Românca Virginia Zeani (născută Virginia Zehan; 21 octombrie 1925, Solovăstru, Mureș – 20 martie 2023, West Palm Beach, Florida) a fost o renumită solistă română de operă, una din cele mai prestigioase soprane lirice din lume în perioada 1950-1970, Cea care în școală lua numai 5 la muzică întrucât cânta „prea tare”, timp de 25 de ani a fost „prima donna assoluta" a Teatrului de Operă din Roma, unde a cântat cu cei mai renumiți tenori ai epocii, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo.

După ce începuse să studieze literatura și filosofia la Universitatea din București, a luat lecții de canto cu Lucia Anghel, continuând apoi cu soprana și pedagoga Lidia Lipkovskaia. La 19 ani și-a terminat studiile muzicale în Italia, cu tenorul Aureliano Pertile, solistul preferat al lui Arturo Toscanini. Grație acestei baze excelente de educație muzicală și tehnicii vocale superioare, Virginia Zeani a reușit să mențină un standard de prim rang de-a lungul celor 30 de ani de carieră internațională, interpretând peste 60 de roluri diferite. Debutul său a avut loc în 1948 cu un răsunător succes pe scena Teatrului de Operă din Bologna în rolul Violettei din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi, rol cu care urma să se afirme pe marile scene ale lumii, inclusiv Metropolitan Opera din New York, Teatrul Bolșoi din Moscova sau Covent Garden din Londra. Printre alte roluri din prima perioadă a carierei sale se numără și Mimi din Boema de Giacomo Puccini, Margareta din Faust de Charles Gounod și rolul titular din Manon de Jules Massenet, pe care l-a cântat alături de celebrul Beniamino Gigli. Opere de Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti (Lucia di Lammermoor, L'Elisir d'Amore, I Puritani), arii și opere celebre în care a cântat prin toată Europa i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de „Bel Canto".

În 1955 Virginia Zeani a debutat la Opera din Roma unde a fost distribuită în numeroase roluri, fiind apreciată în termenii cei mai înalți. Două producții importante au fost montate acolo special pentru ea: „Alzira” de Verdi și "Otello" de Rossini, opere care nu fuseseră încă reluate în secolul XX. Unul din marile sale triumfuri a fost interpretarea rolului Desdemonei, triumf repetat în 1966 când, împreună cu ansamblul Operei din Roma, apare pe scena Deutsche Oper Berlin și la Metropolitan Opera din New York.

În 1956 a fost invitată la Teatro alla Scala din Milano, unde a fost distribuită într-o producție nouă a operei "Giulio Cesare" de Georg Friedrich Haendel, alături de basul Nicola Rossi-Lemeni (cu care se va căsători un an mai târziu), mezzosoprana Giulietta Simionato și tenorul Franco Corelli. În anul următor cântă rolul Blanche de la Force, creat special pentru ea de compozitorul Francis Poulenc în premiera mondială a operei „Dialogues des Carmélites”.

Datorită maturității și excelentei calități a tehnicii sale vocale, Virginia Zeani a evoluat de la soprană de coloratură, la soprană lirică și la soprană dramatică, ceea ce i-a permis să-și lărgească treptat repertoriul cu rolurile de bază din operele "Don Carlos" și "Otello" de Verdi, rolul Tatianei din "Eugen Oneghin" de Ceaikovski și chiar două roluri wagneriene, Senta din "Olandezul zburător" și Elsa din "Lohengrin".

De-a lungul întregii sale cariere Virginia Zeani a fost omagiată pentru calitățile sale de dinamism teatral, vitalitate și sensibilitate. „Vocea sa a demonstrat o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă competență tehnică, extinsă de la notele calde din piept până la înaltele acute. Zeani a cântat cu o impecabilă frazare, cu intensitate și convingere dramatică.”

Virginia Zeani a înregistrat pe discuri mai multe albume selective și versiuni complete ale operelor "La Traviata" de Verdi și "Tosca" de Puccini. Multe din performanțele sale au rămas gravate pe Legendary Recordings. Virginia Zeani a fost din 1991 profesoară de canto (Distinguished Professor) la Indiana University, School of Music, din Bloomington, Indiana. Una din cele mai bune eleve ale ei este soprana Angela Brown, care - în anul 2004 - a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York în rolul titular din opera "Aida" de Verdi. În 1991 a decedat soțul Virginiei Zeani, basul Nicola Rossi-Lemeni.

Virginia Zeani a fost o credincioasă a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. În august 1971 a participat la înmormântarea unchiului ei, Ioan Zehan, la Solovăstru. Slujba de înmormântare, la care conform documentelor Securității au participat circa 4.000 de persoane, a fost oficiată de episcopul greco-catolic (clandestin), Alexandru Todea, care a ținut și predica. Protopopul ortodox de atunci al Reghinului, preotul Mihai Ciobanu, neliniștit de activitatea pastorală a Episcopului Alexandru Todea, s-a exprimat astfel: „Îl trimit eu de unde a venit” (adică la închisoare).

Într-un interviu din 2001 pentru Formula As, realizat de Corina Pavel, Virginia Zeani făcea o serie de dezvăluiri emoționante: „Amintirile copilariei mele sunt extraordinar de frumoase. Pana la varsta de 5-6 ani, nici nu stiam ca exista orase mari ca Bucurestiul, pentru ca eu crescusem intr-un satuc, la Solovastru, care n-avea nici macar o casa cu etaj. Cand aveam noua ani, tatal meu s-a mutat cu serviciul la Bucuresti si, atunci cand am vazut marele oras, tin minte ca m-am tot minunat cum de pot exista case peste alte case si cum pot trai oamenii asa, unii peste altii. Asta si closetele de portelan au fost marile surprize pe care mi le-a produs Bucurestiul. Mi se parea orasul cel mai luminat din lume, cu pravaliile si vitrinele cele mai frumoase - Micul Paris i se zicea atunci. Eram foarte incantata ca locuiam in Bucuresti, dar foarte mandra eram si de Solovastrul meu. Ma duceam vara la Reghin, era un targ foarte frumos acolo si piata Reghinului era plina de flori. Cand eram copil, doream cu tot sufletul sa cresc mare, sa termin liceul si sa ma duc la Universitate la Cluj! Aceasta era suprema mea dorinta. Pe atunci, Clujul mi se parea centrul universului. Ca o paranteza, am primit la sfarsitul anului trecut titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzica din Cluj. Am locuit pana acum in trei tari: pana la 21 de ani in Romania, apoi am trait 34 de ani in Italia si 21 de ani in Statele Unite ale Americii. Si totusi, peste tot spun ca sunt romanca.

Sunt foarte mandra de originea mea. Cea mai mare nostalgie a mea legata de copilarie este cea a Craciunului, care era nemaipomenit la Solovastru. Dupa ce tata a fost mutat cu serviciul la Bucuresti, ne intorceam de Craciun acasa, in Ardeal, si de la Reghin, unde ajungeam cu trenul, mergeam trei kilometri pe jos prin zapada, pana in satul nostru. Si de multe ori ajungeam noaptea tarziu si pe carare auzeam lupii de departe, urland. Normal, tatal meu, care era un barbat curajos, isi lua intotdeauna cu el chibrituri, lumanari si ziare pe care le aprindeam daca lupii se apropiau prea mult de noi, ca sa-i speriem. Si asta-mi reamintesc asa, cu teroare, dar cu o teroare superba, pentru ca stiam ca mergem acasa, la Solovastru, si atunci orice spaima devenea suportabila. Acolo ne astepta caminul cald, si cea mai frumoasa sarbatoare a Craciunului din lume era acolo, in satucul nostru, cand mama pregatea cozonaci, veneau colindatorii la feresti, era ca in povesti, ce mai! Cred ca a fost perioada cea mai frumoasa a copilariei si adolescentei mele. La Bucuresti, am facut scoala primara si liceul - am studiat la Institutul "Sfanta Elena", pe strada I.G. Duca, langa Academia Comerciala si mi-am luat bacalaureatul tocmai in anul cand a fost marele bombardament, in 4 aprilie 1944”.

Începuturile carierei sale aveau origini profunde în copilăria artistei: „Cu muzica, primul meu contact a fost normal, la tara, unde auzisem lautari tigani cantand la vioara, pentru ca nu era electrificat satul nostru si nu exista radio, ca sa stiu si ce alta muzica mai exista pe lume. Dar totusi, de la 3-4 ani, compuneam muzica pentru mama, cu texte naive, in care-i spuneam: "Maicuta, nu ma bate, ca eu sunt cuminte, sunt buna, sunt draguta etc.", iar mama, saraca, zicea: "Numai o fata am, si aia-i bolunda!". Scanteia care a aprins focul carierei mele a fost faptul ca un var de-al meu, care studia la Conservator, m-a dus la Opera (eram deja mutati la Bucuresti). Atunci am vazut pentru prima data "Madame Butterfly" si, cand am iesit, m-am dus acasa si i-am spus mamei ca eu voi deveni cantareata de opera. Aveam noua ani cand am hotarat ca asa va fi! Iar mama mi-a spus: "Tu continui sa fii bolunda si sa visezi!". Acesta a fost primul meu contact cu opera. Al doilea a fost la scoala, cand, din clasa intai de liceu, eu eram deja in cor si cantam "Pe-al nostru steag e scris unire" din cheia sol, pentru ca mi se spunea ca am o voce puternica. Eram emotionata, pentru ca, deh, cantam solista atunci, dar mi-am dat seama ca asta va fi viata mea, ca eu voi fi intotdeauna in muzica. Nu stiu de ce, dar eram asa de convinsa ca nimic nu ma va opri!

Incet-incet, cand aveam 12 ani si jumatate, o profesoara care venise sa o inlocuiasca pe profesoara noastra de muzica (ce-mi daduse intotdeauna numai nota cinci, pentru ca zicea ca in coruri urlu prea tare si ca trebuie sa invat sa cant incet, dar eu credeam ca e un motiv de lauda sa ai vocea mai puternica decat ceilalti si de aia urlam mai abitir) m-a auzit cantand si mi-a spus: "Fetito draga, tu trebuie sa studiezi canto!". Si m-a dus la o profesoara, Lucia Anghel. Dar cum parintii nu voiau sa-mi plateasca studiile, pentru ca nu erau de acord cu cariera pe care eu mi-o alesesem (mama mi-a spus ca nu are de gand sa-mi plateasca lectiile de canto, care n-o sa-mi foloseasca la nimic in viata), la varsta de 13 ani m-am dus la Biserica Visarion si am inceput sa cant in corul bisericii, pentru 200 de lei pe luna. Si cu acesti bani plateam lectiile de canto. In 1943, am gasit-o pe Lidia Lipkowska, refugiata in Romania, faimoasa soprana rusa a vremii, care a cantat cu Carusso si cu care am inceput sa studiez. Imi amintesc ca ma intorceam de la lectii acasa cu tramvaiul (stateam in Aleea Mitropoliei nr. 9) si plangeam tot drumul, daca primeam vreo observatie din partea profesoarei mele”... (interviul complet aici).

Virginia Zeani a fost distinsă cu titlul de doctor honoris causa al Universității Naționale de Muzică București, precum și al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la propunerea Facultății de Teologie Greco-Catolică. Pe data de 11 mai 2011 Regele Mihai I i-a acordat decorația regală „Nihil Sine Deo”. La 21 octombrie 2022 a fost inclusă în OPERA America Hall of Fame.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro