Ion „Gimi/Jimmy” Besoiu a dat viață, între multe alte personaje, căpitanului Anton Lupan din serialul „Toate pânzele sus!”, realizat de Mircea Mureșan după romanul lui Radu Tudoran (fratele lui Geo Bogza). Și, poate, nu întâmplător, întrucât în adolescență visase să devină ofițer de marină! Carismaticul actor Ion Besoiu (11 martie 1931, Sibiu – 18 ianuarie 2017, București) a absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a apărut ca actor în zeci de filme și montări teatrale antologice și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din București. A fost considerat și una dintre Luminile masoneriei române de după 1989...

Timp de 16 ani a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru. Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003). Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre".

În 2001 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog.” În 2002 a primit premiul de excelență al Cinematografiei Române. Ion Besoiu a fost președinte executiv al Fundației "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

În serialul „Toate pânzele sus!”, Anton Lupan pleaca in cautarea goeletei L'Esperance, corabia sa si a prietenului sau, fara sa stie ca a fost atacata de pirati in Marea Neagra, in largul portului Sulina, unde o si gaseste esuata in apropierea farului.Anton Lupan il cauta mai ales pe Pierre, prietenul sau breton, pentru a pleca impreuna spre un teritoriu necunoscut al Tarii de Foc, unde cei care au incercat sa patrunda fie au murit ori s-au intors, dupa incercari cumplite, fara sa reuseasca sa-l cerceteze. Corabia este gasita (mai mult sau mai putin) din intamplare si apoi reconditionata de Lupan si oamenii pe care ii aduna in jurul sau, dar despre prietenul sau nu se mai stie nimic. Lupan e nevoit sa plece fara Vaillant in calatoria peste Oceanul Atlantic, cu destinatia Tara de Foc, cu aceiasi oameni, care constituie nucleul echipajului sau.AdsMicul echipaj, format din sase barbati (Lupan, Ieremia, Haralamb, Gherasim, Busuioc si Ismail), un adolescent (Mihu), o femeie (Adnana) si un caine (in carte Negrila, dar in film catelul Labus) are parte de numeroase peripetii, infruntand piratii mauri, furtuni si uragane, iar mai apoi cautand sa-l scoata din incurcatura pe bucatarul Ismail, care intra in bucluc facand pariuri nechibzuite pe lupte de cocosi, in porturile Americii Latine...

E greu să-ţi imaginezi astăzi pe altcineva decât pe Ion Besoiu în hainele lui Anton Lupan, pe Gherasim nu ţi-l poţi închipui decât întruchipat de Ilarion Ciobanu, iar Ieremia va avea mereu, în memoria colectivă, chipul lui Sebastian Papaiani. Iar Adnana nu putea fi decât frumoasa brunetă Julieta Szonyi (Ghiga)! Şi totuşi, au existat şi alte variante de distribuţie. Dacă unii dintre actori n-au avut concurenţă, rolurile fiindu-le dedicate, alţii au fost nevoiţi să dea probe. Iar la orice concurs există învingători şi perdanţi. Au existat şi actori loviţi pur şi simplu de ghinion, după ce iniţial trăseseră lozul câştigător. Prima variantă pentru Pierre Vaillant n-a fost Ion Dichiseanu, ci Peter Paulhoffer, cel care mai jucase şi într-un alt film realizat de Mircea Mureşan, „K.O.“ (1968). „Era începutul anului 1975 când Mircea Mureşan mi-a propus să citesc scenariul. Urma să joc Pierre Vaillant. De fapt, filmările în platou începuseră, cu Peter Paulhoffer în rol. Din păcate, el şi-a rupt piciorul, iar producţia nu putea fi amânată. Marea majoritate a scenelor s-au filmat pe mare, după cum se ştie. La început am făcut naveta Bucureşti - Sulina, dar, după ce s-a încheiat stagiunea la teatre, am rămas la dispoziţia echipei“, a povestit Ion Dichiseanu. Şi pentru a-l interpreta pe Mihu s-au dat lupte grele. „S-au dat probe cu foarte mulţi tineri, iar ultimii am rămas eu şi cu Horaţiu Mălăele. El era deja actor, eu eram un liceean, dar s-a întâmplat să iau eu rolul. Peste mulţi ani, când ne-am întâlnit la Nottara, mi-a zis: «Măi, nea Cristi, nici nu ştii cât am suferit eu din cauza matale...». Bine, dar de ce, l-am întrebat. «Mai ţii minte când am dat noi probe?». Da, sigur că ţin minte, zic. «Şi ai luat mata! Eu eram la început de drum în meserie şi mă gândeam că dacă aşa încep eu, că vine un copil şi-mi ia rolurile, ce-o să fac cu viaţa mea...» Ne amintim mereu cu plăcere de povestea asta. Revenind la film, e minunat că acest serial, după atâţia ani, are în continuare un efect pozitiv asupra publicului“, şi-a reamintit actorul Cristian Şofron.

Ca la orice filmare, nici la „Toate pânzele sus“ n-au lipsit momentele pitoreşti. „Îmi amintesc o scenă, spre finalul filmului. Veneam cu barca pescărească în care mai erau Gherasim, Ieremia şi Adnana, iar eu intram în apă, descopeream ascunzătoarea subacvatică a Spânului, apoi ieşeam şi ziceam: «L-am găsit!» Pentru asta trebuia să mă arunc în apă, să înot subacvatic şi să rămân acolo cât număram până la 20. Eram pe malul Dunării, se adunaseră şi destui gură-cască. După ce Mircea Mureşan a dat comanda «Motor!», ne-am apropiat cu barca de locul indicat de regizor şi m-am aruncat în apă. Am înotat, am ieşit, m-am agăţat de barcă, am zis replica.

La care regizorul: «E bine, Dichi, dar mai tragem o dublă. Garderobiera să-ţi aducă hainele de schimb». Dar eu am rămas agăţat de barcă. «Hai, lăsă glumele, că n-avem timp, se duce soarele». Nu pot să ies, am zis eu. «Dar ce-ai păţit?» Mi-a furat Dunărea pantalonii! Vă daţi seama că toată lumea s-a amuzat teribil. S-au întors cu spatele, inclusiv Julieta, m-am schimbat, mi-am legat bine pantalonii de data asta, iar dubla a ieşit excelent. Ţin minte şi că tot la Mila 23, după o filmare, am rămas cu toată echipa să mâncăm o ciorbă pescărească. Noi am adus băuturile, iar pescarii...peştele. Într-un cadru de vis. Inginerul de sunet a adus şi un magnetofon. Era o stare de euforie generală. Au apărut şi nişte lăutari, am petrecut o seară excepţională. Se adunase tot satul acolo, iar un pescar bătrân, cu pipa în gură, ne-a spus: «Aşa un spectacol n-a mai văzut neam de neamul nostru...Că de, cum o să pătrundă trupe de actori pe meleagurile astea parcă uitate de Dumnezeu...»”, a mai povestit Ion Dichiseanu. „Trebuia să mă împrietenesc cu câinele cu care urma să joc. Fuseseră aleşi cinci câini imenşi, din care urma să fie selectat câştigătorul. Şi mă plimbam cu ei prin Constanţa, pe faleza Cazinoului. Şi, cum eu aveam acel fizic «impunător», se uitat toată lumea după băiatul cel slab cu cinci câini imenşi în lesă. Culmea e că până la urmă n-a mai rămas niciunul, în rolul lui Lăbuş fiind ales câinele domnului Mureşan“, şi-a reamintit Şofron.

Televiziunea Română a programat difuzarea episodului-pilot al serialului într-o zi de duminică, 13 martie 1977, de la ora 11.00. Cu siguranţă, ar fi fost o zi fără o semnificaţie deosebită, dacă n-ar fi venit imediat după cutremurul devastator din 4 martie. Capitala era încă în doliu, iar doi dintre protagoniştii filmului, Mircea Mureşan şi Ion Besoiu, se aflau în locuinţa Irinei Petrescu, întrucât blocul în care locuia regizorul era în reparaţii. „Împreună cu Gimi /Besoiu/, în acele zile am fost adăpostiţi şi de Liviu Ciulei, dar premiera am sărbătorit-o în gazdă la Irina Petrescu, care ne-a onorat cu şampanie şi cu bucate preţioase. Am încercat să ne înveselim şi să uităm de tragicul eveniment, cu gândul că alte unsprezece duminici consecutive oamenii vor vedea serialul nostru“, şi-a reamintit Mircea Mureşan.

Dacă pe ecran personajul său, Anton Lupan, s-a luptat cu piraţii lui Spânu’, dar şi cu temutul Husein din Port Said, Ion Besoiu a avut parte de o aventură demnă de un scenariu de film şi în viaţa reală, în timpul filmărilor la serial. Alături de regizorul Mircea Mureşan şi de căţelul Lăbuş. Pe litoralul românesc, echipa de filmare a locuit la hotelul Palas, foarte în vogă şi astăzi. În cel mai luxos apartament al stabilimentului locuia în acea perioadă un şeic. Unul veritabil, care venise în România ca să cumpere oi. Într-o seară, în timp ce regizorul îl plimba pe Lăbuş, la intrarea în hotel s-a iscat un scandal între şeicul respectiv şi un taximetrist. Arabul se supărase că şoferul, care aştepta o comandă, parcase pe locul pe care-l utiliza el de obicei.

Spiritele s-au încins rapid. „Cei doi s-au luat la bătaie, iar Lăbuş, care nu suporta scandalul, a început să latre la ei. A apărut şi un marinar de-al arabului, care s-a repezit la şofer, încercând în acelaşi timp să îndepărteze câinele cu lovituri de picior. Speriat că îl loveşte şi ratez filmările, am intrat între ei, ca să-l scot pe Lăbuş. Numai că marinarul m-a lovit cu pumnul în faţă. Mi-am amintit şi eu câte ceva din anii de ucenicie la box şi i-am tras una exact în colţul bărbiei, încât a zburat peste capota taxiului. A ieşit şi Besoiu cu un pistol în mână şi i-a pus la perete pe arabi, cu mâinile sus. Între timp apăruse şi un Aro al Miliţiei. Un plutonier a sesizat pistolul: «Ce-i cu ăsta?!» Besoiu i l-a pus în mână. Era o jucărie de plastic, dar care imita perfect un Browning. Cei doi scandalagii au fost duşi la secţie, iar eu am ajuns la spital, pentru că aveam o fisură la deget. Directorul de producţie, Sideriu Aurian, evreu pus pe câştig, a reclamat la miliţie că filmările sunt puse sub semnul întrebării: «Dacă regizorul e indisponibil numai câteva zile şi e foarte mult! Ratăm filmări de milioane!» De fapt s-a filmat, doar nu dirijam cu degetul fracturat. Tămbălăul a luat însă proporţii, s-a interzis ieşirea din ţară a arabilor, a venit de la Ministerul Agriculturii un director alarmat de situaţie, pentru că şeicul tocmai îmbarcase un vapor plin cu oi vii. Pentru că nu se putea să nu existe coincidenţe ca-n filme, tipul, Petrică Munteanu, fusese coleg de clasă cu Besoiu. Ne-a convins să retragem într-un final reclamaţia. Şeicul şi-a luat în scris angajamentul că va plăti daune dacă va fi cazul. N-a fost!“, a povestit Mircea Mureşan.

Jean Constantin i-a fost mereu recunoscător lui Mircea Mureşan pentru că i-a dat posibilitatea de a-l juca pe Ismail, un rol cu mare priză la public. „Cel mai bine m-am simţit în «Toate pânzele sus» al lui Mircea Mureşan, în care am interpretat cu toată inima personajul Ismail. Una dintre cele mai amuzante întâmplări de la o filmare a fost tot de atunci. Regizorul Mircea Mureşan interpreta un mic rol de pirat. Şi-a pus pe cap, sub fes, un castron, pentru ca atunci când dădeam eu cu polonicul, să nu-l lovesc. Până la urmă nu i-a reuşit şi tot l-am lovit. Se simte şi în film cum înjură“, povestea actorul într-un interviu acordat cu ocazia lansării serialului în premieră pe DVD, acum fix un deceniu. De altfel, datorită popularităţii personajului, Mircea Mureşan l-a reînviat pe Ismail, de data asta în chip de strănepot al celui din „Toate pânzele sus“, în filmul „A doua cădere a Constantinopolului“ (1994), iar ulterior şi în continuarea acestuia, „Sexi Harem Ada Kaleh“ (2001).

O mare controversă a biografiei lui Ion Besoiu este cea legată de colaborarea sa cu Securitatea. În aprilie 2011 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a cerut Curții de Apel București să constate „calitatea de colaborator al fostei Securități a lui Ion Besoiu”. Conform Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Ion Besoiu a colaborat cu această sordidă instituție  având numele conspirativ de „Bogdan”. Ion Besoiu i-ar fi denunțat la Securitate pe Ion Caramitru, Liviu Ciulei, Dinu Săraru, Gina Patrichi și Răzvan Theodorescu în perioada în care îndeplinea funcția de director al Teatrului Bulandra din București. Pentru informațiile pe care le dădea persoanei de legătură, Besoiu era recompensat cu câteva sute de lei. Contactat de Realitatea TV, Ion Besoiu a recunoscut că se întâlnea și vorbea cu un ofițer al Securității, dar că nu ar fi semnat niciodată vreun angajament cu acesta.

Prin decizia 3043 din 26 iunie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că Ion Besoiu nu a fost colaborator al fostei Securități. Toate acuzațiile aduse în dosar de către CNSAS nu au putut fi probate cu acte doveditoare.

Într-un interviu din 1999 cu Silvia Kerim pentru Formula AS, actorul explica o altă controversă, de această dată legată de numele său real de familie: „Tatal meu, Avram, este din Sebes-Alba (asta e o localitate aflata la 50 de km de Sibiu). Tata a fost coleg de scoala primara cu Blaga... A fost baiat de plugar - asa se zicea pe atunci: plugar. Pe bunicul meu, pe mosu-meu - cum ii zic eu - il chema Nicolae Besoi...

- Fara "u" la sfarsit?

- Fara! Acest "u" a aparut de la "u"-ul mut, care se auzea in pronuntie. O forma care a disparut. Si mosu-meu si tata au avut o "formatie" ca sa zic asa... militara. Bunicu" a facut armata la austro-ungari. Si tata, Avram Besoi (pe frate-meu tot Avram il cheama), a facut armata tot la austro-ungari. Da-mi voie sa fac o paranteza: numele astea, cum ar fi Avram, se dadeau ca sa nu poata fi maghiarizate”.

Dacă părinții îi spuneau simplu „Nelu”, actorul explica și că „Jimmy/Gimi” - cum îi spuneau prietenii - nu era decât un „moft bucureștean”, nimic mai mult. Fondul său sufletesc provenea însă din altă parte: „Cat despre teatru - marea bucurie a vietii mele - ea mi-a fost inspirata, tot in tinerete, de Radu Stanca. Radu Stanca a fost nu numai un mare om de teatru, un mare regizor, un mare poet, un mare dramaturg, ci si un ganditor, un estet, a fost si un mare prieten pentru mine. Ii datorez - si lui - enorm. A contribuit din plin la formarea mea. La Sibiu - unde am fost actor de teatru timp de 17 ani - ma plimbam serile cu Radu Stanca... Plimbarile astea le faceam pe cand aveam vreo 19 ani. Faceam ocoluri lungi prin orasul medieval, prin cimitire. Radu Stanca imi recita poezii de-ale lui si de-ale altor mari poeti romani. El mi-a insuflat o veritabila pasiune pentru poezia romaneasca. Era o diferenta de zece ani intre noi. Il priveam ca pe un idol. Dupa un timp, dupa lungi "betii poetice" - daca ma pot exprima astfel - Radu Stanca mi-a spus intr-o seara: "Ei, acum, abia acum pot sa incep sa repet cu tine pentru ". Se hotararse sa-mi dea rolul profesorului Miroiu... Mult timp dupa ce nu s-a mai jucat "Steaua" m-am chinuit sa scap de... Miroiu. Atat de tare mi-l bagase in minte si in toata fiinta mea acest genial om de teatru care a fost Radu Stanca. El mi-a inoculat, pentru totdeauna, aceasta teribila boala numita Teatru. A avut dreptate batranul N.N. Matei, simpaticul actor N.N. Matei cu care am fost coleg la teatrul din Sibiu: "Ma, tu n-ai sa mai apuci alt drum, asculta-ma pe mine!". (Aflase ca in adolescenta eu as fi vrut sa ma fac profesor de literatura comparata, ofiter de marina si mai stiu eu ce.) "Daca ai mirosit, baiete, (asta-i substanta cu care se lipesc mustatile, barbile pentru diversele roluri), nu te mai duci in alta parte. Te lipesti de scena!"... Si uite ca nu m-am mai dus in alta parte! M-am lipit!”.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro