu! Dorin Teodorescu (15 iulie 1943, Timișoara – 26 martie 1999, București) a fost un mare tenor român, profesor de canto al Universității de Muzică din București și director al Teatrului de Operetă. Cleopatra Melidoneanu s-a născut la 22 octombrie 1936, la București, într-o familie intelectuală de elită; părinții și bunicii erau oameni de cultură care iubeau muzica și cântul, ea însăși devenind o minunată soprană.

,,Pe Dorin Teodorescu l-am admirat din prima clipa cand a urcat pe scena operetei bucurestene. Avea toate darurile dumnezeiesti pentru a realiza o cariera artistica stralucita: fizic impecabil,carisma de print, voce de tenor calda, egala in toate registrele, superba in acut, dictiune de cristal, inteligenta scenica innascuta...‘’ - asa l-a caracterizat muzicologul Viorel Cosma, asa l-a indragit publicul. A aparea pe scena a fost singura dorinta si placere a vietii sale. Roluri ca: Ciprian Porumbescu in „Lasati-ma sa cant”, Su –Chong in „Țara surâsului”, Tassilo in „Contesa Maritza”, Koltay in „Victoria si-al ei husar”, Adam in „Vânzătorul de păsări”, Marco din „Secretul lui Marco Polo” sau Mister X din „Prințesa circului” si multe altele i-au dat mari satisfactii vocale si scenice, dar au insumat ore de munca neobosita, de cautari indelungate, pana la reusita. De altfel, profund îndrăgostit de rolurile sale, a cerut să părăsească această lume în ţinuta de scenă din „Marco Polo”.

„În Conservator am visat doar opera, însă... reuşind să obţin un post prin concurs la Operetă, am constatat că pofta vine mâncând, întrucât practicând acest gen de teatru poţi avea mari satisfacţii, ca actor şi cântăreţ deopotrivă. Mi-aduc aminte că o reputată profesoara de canto, cadru universitar, a rămas celebră prin afirmaţia că... mai bine te făceai inginer... (asta se petrecea în anul III de Conservator)”.

Regizorul şi profesorul Hero Lupescu, cel care i-a fost şi dascăl în Conservator, creionează un portret exact al tânărului Dorin Teodorescu: “Un tânăr înalt, frumos, tăcut, surâzător, mi-a intrat în clasa mea de operă cu mulţi ani în urmă. Mi-a fost student... Serios, studios, foarte modest - prietenos cu toţi colegii săi, cu mult simt al umorului, reţinut în gesturi patetice. Am lucrat cu el multe scene, fragmente din repertoriul universal de operă. În unele ore de curs avea o comportare reţinută, uneori chiar meditativă. Foarte pretenţios cu el însuşi. Mi-l amintesc, aşa cum era atunci şi, recunosc cinstit, nu mă aşteptam la strălucită sa evoluţie în carieră. Pe scenă, la propriu, a înflorit! Ei bine, acest tânăr avea să fie mai târziu primul solist al Teatrului de Operetă, apoi directorul instituţiei; după Ion Dacian a fost un vârf solistic de maximă importanţă şi valoare. Avea în palmaresul sau zeci de roluri, sute de spectacole, era adorat de publicul spectator. Pe scenă aducea firescul, o lumină de adevăr în interpretarea să artistică, care convingea şi, uneori, copleşea. Aplauzele erau o răsplată a spectatorilor pentru cele 3-4 ore de frumos. A continuat şi după studenţie să păstreze acea cuceritoare candoare a unui «copil mare».”

„Trebuie să vă fac o mărturisire. În teatru nu te <<creşte>> nimeni. Dacă ai talent, poţi <<creşte>> pe lângă un mare meşter. În meseria noastră, a imita pe cineva înseamnă sfârşitul. Eşti oricine altcineva şi niciodată tu însuţi. Nu-i mai puţin adevărat că a trăi în atmosfera de operetă, dominată de personalitatea inegalabilului maestru, este un privilegiu. Şi eu l-am avut. (...) Cântăreţ de operetă am devenit întâmplător. La sugestia maestrului Ion Dacian, care mi-a spus că am toate datele pentru a fi un bun tenor de operetă, am muncit să ajung ceea ce sunt... Oricum, trebuie să existe acea scânteie şi lacrimă în suflet care să te motiveze afectiv, pentru ceea ce faci şi, din fericire, la mine a existat şi exista încă.”

Pe scenă, Dorin Teodorescu a alcătuit un cuplu fabulos cu soprana Cleopatra Melidoneanu, un artist matur, mai în vârstă ca el cu șapte ani,  care provenea dintr-o familie de intelectuali.  Am găsit o sumedenie de informații interesante despre marea artistă într-un articol bibliografic de sinteză aparținând Prof. Dr. Stephan Poen, disponibil aici, din care vom cita în continuare exhaustiv. Tatăl său, Grigore Melidoneanu(1909-1965), cu ascendențe armenești, a fost funcționar superior deținând funcția de director general la CASBI și ulterior la Institutul General de Asigurare al Funcționarilor Publici; era un om cult, rafinat, cunoscător de muzică, pe care o și practica prin faptul că studiase pianul, dar și un poet afirmat care publicase două volume de poezii: ”Lumina vie” publicat la Editura Cartea Românească din București în 1943 prefațat de Tudor Arghezi și ”Bat apele” publicat la Editura Socec din București în 1947. În prefața de la primul volum, Tudor Arghezi face o constatare în legătură cu autorul: După citirea paginilor cuprinse în coperta de azi, am cunoscut pe cel ce semnează. Vârsta lui, care nu mai e a unui adolescent, mi-a explicat până la un punct, în afară de creația evidentă, rotunjirea expresiei și drumul scurt al unei idei până la împlinirea ei elegantă”.

Grigore Melidoneanu a supravegheat foarte atent educația completă și complexă a celor două fiice ale sale: literatură, limbi străine și muzică, mai ales studii de pian. Mimì (numele de alint, în familie, pentru Cleopatra Maria), era mai puțin atrasă de pian totuși studiul lui i-a stimulat atât dezvoltarea muzicalității cât și a vocii ale cărei aptitudini se manifestau spectacular încă de la frageda vârstă a copilăriei. În timpul studiilor, mai întâi la Liceul ”Regina Maria” și apoi la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din București, dezvoltarea naturală a vocii, muzicalitatea și frumusețea din ce în ce mai pregnantă a figurii sale, determină alegerea studiilor pentru o carieră artistică. Primele îndrumări în canto le primește de la soprana Selma Hollinger, soția marelui matematician și autor de manuale Abraham Hollinger (1905-1985); Selma Hollinger, din generația marii artiste Arta Florescu cu care fusese colegă de studii, o inițiază în teorie muzicală și solfegiu, în cântul frumos și precis intonat. Datorită acestei trainice pregătiri, în anul 1956, este admisă la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” astăzi Universitatea Națională de Muzică din București, unde devine studentă la Clasa de Canto a eminentului artist liric și profesor, tenorul Constantin Stroescu, îndrumător al unui foarte mare de artiști români.

Pentru Cleopatra Melidoneanu începe o intensă perioadă de muncă și afirmări solistice; în timpul studiilor de Conservator, chiar din primul an, în 1956, intră în Corul Ansamblului Artistic al Sfatului Popular (denumirea oficială a acelui ansamblu patronat de Primăria Bucureștiului și care desfășura o importantă activitate artistică prezentând opere în concert cu soliști ce aveau să devină mari nume ale școlii române de operă). Frecventează Conservatorul, activează la cor unde primește și mici solo-uri; acestor manifestări li se mai adaugă recitalurile și producțiile conservatorului în cadrul cărora profilul artistic al studentei Cleopatra Melidoneanu începe să se impună. Constantin Stroescu – „Seniorul stilisticii vocale românești” – supraveghează foarte atent evoluția acestei studente deosebită față de celălalte. Unii profesori ai clasei de canto erau tentați să o considere mezzosoprană și chiar se declanșaseră contradicții în cancelarie. Constantin Stroescu, grație experienței sale și a culturii vaste teoretice și practice acumulate în peregrinările sale prin lume, „a înțeles identitatea vocală a studentei sale care nu se putea acomoda vocalității de mezzosoprană și nici celei de soprană dramatică de anvergură; i-a cultivat un lirism central de linie elegantă și cu elasticizarea unor agilități prin care a conferit suplețe unei voci ce se profila într-o coloană sonoră amplă foarte consistent timbrată; această intensă cultivare a liniei centrale îi va favoriza o admirabilă dezvoltare a vocii vorbite și cântate atât de necesară repertoriului de operetă pe care îl va aborda mai târziu în carieră”.

În anul 1961, la absolvire, este repartizată solistă la Opera din Cluj; nu se prezintă la post fiind foarte atașată vieții de familie și societății bucureștene; continuă activitatea la Corul Sfatului Popular. La momentul oportun, destinul se manifestă puternic în viața viitoarei artiste; o prietenă îi sugerează ideea de a aborda Opereta și, în urma vizionării unor spectacole, această idee devine o preocupare serioasă; prezentându-se la Teatrul de Operetă pentru informații asupra unor eventuale audiții, se întâlnește cu marele regizor al genului, Nicușor Constantinescu care o remarcase în acea vreme cu admirație și interes artistic; auzind că ea ar dori să intre la Operetă, o prezintă imediat directorului de atunci al teatrului, baritonul și regizorul Barbu Dumitrescu care lucra la punerea în scenă a operetei ”Rose Marie” de Friml; avea nevoie de o anumită voce și figură scenică pentru personajul Wanda, o tânără indiană, rol care solicită frumusețe scenică, farmec, prospețime și o voce cultivată pentru o arie destul de dificilă … La vederea tinerei absolvente de conservator, Barbu Dumitrescu exclamă: „Iat-o pe Wanda!”. Se organizează rapid o audiție pentru verificarea pregătirii vocale și muzical artistice față de specificul exigențelor operetei și Cleopatra Melidoneanu devine solistă, la început angajată cu o jumătate de normă. Intră imediat în angrenajul repetițiilor pentru premiera noii producții a teatrului. Astfel realizează debutul absolut cu rolul Wanda la 2 martie 1962 cu prilejul premierei operetei ”Rose Marie” de Friml, singură pe rol, într-o garnitură artistică de mare prestigiu din care făceau parte: Barbu Dumitrescu (regizor), Gherase Dendrino și Mircea Ionescu (dirijori), Constanin Rădulescu (maestru de cor), Elena Penescu-Liciu (coregrafia). Pe scenă urcau și mari artiști, precum Ion Dacian, Nicolae Țăranu (soțul crainicei de televiziune Sanda Țăranu), Constanța Câmpeanu. Premiera are un succes foarte mare de public și de presă și acest titlu rămâne permanent în repertoriul teatrului timp de un deceniu și ar mai fi continuat să rămână dacă, în urma unei temute Plenare din primăvara anului 1971, nu s-ar fi decis epurarea repertoriilor teatrelor de anumite piese ”nepotrivite”; această operetă era considerată „prea americănească”.

Pentru Cleopatra Melidoneanu, debutul absolut reprezintă un foarte mare succes personal într-un rol „în care etala vocea, talentul tinereții proaspete dar și o frumusețe scenică spectaculară”. Cariera sa începea sub cele mai bune auspicii, la începutul deceniului cel mai glorios din istoria Teatrului de Operetă din București sub majestuoasa dominanță a marelui artist Ion Dacian care avea să preia și direcția chiar în acel an. Între timp Cleopatra Melidoneanu este distribuită într-o premieră absolută românească într-un rol în care avea să se alterneze cu alte primadonne ale teatrului: ”Întâlnire cu dragostea” de Nicolae Kirculescu; premiera a avut loc la 5 iunie 1962; regia a semnat-o eminentul artist Nicușor Constantinescu.

În stagiunea viitoare, o altă premieră prilejuiește sopranei Cleopatra Melidoneanu o nouă afirmare de mare succes: ”Prințesa circului” de Kalman, în regia lui Ion Dacian, sub bagheta dirijorilor Gherase Dendrino și Constantin Rădulescu; premiera a avut loc la 29 februarie 1964. Ion Dacian a realizat o creație extraordinară a rolului Mister X fiind urmat în distribuție de Nicolae Țăranu. Cleopatra Melidoneanu se afla deja la cea de a treia stagiune a sa, își cristalizase un anumit profil de primadonna și interpreta aceste roluri cu mare succes la public evoluând de la o stagiune la alta. ”Prințesa circului” îi prilejuiește și înregistrări de radio și televiziune alături de Ion Dacian ca și participarea la turneul în Italia, la Festivalul de Operetă de la Triest, în vara anului 1965 repurtând alături de Ion Dacian un mare succes. 

Apoi, are loc la 24 februarie 1967 premiera operetei ”Sânge vienez” de Strauss. Ion Dacian realizează o regie fastuoasă în scenografia arhitecului Ștefan Norris și cu costumele creatoarei Elena Agapie-Stancu, culminând în actul doi cu o amplă evoluție de balet elaborată de maestra Elena Penescu-Liciu; conducerea muzicală este asigurată de Gherase Dendrino și Constantin Rădulescu; în rolul contelui Eduard de Zedlau evoluează Ion Dacian. Cleopatra Melidoneanu a interpretat pentru un deceniu și jumătate rolul Contesei atât în țară cât și în turnee în străinătate oferind „o interpretare nobilă, cu o frazare de linie elegantă și expresivități timbrale profund poetice”.

Al doilea eveniment al anului 1967 l-a marcat premiera marelui succes ”Contesa Maritza” de Kalman, la 16 decembrie, în regia lui Nicușor Constantinescu, sub bagheta lui Constantin Rădulescu și Liviu Cavassi; în rolul titular apăreau alternativ Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu și Cleopatra Melidoneanu, fiecare conturând personajul Contesei cu specificitatea vocală și artistică a personalității lor. Îîn rolul lui Tassillo cântau tenorii Dorin Teodorescu și Cornel Rusu. În timpul repetițiilor la ”Contesa Maritza” începuse simultan un program intens de pregătire a unei producții ce avea să fie un extraordinar eveniment artistic: ”My Fair Lady” de Loewe sub regia lui Ion Dacian care interpreta și rolul profesorului Henry Higgins; versiunea românească a libretului a fost excelent elaborată de Vasile Timuș și Nicușor Constantinescu. Ion Dacian îl solicitase pe un coregraf britanic, Michael Boyle, consultându-l și asupra stabilirii distribuirii rolurilor în urma vizionării de către acesta a tuturor artiștilor într-o serie de spectacole ale teatrului. Dintr-un total de 20 de roluri, 8 erau roluri principale; desfășurarea teatrală solicita un amplu cor și un mare număr de balerini; alegerea artiștilor pentru fiecare rol s-a făcut, ca de obicei sub direcția lui Ion Dacian, într-un mod eficient stabilindu-se câte doi sau chiar trei artiști pentru fiecare rol. Pentru rolul Eliza Doolittle, s-au ivit unele divergențe: coregraful Michael Boyle întrevedea două artiste dar Ion Dacian era foarte sceptic. Finalmente, acesta s-a dovedit a fi, la propriu și la figurat, un genial … Pygmalion și a rostit sentința opțiunii sale pentru rol: Cleopatra Melidoneanu. Mulți au fost mirați deoarece rolul solicită multă mișcare și comedie iar acestea erau aspecte considerate a fi caracteristice unei subrete în timp ce Melidoneanu era o primadonna de profund lirism și cu un farmec perfect corespunzător ipostazelor poetice de intensă emotivitate. Primul care s-a convins a fost marele actor Nae Roman care intepreta rolul lui Adolph Doolittle, tatăl Elizei.

Premiera de la 8 mai 1968 a reprezentat un succes triumfal; era primul musical reprezentat în România. Ion Dacian a realizat o creație magistrală în rolul lui Higgins iar Cleopatra Melidoneanu, în cea de a șaptea stagiune a carierei sale, cu experiența celor nouă roluri interpretate intens și cu succes, „a realizat o capodoperă artistică, vocală, teatrală, nuanțând cu umor scenele de comedie, subliniind cu poezia lirismului său momentele intens dramatice, alternând cantabilitatea cu o teatralitate splendidă și creând un personaj al cărui farmec a consacrat-o definitiv la cotele maxime ale potențialului său artistic”, notează Stephan Poen, în articolul bibliografic complex.

Cleopatra Melidoneanu, la acel moment al carierei, se lansa ca o vedetă carismatică a genului de operetă. Publicul a luat cu asalt casa de bilete. ”My Fair Lady” era programat săptămânal de trei ori deci de 12 ori pe lună ceea ce însemna peste 100 de reprezentații la sediu pe stagiune cărora se mai adăugau deplasările prin țară. Succesul a fost enorm atât de public cât și de presă iar în teatru se trăia un sentiment de imensă satisfacție artistică. Cleopatra Melidoneanu avea să se identifice pentru totdeauna cu acest rol; când cineva îi rostea numele, automat era asociat personajului Eliza Doolittle. Soprana a interpretat această operetă două decenii neîntrerupt până la încheierea carierei.
Ultimul spectacol cu ”My Fair Lady” interpretat de Cleopatra Melidoneanu alături de marele Ion Dacian a fost duminică 6 ianuarie 1974: „Îmi amintesc cu mare emoție, o emoție declanșată ulterior deoarece nimeni nu își imagina că în seara aceea, cei doi protagoniști – Dacian și Melidoneanu – se vor întâlni pentru ultima dată pe scenă în acest spectacol de mare succes … Mimi era însărcinată în luna a șasea și avea să dea naștere fiului său, Coradin, în aprilie; la finele lunii ianuarie intra în așa numitul concediu de maternitate; miercuri 30 ianuarie, avea ultimul spectacol dinainte de concediu, cu Contesa Maritza. Până la finele stagiunii, rolul Eliza Doolittle a fost interpretat doar de Constanța Câmpeanu. În septembrie 1974,chiar înaintea începerii stagiunii, la scurt timp după un voiaj în Italia împreună cu Doamna Dacian, din cauza unor intempestive probleme de sănătate, Ion Dacian anunța că încetează orice activitate artistică. Din acel moment, Mimi – Eliza a interpretat rolul său cu alți parteneri”, își amintește Stephan Poen.

La finalul stagiunii 1975/1976, mai 1976, directorul și regizorul George Zaharescu în colaborare cu dirijorul Constantin Rădulescu, lansează o nouă producție cu ”Văduva veselă” de Lehar, operetă care lipsea din repertoriu de cinci ani; Cleopatra Melidoneanu, Dorin Teodorescu, Constanța Câmpeanu, Eugen Fânățeanu se aflau în distribuție. „Maturitatea artistică îi permite Cleopatrei Melidoneanu o lectură interpretativă modernă bazată pe efecte în pianissimo și o cantilenă unduită de un superb legato ceea ce face ca celebrul cântec al Viljiei să marcheze un adevărat moment culminant al spectacolului”. Cuplul Cleopatra Melidoneanu și Dorin Teodorescu este deja pe deplin afirmat iar publicul îl urmărește cu interes și foarte mare admirație. Un an mai târziu, mai 1977, acest cuplu va repurta un nou succes în premiera operetei românești ”Eternele Iubiri” de George Grigoriu în regia lui George Zaharescu și sub bagheta lui Constantin Rădulescu. Cu acest prilej, la șase ani după succesul cu ”Se mărită fetele”, George Grigoriu propune Cleopatrei Melidoneanu din nou o arie splendidă – ”Când fetele iubesc” – în care este valorificată „vocea de soprană cu sonoritate amplă, nuanțe timbrale închise la culoare, rezonate într-o profunzime impresionantă a registrului centro-grav”. Interpretarea acestei arii declanșează un succes personal al artistei. În stagiunea 1979/1980 se reia capodopera ”Vânzătorul de păsări” de Zeller în montarea modernă a lui George Zaharescu; în rolul Prințesei, Cleopatra Melidoneanu  alterna cu Lucia Țibuleac într-un spectacol în care Dorin Teodorescu și Eugen Fânățeanu, Daiela Diaconescu și Rodica Truică, încântau publicul cu interpretările lor.

„Vreme de un sfert de secol am urmărit cariera sopranei Cleopatra Melidoneanu cu toate împlinirile sale: 28 roluri de roluri în total dintre care 25 de protagonistă în cadrul cărora 17 la premiera respectivelor producții; 8 roluri în care s-a alternat cu alte primadone ale teatrului; 27 de producții dintre care 19 pentru operete străine și 8 pentru operete românești; 17 compozitori dintre care 12 străini și 5 români; 24 titluri dintre care 18 de compozitori străini și 6 de compozitori români; iată un bilanț statistic a trei decenii de devotament artistic spre bucuria publicului și îmbogățirea istoriei culturii noastre în arta lirică. Astăzi, privind retrospectiv și panoramic universul personalității artistice al primadonei Cleopatra Melidoneanu, îmi apare pregnant … visul și visarea plutitoare a glasului său bogat în expresivități poetice … Reascult cu bucurie creațiile sale pe care le conserv în fonoteca mea și dintre care câteva le-am evocat în acest parcurs evocator. În musicalul ”Mătușa mea Faustina” de Cavassi – Butoiescu, Mimi intepretează o arie plină de lirism poetic și în care se reliefează în mod deosebit motive precum … vise … ale lumii-ndrăznețe … vise … pline de frumusețe … Astăzi, aceste accente expresive asumă o conotație profund semnificativă a bilanțului de la răscrucea vremurilor. Visele lui Mimi s-au adeverit într-o lume îndrăzneață în care s-a afirmat cu determinare curajoasă printr-un fior emotiv ce continuă și astăzi prin alte vise pline de frumusețe, de frumusețea unui echilibru de artă și viață admirabil menținut. hqdefault (1)Prin admirația și afectivitatea care mi-au stimulat memoria sufletului meu, sunt onorat și încântat să pot evoca, acum, la ceas sărbătoresc de glorioasă aniversare, pe această încântătoare primadonă – Cleopatra Melidoneanu”, scrie Stephan Poen, doctor în muzicologie.

...Apropiații știau că între familiile lor exista o mare prietenie, acestea petrecându-și împreună multe vacanțe, fiecare însoțit de partener (în cazul Cleopatrei, un reputat violonist). Asta se întâmpla inclusiv la Sibiciu de Jos, un colț de rai pe Valea Buzăului, aproape de Pătârlagele, unde soprana moștenise căsuța unchiului său, Dumitriu. Aici, cei doi mari artiști veneau anume pentru a bea „apă vie” din fântâna familiei George și Zenovia Boerescu...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro