Înainte de 1989, unul dintre momentele fericite care se petreceau când deschideai televizorul era atunci când pe micul ecran începea emisiunea de sâmbătă realizată de Tudor Vornicu și prezentată de acesta împreună cu frumoasa și sensibila Silvia Ciurescu, o prezență absolut fascinantă și remarcabilă prin discreția ei.

Silvia Ciurescu Ghiață s-a născut pe 12 martie 1949, în localitatea Luncavița din județul Tulcea și a fost căsătorită cu faimosul jurnalist Ilie Ciurescu (care s-s stins pe 7 mai 2022), cel care îl însoţea pe Ceauşescu în vizitele făcute peste hotare, dar avea la activ şi corespondenţe de război din momente istorice precum Cehoslovacia 1968 şi Vietnam 1969. Totodată el a făcut parte din echipa de jurnalişti care i-a însoţit pe soţii Ceauşescu în ultima lor vizită oficială, în Iran, cu doar câteva zile înainte de începerea Revoluţiei.

Prima emisie a TVR a fost experimentală. Se întâmpla la 21 august 1955, între orele 20:00 şi 22:00. Emisiunea putea fi recepţionată pe puţinele televizoare ruseşti „Leningrad”, „Rubin” şi „Temp” existente la acea dată în Bucureşti. La ora 20:00, pe ecran a apărut crainica Cleo Stieber. „Bună seara, dragi spectatori. Aici Staţia experimentală de televiziune Bucureşti. Începem primul nostru program”.

Pe 31 decembrie 1956, Televiziunea Română emitea în premieră, dintr-un studio improvizat. Aici s-au născut vedete ca Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dan Spătaru și multe altele. Veștile veneau de la crainici care au devenit foarte îndrăgiți. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj, primit de la ruşi, potrivit tvr.ro. După un reportaj realizat de Alexandru Stark a urmat filmul ”O noapte furtunoasă” şi salutul lui Petru Groza, preşedintele Marii Adunări Naţionale, cu prilejul Anului Nou. Timp de câţiva ani, emisiunile erau doar în direct. În 1959, Televiziunea avea 1.000 de abonaţi. Abonamentul la Televiziune, care costa cam cât două pâini, se făcea o dată cu achiziţia aparatului TV şi se plătea prin poştă.

La început, Televiziunea avea doar doi crainici, Cleo Stieber și Florin Brătescu, primul crainic al Televiziunii, din 1957. În următorii ani, știrile veneau de la crainice tinere, frumoase, educate, cu voce și dicție excelente. Mariana Zaharescu, Ioana Măgură, Cristiana Bota, Sanda Țăranu, Silvia Ciurescu, Delia Budeanu, Geta Perlea, Daniela Anencov, Carmen Movileanu. Cristian Țopescu a ajuns abia în 1965, colaborator.

După despărțirea de Ilie „Bebe” Ciurescu, Silvia Ciurescu a fost căsătorită cu George Ghiață, apoi s-a logodit oarecum surprinzător în 2016 cu omul de afaceri Remus Posea, fostul soț al Iulianei Marciuc (de care divorțase în 2002; Silvia și Remus au început dsă locuiască împreună la Snagov, la două case distanță de Iuliana!). Silvia Ciurescu avea arunci 67 de ani, iar logodnicul ei 61! Fostă balerină şi crainică TVR, Silvia era atunci producătoarea emisiunii „Garantat 100%”, prezentată de Cătălin Ștefănescu.

Cei doi se ştiau de peste 30 de ani, dar abia foarte târziu amiciţia lor s-a transformat în dragoste. Între Silvia Ciurescu şi Iuliana Marciuc, fosta nevastă a lui Remus, există o relaţie specială, cu atât mai mult cu cât în anii ‘90 aceasta i-a predat ştafeta la pupitrul prezentării programului tv. Remus şi-a manifestat admiraţia faţă de Silvia Ciurescu şi pe contul de Facebook: „Distincţie în alb-negru! Vreau să readuc în mintea dumneavoastră imaginea celei care mi-a marcat evenimente, de-a lungul trăirilor pe firul vieţii şi al destinului. Pe la începutul anilor ’70, mi-a atras atenţia, în mod deosebit, până la admiraţie şi respect, care au crescut permanent şi continuă şi azi, una dintre crainicele postului naţional de televiziune, Silvia Ciurescu Ghiaţă”.

Remus Posea recunoaştea că stătea la pândă s-o admire în faţa micului ecran: „Mă bucuram de apariţia ei fascinantă, ce-mi dezvăluia o frumuseţe rece, dar şi un altceva bine ascuns, ce nu trebuia să treacă mai departe de «sticlă». Nici nu îndrăzneam să gândesc că, într-o zi, am să o cunosc personal şi o să am onoarea de a deveni prieteni. Acum, cuvintele îmi par sărace şi parcă neinventate, pentru a-mi exprima sentimentele faţă de cea care a fost, este şi va rămâne, într-un prezent fără de sfârşit, mai mult dacât o prietenă specială. Îţi mulţumesc SILVIA, şi să ai, pe mai departe, clipe dorite şi meritate!”, a mai scris Remus Posea. Silvia a lucrat şi ca balerină, timp de 4 ani, la Opera Naţională. Posea avea un fiu, dintr-o altă relație, iar Silvia doi băieți.

Remus şi Iuliana s-au căsătorit în 1992, în SUA, şi au divorţat în anul 2002. Motivul despărţirii a fost chiar Adrian Enache, de care vedeta TV era îndrăgostită lulea. În urmă cu ceva ani, fostul soţ al Iulianei Marciuc, Remus Posea, împreună cu alţi proprietari constituiţi într-o asociaţie, au câştigat în instanţă pădurile de pe un teren de 20 000 ha din Munţii Buzăului. Remus Posea, în calitate de proprietar, dar şi de preşedinte al Asociaţiei Obştii Moşnenilor Zişi de pe Buzău s-a războit cu statul român pentru aceste păduri din anul 2006.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro