Filosoful și eseistul Mihai Șora, unul dintre marile repere ale vieții publice din România de azi, a împlinit recent superba vârstă de 106 ani. Născut pe 7 noiembrie 1916 la Ianova, Remetea Mare, în Timiș, Era al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei (născută Bogdan), Mihai Șora studiază la Școala primară din comuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara (1923–1927), încheind studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga” din același oraș (1927–1934), unde a studiat filosofia și limbile clasice, latina și elina.

A continuat studiul filosofiei la Universitatea din București (1934–1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco). A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. Când intrarea germanilor în Paris a fost iminentă, soții Șora au plecat în sudul Franței și, după lungi peregrinări, s-au stabilit la Grenoble. Aici rămân până după eliberarea Franței, în 1944, fiind martori la ororile dictaturii hitleriste. Mânat de un antifascism militant, Mihai Șora s-a înscris în Partidul Comunist Francez. În cartea-interviu redactată de Leonid Dragomir, Mihai Șora își explică opțiunea politică de atunci:

„Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenție despre procesele staliniste din anii '30, știam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puțin, așa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-și câștige o platformă populară; în presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns aici. Și cred că, dacă rămâneam în Franța, s-ar fi putut să încremenesc și eu, ca toată intelectualitatea franceză, în postura unui intelectual de stânga – ba chiar comunizant.”

Între anii 1945 și 1948 activează ca cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris. A debutat la Gallimard cu volumul „Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique” în anul 1947. Cartea a avut ecouri printre mari personalități filosofice franceze. A refuzat cetățenia franceză care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard. În 1948 a plecat în România pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile nu i-au mai permis să se întoarcă în Franța, acolo unde îl așteptau soția și primii doi copii. Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze. Forțat să stea în România după 1948, timp de 20 de ani nu a mai publicat nimic.

A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker (1948–1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969), unde are meritul de a fi fost fondatorul noii serii BPT (acronim pentru „Biblioteca Pentru Toți”). În urma publicării „Antologiei poeziei interbelice”, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu și Horia Stamatu, este imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.

După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990). 
Afirmă că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai, fapt contestat de Petre Roman. Andrei Pleșu, ministru al culturii la acel moment, a afirmat mai târziu că Roman l-a demis pe Șora, „între altele pentru că luase partea studenților”. În anul 2000, Mihai Șora și alți intelectuali (Sorin Vieru, Horia Roman Patapievici) s-au alăturat unei manifestații împotriva lui Corneliu Vadim Tudor și a extremismului politic. Mihai Șora a fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților, în ciuda vârstei înaintate.

În timpul manifestațiilor de stradă împotriva OUG 13/2017, Mihai Șora și-a făcut publică poziția: „Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947.
Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele „democrației”, al poporului... În numele „democrației populare”. Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minții guvernanților. Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap!”.

Prima soție a lui Mihai Șora, scriitoarea Mariana Șora, a părăsit România la sfârșitul anilor '70 și a decedat la München, în Germania, în anul 2011, la vârsta de 94 de ani. Din această primă căsătorie, care a durat 72 de ani, Mihai Șora are trei copii: Alexandra, Andrei și Tom. Mihai Șora s-a recăsătorit pe 19 iulie 2014, la vârsta de 98 de ani, cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora. Între cei doi există o diferență de vârstă de 56 de ani, dar relația este una trainică și armonioasă. Cei doi s-au cunoscut după moartea soției filosofului, Mariana Șora. Scriitorul s-a îndrăgostit de Luiza și s-a căsătorit cu ea la 98 de ani. „Cel mai mulţumit sunt de faptul că pot iubi. Iubesc oamenii şi, mai ales, iubesc o fiinţă care stă lângă mine, împreună cu mine. Şi al cărei nume este Luiza', a spus Mihai Șora în momentul în care și-a făcut relația publică cu Luiza. Mihai Șora și soția se cunoșteau de mai multă vreme, înainte să se căsătorească, lucrând amândoi la fondarea unei reviste în 2010.

Unul dintre secretele longevității sale este și regimul său alimentar fără carne, deși nu se consideră propriu-zis un vegetarian: „Ce vreau să spun acum, rapid și fără multă teorie, este că, într-adevăr, nu mai mănânc carne de ani buni. Mă grăbesc să adaug, însă, și această evidență: nu ne naștem vegetarieni. Nu m-aș grăbi, așadar, să-i învinovățesc pe cei ce adoră chiftelele sau caltaboșii. Nu sar din avion dacă, lângă mazărea sleită, orezul uscat ori frunza de salată, stă cuminte în farfurie o bucățică de carne (tare ca piatra, oricum, și nemestecabilă).

Nici nu strâmb din nas când, la o sindrofie, în vizită fiind, văd pe masa gazdei jambon sau pastramă. Sunt nenumărate feluri de a te sustrage condiției de carnasier și nenumărate motivații. În ce mă privește, ele nu au legătură nici cu vârsta, nici cu vreo dietă oarecare, nici cu statutul (trâmbițat de unii sau afișat ca virtute) de vegetarian”, a scris Mihai Șora pe Facebook.

Scriitorul și filosoful susține că refuză să mănânce animale care suferă pentru a fi sacrificate și consumate ulterior de oameni. În figiderul său, Mihai Șora spune că are în el ridichi, roșii și suc de mere.

„Ci, pur și simplu, cu faptul că mă străduiesc să înțeleg condiția necuvântătoarelor. Am citit studii și văzut documentare sfâșietoare despre ferme de porci, abatoare, crescătorii de pește sau păsări. Și refuz să mănânc suferințe și agonii. Atât de simplu. P.S. Bine, frigiderul meu nu arată chiar așa… Mai am și ridichi, roșii, suc de mere”, a scris Mihai Șora pe Facebook.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro