Istoria rock-ului românesc ar fi mult mai săracă fără formația Sincron și acest interpret și compozitor (chiar dacă, mai târziu, el a virat spre pop - „muzică ușoară”). Cornel Fugaru (2 decembrie 1940, București – 13 iulie 2011, București) a fost un compozitor de muzică ușoară, solist vocal și instrumentist, lider al formației Sincron, una dintre primele trupe rock de la noi.

Cornel Fugaru a participat la numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naționale de concursuri de muzică ușoară, a susținut numeroase concerte și recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme (Opt minute de vis, 1966, regia Mihai Constantinescu; Opt exerciții pee 625 de linii, 1967, film serial; Împușcături pe portativ, 1967, regia Cezar Grigoriu, film în care a jucat alături de Margareta Pâslaru) și a compus muzică de film pentru pelicule precum Fata Morgana, Liceenii rock*n*roll, Brezaia, Cici, Cei 4 M, Oacă și Boacă etc.

Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără „Dau viața mea pentru o iubire” - Monica Anghel, „Nu sunt sclavul tău”, „Eu nu mai sunt cel de ieri” - Aurelian Temișan, „Planeta albastră” - Margareta Pâslaru și Vlad Fugaru.. Dar una din melodiile pentru care Cornel Fugaru a rămas în inima ascultătorilor din România și de aiurea este, fără îndoială, „A venit toamna”, pe versurile lui Nichita Stănescu și interpretată de Nicu Alifantis.

Deși, în memoria colectivă, relația sa cu Mirela Voiculescu, medic stomatolog, apoi interpretă și textieră, a rămas drept un reper de împlinire reciprocă, lucrurile nu au stat întotdeauna așa în biografia sa sentimentală. Întrebat despre modul în care a reuşit să împace cariera cu viaţa personală, Cornel Fugaru a răspuns că nu a obţinut acest lucru de la început. "Este cea de-a doua căsnicie, şi în cazul meu, şi al Mirelei. La prima încercare, am dat cu capul rău de tot. N-a mers, pentru că soţia mea de atunci nu a înţeles viaţa artistică pe care o duceam, deşi era tot în branşă, actriţă de meserie", a povestit Cornel Fugaru într-un interviu pentru revista Formula As. El a detaliat cum s-a înfiripat relaţia cu prima nevastă. „Ne cunoscuserăm de tineri, la dans. Rockul era la modă, iar eu ştiam să-l dansez foarte bine. În fiecare sâmbătă aveam un ceai sau o întâlnire pe undeva şi, uite aşa, din vorbă în vorbă, a apărut iubirea. A fost prima şi, ca toate primele iubiri, a avut acel ceva special. Mi se părea că e singura care poate exista, că totul se opreşte acolo", şi-a amintit Cornel Fugaru.

„A durat destul de mult, vreo 20 de ani, şi cu acte, şi fără. Ne-am şi despărţit la un moment dat, ea a plecat la teatrul din Cluj, eu am rămas în Bucureşti. Peste ani, absolut întâmplător, ne-am întâlnit în faţa Conservatorului şi dragostea s-a reaprins. Sigur, ciorba reîncălzită nu e grozavă. A mai durat ceva vreme şi apoi iar au început discuţiile. Eu eram deja în mare vogă şi mi s-a parut că a fost şi ceva interes. Cum am adus-o de la Cluj la Bucureşti, s-a stricat iar totul", a mai dezvăluit cantautorul.

Divorţul a fost o mare piatră de hotar. „Dar eu sunt mai ferm şi nu-mi place să întind zeama. Lucrurile evoluau tot mai mult spre rău, aşa încât atunci când ne-am separat a fost o eliberare. Din fericire, nu am avut copii. Dar cred, cumva, că un al şaselea simţ m-a împiedicat să fac copii cu prima soţie. Simţeam instinctiv că nu e ce trebuie între noi. O căsnicie se bazează în primul rând pe încredere, iar eu îmi cam pierdusem încrederea în ea", a mai spus Cornel Fugaru în 2008.

Cu Mirela, Cornel Fugaru a avut o relaţie de 26 de ani. Alături de soţia sa, compozitorul a fost printre puţinii care au împăcat cariera cu un mariaj exceptional, care a dus și la apariția unui fiu talentat, Vlad Fugaru. Mirela Fugaru lucra ca textieră alături de soţul ei. „ Pe Mirela am vazut-o prima oara la televizor. Canta. Eram impreuna cu niste persoane din bransa si, fermecat de frumusetea ei, am intrebat: "Cine e fata asta?". Mi s-a raspuns banal, amanunte obisnuite. Cateva luni mai incolo, ea trebuia sa mearga la un festival in Cehoslovacia si cineva ii spusese ca, daca vrea sa faca o treaba serioasa, sa vina la mine sa-i fac eu o piesa. Si asa m-am trezit cu cadoul la usa. Viata e plina de neprevazut... Dragostea s-a înfiripat încetişor între noi. Am plecat împreună la un festival, am luat premiul special al juriului, apoi i-am mai făcut o piesă şi încă una. Ea era căsătorită de puţin timp şi mai mică decât mine cu 18 ani. Dar asta nu ne-a stat în cale", declara artistul, în 2008, pentru revista Formula AS. Mirela Fugaru, medic stomatolog de profesie, a renunţat la meseria ei de bază pentru a lucra ca textieră alături de soțul ei.

Într-un interviu mai vechi, din 1998, Cornel Fugaru povestea că a plecat de foarte de jos și că drumul spre performanță în industria muzicală a fost unul întortocheat și plin de obstacole. „M-am nascut pe 2 decembrie 1940, in Bucuresti, intr-o mahala din cartierul numit acum Aparatorii Patriei (pe vremea aceea, din spatele casei mele incepea campul cu porumb / în aceeați zonă s-a născut și actorul Mitică Popescu/). Din primii ani ai copilariei, imi amintesc razboiul, mizeria, foametea, noroiul si casele modeste ale mahalalei noastre. Dar eu nu aveam griji, pe vremea aceea: ca orice copil, eram foarte nabadaios, eram cand pe scara, cand pe acoperis, cand prin pomi. Prima data cand am cochetat eu cu muzica a fost pe la 4-5 ani, cand tata a venit cu o armonica din aceea ruseasca, cu butoane (garmoșcă se numea), pe care o cumparase de la un soldat rus. Si la garmoșcă am inceput eu sa cant, singur, dupa ureche, fara sa stiu notele, melodioarele care existau pe vremea aceea - cele rusesti, cu Catinca, cu eroul sovietic, din filmele lui Soloviov. Mai aveam, pe-atunci, in casa, un gramofon, cu discuri de ebonita, la care ascultam muzica clasica si mai aveam un difuzor, caruia ii dadeai drumul rasucind un buton si la care se difuza un singur program; acolo am ascultat eu marii sansonetisti romani ai vremii. Si la un moment dat, mama - Dumnezeu s-o ierte - mi-a adus o muzicuta. Placerea mea cea mai mare era sa ma urc in plopul din fata casei si sa cant cu muzicuta ore in sir”.

„Viata nu prea m-a rasfatat, am avut o copilarie deloc linistita si tihnita. Pentru ca parintii mei s-au separat, stateam cand cu mama, cand cu tata, cand cu bunicii din partea mamei. Si din cauza aceasta, viata mea de scolar era o brambureala continua, ma mutam de la o scoala la alta. Asa se face ca liceul ("Matei Basarab", din Bucuresti) a trebuit sa-l urmez la cursurile serale. La liceu am avut ca profesoara de chimie (si diriginta) pe doamna Giuleanu, care era sotia rectorului de la Conservator. Auzindu-ma cantand, impreuna cu o mica orchestra pe care singur mi-o injghebasem, la o serbare din aceea "tampeneasca" - ce se facea in preajma Sarbatorilor de Pasti pentru a determina tinerii sa nu mearga la biserica - doamna Giuleanu si-a dat seama ca am talent si m-a sfatuit sa dau la Conservator. I-am spus ca nu stiu nici notele, si nici nu aveam posibilitatea de a studia pianul acasa. Dar ea a insistat si mi-a spus ca sunt niste cursuri de pregatire pentru viitorii candidati si ca ar fi bine sa incerc. Acesta a fost exact peronul de unde am luat acest tren al muzicii. Din clipa aceea mi-a intrat in cap aceasta idee - ca eu trebuie sa intru la Conservator - si m-am inscris la cursul de pregatire. Bineinteles ca a fost foarte greu, dar darzenia si tenacitatea cu care m-a inzestrat natura m-au ajutat sa castig aceasta batalie. Sunt Sagetator, asa ca m-am asezat pe cal si cu sageata in mana am tintit Conservatorul. Am intrat, nu cu o medie foarte mare, dar nici mica (altii veneau cu o scoala de muzica in spate si cu pianul in casa). Stateam pe vremea aceea cu mama, intr-un apartament modest, dintr-un bloc cu trei etaje, pe la Coltea, si o duceam tot greu. Pentru ca nu aveam pian acasa, primii trei ani de facultate stateam in Conservator, de la 8.00 dimineata pana la 22.00 noaptea, ca sa studiez. Si am invatat pe rupte, ca sa-i pot prinde din urma pe colegii mei: am reusit sa iau 10 la pian in anul trei, dupa ce, cu trei ani inainte, incepusem studiul de la a aseza degetele pe clapele pianului. A fost o lupta in primul rand cu mine, o lupta interioara, si apoi cu cei din jur.”

Apoi, a existat un moment cheie în cariera lui: „În anii urmatori Conservatorului, am facut o formatie - Sincron se numea - care a avut mare succes. Era o formatie care putea oricand sa acompanieze pe note (ceea ce formatiile care au aparut atunci nu stiau sa faca, majoritatea nu puteau canta dupa note, ci dupa ureche); si atunci au inceput toti solistii care erau pe vremea aceea sa apeleze la noi, pentru a-i acompania in concerte: Pompilia Stoian, Cristian Popescu, Anda Calugareanu (pe care, Dumnezeu s-o ierte, eu am descoperit-o!), Corina Chiriac, Dan Spataru. Primele mele compozitii dateaza inca din anii de Conservator, erau niste prelucrari folclorice (care, de altfel, au avut mare succes), facute anume pentru a trece "testul" ideologiei culturale socialiste si pentru a fi primit in randul compozitorilor. /Sincron îi avea în componenţă pe Cornel Fugaru – la voce, orgă și pian, Alexandru Arion – voce şi chitară solo, Dan Voinescu – voce şi chitară, Antoniu Cobîrzan – chitară bas, Ilie Mihalache – la baterie şi Constantin Cobîrzan – la chitară melodică. Trupa a rămas cunoscută pentru interpretarea unor prelucrări ale unor melodii populare românești, cum sunt „Pe lângă plopii fără soț”, „Ducea rufele la râu”, „Alunelul”, sau „Jocul fetelor”./A fost o perioada foarte frumoasa, am facut turnee in strainatate - mai mult in tarile socialiste, dar si in Israel, am ajuns de vreo doua ori, prin anii "70 - am facut si niste filme, dintre care o comedie muzicala foarte reusita la anii respectivi ("67), realizata impreuna cu Cezar si cu George Grigoriu - se numea "Impuscaturi pe portativ".  (...)Nu-mi mai amintesc titlul primei mele compoziții, dar imi amintesc o situatie amuzanta in legatura cu ea: eu mi-am ascultat prima compozitie stand pitit in sala de concert! Prima piesa pe care mi-a cantat-o cineva in public a fost Dan Spataru. Avea un concert la Casa de cultura a studentilor "Grigore Preoteasa", sala era ticsita, iar afara era o mare de studenti, de tineri, care voiau sa intre. Eu am intarziat si din cauza aceasta n-am mai putut sa intru prin fata, ci am intrat pe la intrarea de serviciu, trecand cu greu de cordoanele de militie. Cand am intrat in sala, pe scena, Dan Spataru tocmai ma anunta ca si compozitor al piesei pe care urma sa o cante. Sala ma ovationa si ma chema pe scena, dar eu, din timiditate, m-am lasat in jos, alunecand intre perete si multimea care ma inconjura, ca sa nu fiu recunoscut. Si asa mi-am ascultat eu prima piesa, ascuns printre primii ascultatori ai pieselor mele, dar cu o bucurie imensa in suflet. (...) Am lucrat cu foarte multi mari artiști: in atatia ani, incepand de la Margareta Paslaru, Anda Calugareanu, Corina Chiriac si pana la Elena Carstea, Monica Anghel - cred ca au fost zeci de solisti. Cu Monica Anghel am avut o colaborare mai speciala, avem si o relatie mai stransa, dat fiind ca eu si sotia mea am devenit nasii sai de cununie. Am lansat si un Cd impreuna cu Monica, am cucerit si trofee la concursurile din tara si din strainatate”.

Cornel Fugaru a compus zeci şi zeci de melodii, multe dintre acestea şlagăre veritabile. Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Nu sunt sclavul tău”, „Eu nu mai sunt cel de ieri”, ”Ave Maria”, ”Cât de grea e tăcerea”, ”Lângă mine să fii”, ”Cerul nopții”, ”Ne-a pierdut de pe aripa ei iubirea”, ”Fluturi de lumină”, ”Nu te mai iubesc”, ”Așteptam un cuvânt”, „Am ales nemărginirea” sau ”De ce-ai plecat din viața mea”.

Despre începuturile carierei lui și succesul trupei Sincron, Daniela Caraman-Fotea își amintea: „A fost un adevărat fenomen; a influențat generații de tineri (și ca urmare a filmului Tinerii, care electriza o țară întreagă la începutul anilor ’60). Am fost colegi de Conservator, unde el a studiat (ca și noi ceilalți – Florian Lungu, Gabriel Purdea, Sabin Păutza, cu un an înaintea lui la studii, Florin Bogardo și Voicu Enăchescu) cu maeștri dintre cei mai aleși: Gheorghe Dumitrescu, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Petre Brâncuși. Vocația lui a fost, de la început, muzica pop, apoi cea ușoară, ca membru în Uniunea Compozitorilor Români, din 1986. Ne adunam în subsolul Conservatorului, departe de urechile maeștrilor, al căror amestec ar fi însemnat chiar excluderea de la studii – Vasile V. Vasilache, Sabin Păutza, Florian Lungu. Ascultam cu nesaț cele mai noi creații ale lor, evident de muzică ușoară… Toată planeta vibra la sonoritatea muzicii Beatles! Dar Fugaru, ca urmare a originii oltenești (după tată), a ales limbajul folcloric pentru a-și lansa grupul, devenit de notorietate –Sincron, pentru a-și pune în valoare calitățile proprii de dansator (era supranumit omul de cauciuc); în filmările realizate alături de Cornel Patrichi (coregraful și solistul trupelor de balet din emisiunile TV), Bebe Fugaru – cum îi spunea toată lumea – nu se deosebea de profesioniști. Vocea – unicat, impunea, îl individualiza puternic, dar și talentul și nu în ultimul rând eleganța vestimentară, păstrată peste timp, rivalizând cu aceea a unui englez rasat.

Încercările constituirii unui grup pop, de muzică ușoară, sunt consemnate încă din timpul liceului, alături de Cornel Meraru, compozitorul de mai târziu, de Mihail Plopski, stabilit în Brazilia, fondatorul grupului The Fevers, 1964 și Director al companiei Sony. Cel care le-a deschis drumul marilor succese a fost Mircea Crișan, impresar fiindu-le Emil Kost. Repetau pe unde era posibil; important a fost însă faptul că Fugaru a acceptat să se producă și vocal (pentru că plecase de lângă ei și Horia Nicolaescu zis Cico, totodată și trompetist). Prima formulă a debutat și cu un grup vocal inedit: Voicu Enăchescu, Gabriel Purdea, Sabin Pautza! Așadar, 1964, în spectacolul Cei șapte magnifici, la Sala Palatului, trupei i se alăturase și Anca Miranda Călugăreanu, devenită Anda Călugăreanu (tot la sugestia lui Mircea Crișan, pentru a se evita o eventuală cacofonie…).”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro