Istoria orașului e plină de personaje și locuri originale, voit marginale dar care au marcat-o într-un mod singular. Poetul și, deopotrivă, omul de sport Tudor George a scris o astfel de pagină inedită, alături de prietenii săi Pîcă și Pucă, într-o chițimie de poveste botezată „Singapore”, loc de evaziune bahică de sub presiunea sistemului și neîntreruptă visare... Tudor George (în certificatul de naștere Tudor Georgescu, 3 februarie 1926, Ulmeni, Ilfov/Călărași - 10 ianuarie 1992, București) a fost un original poet (autor de balade și sonete) și traducător, în egală măsură jucător și antrenor de rugby, rămas în istoria orală prin faimosul său strigăt: „Ahoe! Un salut din vechea Troie!”...

A absolvit liceul „Marele Voievod Mihai” din București și Facultatea de Științe Juridico-Administrative din Capitală (1949). Poreclit „Ahoe”, a fost unul din boemii generației sale, alături de oameni de litere și artiști ca Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Teodor Pîcă, Florin Pucă, Dumitru Țepeneag etc.. Totodată a fost și un bun jucător de rugby, devenit ulterior antrenor la clșubul Grivița Roșie. Ultimii ani ai vieții (1980-1992) a locuit într-un bloc de pe str.Polonă nr.115, la scara A, unde se află o placă memorială a scriitorului. Premiul de literatură sportivă „Tudor George” este numit în cinstea lui.

Pe la mijlocul deceniului șase al secolului trecut exista în Piața Rosetti din București, în buricul Capitalei, o cârciumă frecventată de mulți scriitori care nu o duceau prea bine cu banii, tineri actori ai Teatrului Național sau pictori la fel de „avuți”, încropită la subsol în locul unei foste bucătării. Aceasta se numea „Singapore”. Mai târziu a fost rebotezată „Peștera”. Astăzi, în acel loc este un magazin de înrămări foto, însă poveștile savuroase au rămas consemnate de eroii acelor vremuri. Mai era o boemă, a elitelor cu multă„dare de mână” care frecventa localuri cu ștaif precum Capșa, Café Corso sau Oteteleșanu. Dar aici, la Singapore, prețurile erau modice: o votcă mare costa 2 lei, un rom mare 1,80 lei, o halbă de bere 1,70 lei, iar un litru de vin era 6 – 8 lei. Când intra în cârciumă, Tudor George îi saluta pe cei prezenți: „Vă salut din vechea Troie: Ahoe! Și înc-o dată că e voie: Ahoe!”.

În hruba noastră– zisă „Singapore”/– O navă eșuată-n bulevard – / Ne-am petrecut, damnați, atâtea ore/ Cu pâlnia lui Bachus pe stindard!// Eram convivii acelui naufragiu/ În așteptarea nu știu cărui ceas,/ Când – dincolo de-al anilor ravagiu –/ Să mai salvăm splendori – câte-au rămas.// ar votca pură– seva cristalină–/ Când o săltai în slăvi – de nici n-o vezi –/ Și căreia-i ziceam „streptomicină”,/ Ne amintea mai purele zăpezi.// De secărica galbină, desigur,/ Ziceam că soare palid și plebeu/ Ca tristul grâu ce tremură sub friguri/ Cu lumânări de ceară și de seu.// A fost un timp cu-alcooluri caligrame/ Printr-un Tahiti ori Apollinaire…/ Printr-un Gaugain – eliberat de drame,/ Eliberat din iadul temnicer… / Pe-acel Satan livresc din colțul minții/ Noi l-am cinstit, i-am dat și lui un țoi,/ A stat cu noi, și-a cheltuit ca prinții .Și s-a-mbătat alăturea cu noi…

Cum ieşeai din interesecţia de la Universităţii, spre Rosetti, până la Singapore nu era decât un pas, descrie scriitorul George Astaloş, în volumul „Boema“, apărut în 2009. Elita boemă bucureşteană a anilor ’50-’60 petrecea des în subsolul de la taverna Singapore. Imediat după „borcanul miliţianului de la circulaţie“ făceai stânga, stânga şi iar stânga şi intrai drept în Singapore. Acolo „dădea fericirea peste tine“. 
Taverna din Piaţa Rosetti, încropită în locul unei foste bucătării, era „bine famată“ şi se găsea la intersecţia dintre strada Vasile Lascăr şi strada Dianei, vecină cu Editura Univers. „Muşterii nu se puteau întinde pe mai mult de patru sau cinci mese, între pereţii tapetaţi cu plăci de faianţă, o moştenire a fostei bucătării şi petrecându-şi orele sub cele trei guri de aerisire prin care se vedea forfota străzii. Viaţa era uşoară şi ieftină la Singapore:o vodcă mare (100 de grame) costa 2 lei, un kilogram de vin se cumpăra la 6-8 lei, un rom mare era 1, 80 de lei, iar o halbă de bere-1, 70. Prin urmare, o zi de Singapore îi costa pe boemii acelei perioade în jur de 5-6 lei. Să nu uităm că localul se afla în buricul târgului, unde preţurile nu erau chiar de neglijat. „În subsolul renumitului Singapore, se bea din abundenţă, recitându-se tonic, povestindu-se cu har sau tălmăcindu-se cu subînţeles. Trebuie spus că boema pe care o prezint şi o reprezint eu era aristocraţia acestui modus vivendi în România. Aş spune chiar că era singura boemă nobilă dintre boemele de-atunci (ca să-l parafrazez pe Minulescu)“, povesteşte Astaloş.Poeţii, scriitorii şi artiştii plastici cu state vechi erau: Ghiţă Mărgărit, Geo Martiniuc, Teodor Pâcă, Tudor George zis Ahoe (care a scris „Baladele singaporene“), Florin Pucă, matematicianul Nelu Winckler, Constantin Aronescu şi pictorul George Antohi, Alexandru Struţeanu, Eugen Schileru, Taşcu Gheorghiu sau Constantin Piliuţă”.

Spiritul catalizator al birtului era Ghiţă Mărgărit, „poet de o remarcabilă subtilitate“, cum îl descrie Astaloş. După al treilea pahar, el i-a povăţuit pe colegii de rezistenţă:„Ţineţi minte ce vă zic! Trebuie să ştiţi totul despre toţi, dacă vreţi să fiţi inatacabili. Şi când vă cade în palmă omul care vă sâcâie, îi serviţi tot ce ştiţi despre el şi când nu mai aveţi ce zice, îi spuneţi:Şi ţi-a fost şi frică la dentist!“. Nimeni din asistenţă nu se întreba la acea vreme cum ajunsese Ghiţă Mărgărit să fie asistentul marelui critic George Călinescu, graţie poeziei despre dezordinea existenţială, împreună cu Alexandru Piru, recunoscut ca un fin filolog şi pentru spiritul său critic. Un alt „partener de tribulaţii“ din subsolul cârciumii era Păstorel Teodoreanu, fratele lui Ionel Teodoreanu. Din pleiada de la cele cinci mese nu lipseau nici actori, iar „flotantul de serviciu“ Ilarion Ciobanu era unul dintre ei. Boemii de altădată nu mai vin aici, iar denumirea vechii spelunci va fi „Peştera“, o grotă luxoasă, împodobită cu stâlpi de beton armat. „Pe la începutul anilor 2000, Peştera a fost cumpărată de Meiţă, un om de afaceri de primă mărime şi calitate care în afara unui fabulos restaurant la Şosea şi o cofetărie de lux în Piaţa Rosetti, avea şi o herghelie de trăpaşi de curse pe hipodromul din Ploieşti care număra, nici mai mult nici mai puţin de 130 de capete. I-am văzut alergând pe pista ploieşteană în mai multe rânduri. Ei bine, poeticul proprietar de cai a cumpărat fostul Singapore al nostru devenit Peştera şi a făcut din istoricul spaţiu al boemei o brutărie de lux, căreia îi citesc nostalgic firma de oricâte ori trec prin Rosetti. Acum brutăria şi-a schimbat din nou profilul“, consemna scriitorul şi clientul de la Singapore, George Astaloş.

Clienţii de la Singapore chiar erau boemi şi nu făceau parte din „tagma” celor „alteraţi de muncă şi de răspunderi socio-profesionale”, aşa cum puteai întâlni la celebra Capşa. Totuşi, după restaurarea crâşmei şi dobândirea numelui de „Peşteră” îi călcau pragul şi actori mai tineri: Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi sau Gheorghe Dinică, şi în general vedetele Teatrului Naţional. „Aurora Cornu (devenită soţia lui Marin Preda), actriţa Ioana Bulcă, Ţuca Breslaşu, singura posesoare de Wartburg (maşina cucoanelor bine) erau câteva dintre frumuseţile epocii care frecventau barurile mai noi.”

Scriitorul Ion Lazu a reușit să-i schițeze un portret poetului boem Tudor George: „Om de pahar, îndrăgind boema, s-a făcut faimos prin viața de noapte, la cârciuma Singapore din Piața Rosetti, dar intra haiducește în orice altă speluncă de cartier, sub imboldul clipei, mereu combatant, mereu comunicativ, bon-viveur, jucând roluri pe rând, cu nonșalanță, recitând la nesfârșit din sine și din clasici, spre bucuria convivilor. Sau abordând, după caz, temele de strictă specialitate ale literaturii și artei…”.

„Fiu de impiegat CFR, şi-a petrecut anii adolescenţei în cartierul Griviţa, care în anii 30 va fi fost tot o mahala, precum o şi descrie vecinul său de stradă Eugen Barbu. Liceul în cartier, apoi facultatea de ştiinţe juridice, încheiată în 1949. Însă tânărul nu era din serie, ci un ins cu deosebire deschis spre marile mesaje ale umanităţii: a asistat la cursurile lui Călinescu şi Vianu, dar şi la cele de matematică ale lui Barbilian, dar şi la cele de Fiziologie. Scria poezii încă din şcoala primară, le însoţea de desene, se încumeta în traduceri din latină, din scriitorii francezi şi germani. De o vitalitate ieşită din rând, s-a lăsat sedus de viaţa sportivă la vârf, a practicat un sport al bărbăţiei şi nobleţei totodată: rugby-ul şi ulterior a fost antrenorul echipei de juniori Griviţa Roşie, campioană doi ani la rând. Cronicar sportiv, dar şi cronicar de arte plastice. A scris şi pentru copii, ilustrându-şi cărţile. I-am văzut o expoziţie de autoportrete, în holul Casei Scriitorilor. Cu viaţă de familie problematică, femeile adorate şi cântate nu i-au înţeles firea dezgrădită, nonconformistă - l-au lăsat pe rând, excedate, alegându-se cu apartamentul primit de la Uniunea Scriitorilor...”

Tudor George a scris versuri și a tradus din creațiile unor poeți maghiari, italieni, letoni, englezi sau ruși. Editorial a debutat în anul 1957 cu volumul „Legenda cerbului”. Din acel moment a mai publicat 29 de cărți de poezie, de literatură pentru copii și 9 cărți de traduceri. Vizitele la cârciuma din Piața Rosetti nu au trecut nebăgate în seamă. A scris și publicat volumul „Balade singaporene” (1970), iar în anul 2003 i-a apărut postum „Jurnal singaporean”.

„Dincolo de șine începe povestea lui Ahoe, sportivul-poet. Dintre smocurile terenului cu buturi din Parcul „Cireșarii”, casa legendarei CFR Grivița Roșie, cartierul tatălui său a răsunat strigătul de luptă „salutul din vechea Troie”. Apoi s-a propagat în bretelele orașului. La „Bumbești” pe Rahova, la Zahana, la „Paișpe Craci” lângă Grădina Icoanei (unde de tratație se ocupau șase chelnerițe și o responsabilă), în orice cârciumă din colbul mahalalelor în care călca Ahoe, dar mai ales în spelunca „singaporenilor” inventată într-o cuhnie din Piața Rosetti, locul de ditiramb și zaveră în versuri pentru boemii epocii”, consemna Cătălin Mureșanu.

„Tudor George era un rugbist talentat, de altfel. A jucat în echipa națională de câteva ori. Un atacant periculos, dar, mai ales, era un apărător care se sacrifica și-și dădea sufletul pe terenul de joc. Într-un fel, mi-am putut da seama că și poezia lui avea aceleași caracteristici pe care le prezenta pe terenul de joc. În toate volumele sale de poezie nu găsești un singur vers lin și molatec. Toată poezia lui este o vijelie. Așa a și început, cu Legenda Cerbului, care i-a atras atenția nu numai lui Tudor Vianu, dar și întregii lumi literare din acei ani. Printre prieteni și cunoscuți, el era vestitul AHOE. Strigăt pe care-l proiecta în slavă.

Atât pe terenul de joc, cât și la cârciumă sau pe stradă, în momentul în care își încheia o tiradă- începea chiar așa: “Un salut din vechea Troie- AHOE!”. Un om plăcut de șuetă, care își argumenta cu patos părerile, atât pe cele literare, cât și părerile despre o partidă de rugby sau o problemă socială. S-a simțit bine, din câte am înțeles, să trăiască precum un vagabond. Pentru el, o zi cu mese regulate, -mic dejun, prânz și cină-, cred că au constituit, timp de mulți ani, o mare excepție. Culcatul seara, devreme, nu intra în viața lui”, așa și-l amintea în paginile cărții sale memorialistice medicul Miron Costin, bunul prieten al lui Ahoe.

În anii 50, Ioan Chirilă privea din tribună cum Tudor George, Ahoe, le povestea elevilor lui, strânși în jurul său într-un ciorchine de siluete transpirate, după un antrenament, Mitul lui Anteu. Și să poftim în cleștele ghilimelelor de catifea ale lui nea Vanea și în lumea de bard a antrenorului Ahoe: „În după amiaza aceea zăbovisem mai mult pe stadionul Tineretului…Discul de foc al soarelui se apropia de frontonul Institutului Agronomic, proiectând o blândă lumină violetă pe Arcul de Trumf. Ultimii atleți părăseau pista, în pas domol. Doar gazonul terenului de rugby era muscat de crampoanele juniorilor „Știintei”. Încă o șarjă pe treisferturi, încă o gramadă, încă o tușă… În cele din urmă, însă, mingile ovale își aflară odihna în preajma barelor. Și, totusi, antrenamentul nu se terminase. Mănunchiul de jucători se strânse în jurul antrenorului: poetul Tudor George.

…Așa a început seara de poezie a tinerilor rugbysti. Antrenorul-poet citea „elevilor” din poemul său în versuri ”Bob auriu”.
Lin își lasă înserarea / Valul peste sat: / Ca o pleoapă-nchisă zarea / S-a înnegurat… Înserarea își lăsa valul și peste stadionul Tineretului… Băietii erau cufundați în lumea basmului… Nimeni nu mișca. Dar prologul nu avea decât o sută de versuri…
– Nea Tudore, capitolul șase, cel cu lupta – interveniră câțiva. Și poetul-antrenor începu să citească povestea celor care l-au învins pe „vraciul Negru-de-taciune”.
La ultimele versuri, poetul în trening închise cartea, recitând…
Pe șosea se aprinseră luminile, dar surpriza acestei seri de poezie între barele de rugby nu era ultima. A urmat împărtirea cărților. Tinerii rugbyști au primit câte un volum cu autograful antrenorului-autor. Bineînțeles, tot în versuri: „Lui Jan Moromete, zis mișcări încete” (pentru accelerarea temperamentului), „și lui Șerbanică, cel cu pasa mică” (pentru lărgirea pasei și a orizontului) și câte și mai câte…
Grupul de jucători se îndreaptă spre vestiare. Cei mai volubili sunt Adrian Teodorescu, Marcel Popa și Dumitru Grigorcea, membri ai cenaclului literar „Ion Paun-Pincio” (tot nea Tudor i-a atras…). De la ei am aflat că mulți dintre juniorii rugbyști cunoșteau poemul încă în manuscris. In tabara de rugby de la Leaota au urmărit îndeaproape munca de creație a antrenorului lor.
În cele din urmă, am părăsit stadionul împreună cu antrenorul Tudor George.
– Am impresia că te surprinde dubla mea pasiune!
– Dimpotrivă!
– Contemplația poetică se împacă de minune cu dinamismului sportului. Iar pentru mine, rugby-ul e sportul-sporturilor. Dacă nu ne-am gândi decât la rațiunea colectivă a „grămezii”, în care fiecare component impune „telepatic” tuturor celorlalți o situație tactică.
– Asta spune antrenorul. Dar poetul?
– Ce-aș mai putea spune când o tușă suspendată îmi evocă vestite grupuri sculpturale și când mitologicul Anteu îmi intregește metodica de predare?
– Nu înțeleg.
– E foarte simplu. Știi bine că începătorilor le e frică să placheze și să fie placați. Le-am vorbit însă despre Anteu, cel care prindea forțe noi la orice contact cu pământul, și de-atunci placajele abundă…
… Se-nnoptase de-a binelea. Grupuri de sportivi se îndreptau spre Piața Victoriei, legănându-și sacii de antrenament. Iar Tudor îmi vorbea cu aceeași pasiune despre bucuria de a fi văzut în echipa naționala pe Gherasim, Tibuleac și Wusek, foștii săi elevi”.

Tudotr George-Ahoe era, în primul rând, un răzvrătit. Jurnalistul Marian Burlacu  a cules o întâmplare din cariera lui Ahoe. Sistemul nu prea asimila personajele cu barbă, iar Ahoe, pe terenul de joc, în troleibuz sau la Casa Scriitorilor, avea înfățișarea unui viking. „La un moment dat s-au sesizat tovarășii cu găitane albastre și au condamnat barba lui Ahoe la brici. Bineînțeles că acesta nici nu a vrut să audă, astfel că, amenințați că nu-l vor mai putea folosi pe Ahoe, la un antrenament, colegii l-au imobilizat și l-au bărbierit cu forța. În acest episod, găitanele doar au ciobit orgoliul lui Ahoe, căci barba a crescut la loc.”

Dincolo de șine, din grumazul Giuleștiului, un chiot dus de vânt printre buturile de la CFR Grivița Roșie s-a păstrat până astăzi, din generație în generație, din glas în glas: “Un strigăt din vechea Troie, AHOE! Pentru faima lui Dan Coe /legendarul fotbalist rapidist/…”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro