Catinca Ralea (5 octombrie 1929 – 19 ianuarie 1981, București) a fost o traducătoare, regizoare de film, actriță și realizatoare de emisiuni radio-tv din România. A fost fiica filosofului, esteticianului și criticului literar Mihai Ralea și soția marelui actor Emanoil Petruț. A condus secția de limbă engleză la Radio mai mulți ani, intervievându-i, printre alții, pe Saul Bellow, William Saroyan, Alvin Toffler, Iris Murdoch, Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Henry Moore, Margaret Thatcher, Edward Kennedy, Barbara Walters, Christiaan Barnard (medicul sud-african care a realizat primul transplant de cord). Personalitate de o imensă cultură, a tradus, printre altele, opere scrise de D.H. Lawrence, Albert Camus, Lawrence Durell, J.D. Salinger, J.R.R. Tolkien, Thomas Hardy, John Updike, George Eliot.
Catinca Ralea s-a născut la Bucureşti, la 5 septembrie 1929, fiind fiica Ioanei (născută Suchianu) şi a esteticianului şi sociologului Mihai Ralea, doctor în drept şi filosofie, diplomat, om politic de stânga, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române, director al revistei „Viaţa românească”. Totodată a fost soţia marelui actor Emanoil Petruţ şi nepoată pe linie maternă a criticului de film D. I. Suchianu.
A urmat cursurile secundare în Statele Unite şi a absolvit Facultatea de limbi romanice şi clasice, secţia limba şi literatura franceză a Universităţii din Bucureşti (1949 – 1953). Catinca Ralea devenise o excelentă vorbitoare de germană, franceză şi engleză.
În anul 1953 se angajează la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate (REPS) a Radiodifuziunii Române, fiind mai întâi crainic, apoi redactor şi şef al secţiei din anul 1968. În 1957 debutează ca traducătoare cu „Jurnalul Annei Frank”, piesă de Frances Goodrich şi Albert Hackett. Traduce, în colaborare cu Eugenia Câncea, în anul 1960 „Tess d’Urberville”, a lui Thomas Hardy, iar în 1964 volumul „Moara de pe Floss”, autor George Eliot. Tot în 1964 apare traducerea cărţii lui J.D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, realizată în colaborare cu Lucian Bratu. În anul 1967 realizează alte două traduceri – D.H. Lawrence „Parfum de crizanteme” şi volumul lui Truman Capote, „Harfa de iarbă şi alte povestiri”, în colaborare cu Constantin Popescu. Un an mai târziu traduce „Centaurul”, creaţia lui John Updike, în 1971, în colaborare cu Cella Serghi, „Vă place Brahms ?”, al lui Francoise Sagan, iar în 1975 traduce „O poveste cu un hobbit” autor J.R.R. Tolkien.
Pe 20 iulie 1969, Catinca Ralea a realizat alături de crainicul Ion Ghiţulescu transmisia radiofonică în direct a aselenizării şi a celor mai importante momente ale misiunii Apollo 11. La radio, a susţinut mult timp o rubrică de comentariu vizând dinamica vieţii internaţionale, alături de colegul său Florin Hera, fost redactor-şef adjunct la Redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), un excelent comentator de politică externă. Mioara Roman, fostă soţie de premier şi fost corespondent radio în lumea arabă, spunea despre Catinca Ralea – naşa fiicei sale mai marin(botezată tot Catinca!) şi prietena ei cea mai bună – că a fost chiar „cea mai mare ziaristă de după război”.
În anul 1973 devine regizor de film, prin apariţia peliculei documentare „Apa vie leac să-ţi fie”, un portret despre viaţa şi opera folcloristului Harry Brauner, fost deținut politic, profesor, autor de comunicări ştiinţifice, conferinţe radiofonice, şi consilier pentru folclor în Radiodifuziunea Română. Relaţia sa cu lumea cinematografică nu se opreşte aici, fiind apoi vocea lui Miss Scharp în „Tănase Scatiu”, regizat de Dan Piţa (1975), apoi jucând rolul nevestei lui Muran în „Lumina palidă a durerii”, regia Iulian Mihu (1981).
În anul 1983 apar la Editura Cartea Românească, postum, traducerile volumelor lui Lawrence Durrell – „Justine” şi „Balthazar”, prima jumătate a „Cvartetului din Alexandria”, proiect dus la bun sfârşit apoi de a altă strălucită traducătoare, Antoaneta Ralian, care a adus publicului versiunea în limba română a celelalte două volume scrise de Durrell, „Mountolive” şi „Clea”.
Catinca Ralea a fost căsătorită cu actorul Emanoil Petruț, alături de care a format un cuplu foarte admirat în lumea artistică a anilor ’60 – ’70. Din nefericire, a încetat din viață prematur, după o criză de astm, la doar 51 de ani, pe 19 ianuarie 1981, vestea dispariției fiind un șoc pentru toți prietenii și admiratorii. Soțul ei, Emanoil Petruț, a suferit enorm și a urmat-o după doar doi ani, în august 1983.
Poetul Gheorghe Tomozei scria atunci în România literară: „Rar un suflet cu atâta originală, frapantă culoare! Catinca Ralea a fost una dintre acele fiinţe a căror trecere printre noi o înregistrăm cu toate mecanismele sufleteşti de percepere, a căror prezenţă devine fastuos-dominatoare şi a căror plecare abruptă o resimţi cu toată durerea inimii. Într-o sală de spectacol o ştiam de faţă, fără s-o văd, doar auzindu-i inimitabilul râs copilăros.
Nevăzându-ne o vreme ni se părea că avem atât de multe subiecte de conversaţie încât ne trezeam vorbind precipitat, cu un fel de grabă (vai, îndreptăţită azi, când domniţa moldoveancă doarme somn amar sub zăpezi de a căror cădere a apucat să se uimească!), era candidă şi sarcastică şi, în ciuda intervenţiilor sale zgomotoase, un spirit conciliant şi defensiv.
A muncit mult, devenind repede nu fiica marelui Ralea, ci omul de aleasă cultură Catinca Ralea, şi numărul cărţilor traduse de ea din literaturile americană, engleză ori franceză e impresionant. Fiindcă nu vorbea despre sine, ci era totdeauna fermecătorul avocat al cauzei altora, nu ne-am nevoit să-i subliniem meritele şi lauda s-ar spune c-a ocolit-o.
Dar nu pentru laude scria Catinca, scriitorul zelos şi redactorul exemplar, ci pentru a spori cu încă un fulg de nea miracolul părelnic al bucuriei. Întâlnindu-mă, cândva, în preajma unui An Nou şi bănuindu-mă singur (care şi eram) m-a chemat la ei (forma, cu prietenul meu, Emanoil Petruţ, un cuplu de un echilibru aş zice arhaic) şi m-am pomenit într-o devălmăşie incredibilă. Majoritatea invitaţilor erau, ca şi mine, solitari “strânşi de pe drumuri” şi blagosloviţi cu o noapte de căldură şi de bucurie, într-o ambianţă fantast luminată de cotoarele aurii ale cărţilor cu veche legătură şi de muchiile transparente ale cupelor. Avea timp pentru fiecare dintre noi (chiar şi pentru câteva cupluri deturnate graţie aburoasei conjuncturi dintr-un apartament vecin) şi o urmăream evoluând ca într-un film derulat cu o viteză de proiecţie excesivă. Imaginea nu e nepotrivită dacă ne gândim că ea, Catinca, a copilărit chiar pe genunchii… cinematografiei, vreau să spun că a fost nepoata dragului nostru D.I. Suchianu.
Se grăbea, se grăbea. Proviziile ei de ore şi de secunde erau pe sfârşite când, cu o săptămînă înainte de a se stinge, am avut norocul, aproape o seară întreagă, s-o ascult. La plecare, cu gesturile ei de băietan mucalit, ne-a făcut gestul telefonării (la un aparat cu manivelă) rugându-ne să ne dăm unii altora câteva “sârme”. S-a topit în iarnă, alături de Petruţ, și acum mi se pare că aerul încăperii a rămas zgâriat diafan de gestul ei prefigurând posibile întîlniri. S-a dus, fluidă şi imprevizibilă, aşa cum credeam că o cunosc, drapată în mister şi înnimbată de acel farmec pe care — după Shakespeare — frumuseţea l-ar da înţelepciunii. Sau invers.
Filmul s-a rupt, cu fumegări de petale albe, alunge. Catinca s-a cuibărit în palma de lut a Bucureştiului ca o minusculă zeitate a legendelor de la miază-noapte şi inima noastră aşa o va rememora de acum înainte când timpul ne pare a luneca, îmbătrânit, fiindcă o rotiţă a ceasului din turn a rupt-o vîntul, ori iarna.
Ne-ai fost bucurie, Catinca…”
Iar Dan Deșliu i-a dedicat un poem elegiac:
„21 ianuarie
În amintirea Catincăi Ralea
Un corb veghea în vârful crucii
Un corb veghea pe braţul stâng
Capela sură sub zăpadă
şi tu sub flori,
ca intr-un crâng
încremenit pe negândite.
Tăcută, gravă,
ca şi când
Ai fi aflat că viaţa nu e
Un vis
şi te-auzeam râzând”...
La rândul său, și politologul Vladimir Tismăneanu a elogiat-o nostalgic: „Facea parte din acea extrem de selecta categorie de oameni care, vorba lui Camil Petrescu, au vazut idei. Am avut norocul sa fiu prieten cu Catinca Ralea, traducatoare de geniu („De veghe-n lanul de secara”, la loc de cinste, intre atatea altele), jurnalista mereu nelinistita, mereu insetata de adevar. Conducea emisiunile culturale la radio, nu stiu daca formal, dar in mod cert informal. M-a invitat sa colaborez cu cronici de carte. Mai mult, am inregistrat, traduse de ea, cateva scurte eseuri in engleza, transmise prin 1979-1980. Primele sfaturi despre intonatia radiofonica le-am primit de la ea. Peste ani, de la Monica Lovinescu. Am facut cu Catinca si Emanuel unul sau doua revelioane la Tita Ivasiuc.
Cand ne intalneam, discutiile noastre durau ore indelungate. Catinca era o cascada de informatii, o fantana arteziana de opinii. Semana, in aceasta privinta cu unchiul ei, stralucitul eseist si critic de film D. I. Suchianu. Am conversat despre tatal ei. Nu fortam nota, ii intelegeam atasmentele de familie. Il adorase. La fel cum isi adorase mama. Pentru mine, Mihail Ralea a fost prototipul intelectualului dispus la ignobile compromisuri. Ceea ce nu-l face mai putin interesant in unele din scrierile sale. Atunci cand i-a stat in puteri, a ajutat multi oameni, inclusiv fosti adversari ideologici (Traian Herseni, Constantin Noica).”... Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Catinca Ralea, destinul unei femei culte, nu doar fiică de filosof și soție de mare actor
- Detalii
- Vicențiu Naumescu
- Infodemia